Page 47 - 1908-11-12
P. 47

N ml 11—12, 1908.          LUCEAFĂRUL                       287

                                    Răzbunare.

          Se  vor  mira  cei  ce  mă  cunosc;  am  fost  rău,   Mi-aduc  numai  aminte  ce  curios  mi  s’a  părut
        am fost şi eu odată rău şi m’am răzbunat.  să-l  văd  pe  vecinul  meu  din  şcoală,  aici  în  bi­
          Eram  în  clasa  întâi  gimnazială  la  Braşov.   serică.
        Aveam  chipiu  cu  panglică  roşie,  vre-o  câteva   Şi  pe  când  toată  lumea  se  închina,  Pasăre
        cărţi şi o frică grozavă de profesorul de latineşte.  al  meu  cu ochii căscaţi pe la icoane ştiţi ce făcea ?
          Era  un  om  ciudat.  Când  eră  în  clasă,  îmi   Mânca  prune  uscate...  Da,  prune  uscate!  11
        auziam  bătaia  inimei.  El  se  plimbă  printre  băeţi   vedeam  cum  scotea  una  câte  una  din  buzunarul
        cu  nişte  paşi  de  urs  şi  vai  de  celce-şi  mişca  un   sumanului,  cum  încet  încet  o  ducea  la  gură,
        deget; îl trăsniâ cu un liniai de-i amorţiâ mâna-  făcându-se  că  se  şterge  la  nas,  cum  i  se  mişcau
          Par’că-1  văd  şi  acum  mişcându-se  prin  tăcerea   fălcile,  par’c’ar  fi  supt  bomboane  şi  cum  pe  urmă
        aceea  împietrită,  vâjeind  cu  linia  prin  aer.  Din   se  făcea  iar  că  se  şterge  la  nas  slobozindu-şi
        când in când esclamâ cu vocea îndesată:  sâmburele  în  palmă,  pe  care  apoi  îl  lăsa  fru­
          Benvenuto  Cellini!!  noi  nu  pricepiam  vorba   muşel să-i cadă jos pe lângă picior.
        asta,  dar  ni  se  părea  că  trebue  să  însemneze   Eu  bisericos  cum  eram  îmi  venea  să  mă  reped
        trăsnet  şi  pară  sau  aşa  ceva;  mi-aduc  numai   să-l  strâng  de  gât  şi  să-i  strig:  porcule!...  dar
        aminte  că  rămâneam  încremenit.  Când  rostiâ:   un  respect  grozav  de  sf.  biserică  şi  de  palmele
        Benvenuto  Cellini,  ştiam  că-i  cătrănit  râu,  das­  colegului  mă  ţinea  locului.  Fierbiam  în  mine
        călul nostru.                     de  ciudă.  Să  mănânce  el  prune  în  biserică,  asta
          Până  ’n  ziua  de  azi  nu  mi-am  putut  da  seama   nu puteam să i-o iert odată cu capul.
        ce  rost  aveâ  numele  celebrului  italian  în  gura   A  doua  zi  când  m’am  dus  la  şcoală,  m’am
        cizmosului nostru dascăl.         suit  în  picioare  pe-o  bancă  şi  le-am  spus  la  toţi
          în  «azilul  de  noapte«  al  lui  Gorki  e  un  individ   băeţii:  «Copii,  Pasăre  eri  a  mâncat  prune  uscate
        care  se  trezeşte  rostind  fel  de  fel  de  vorbe  înalte   în  biserică  la  Greci!*  Toţi  se  porniră  pe  râs,
        ca  de  pildă:  transcendental  şi  altele...  şi  când   iar  eu...  ce  să  vă  mai  spui.,  m’am  trtezi  apucat
        e  întrebat  de  ceilalţi  ce  zice,  el  le  răspunde:   de  un  picior  şi  tras  jos  şi-am  mai  simţit  apoi
        nu ştiu... am auzit şi eu aşa...  nişte  pumni  sdraveni  în  spate  de  mi  se  părea
          Cam  astfel  mi-am  esplicat  eu  mai  târziu  escla-   că’s  pe  altă  lume...  Şi  se  făcu  linişte,  vorba
        maţia dascălului nostru, care m’a făcut de atâteaori   poetului.
        să tremur.                          Din  ziua  aceea  steteam  lângă  Pasăre,  dar  nu
          La  dreapta  mea,  în  banca  a  treia  de  lângă   mă  mai  uitam  la  el.  Simţiam  numai  cum  îmi
        fereastră, era un gligan de fecior de pe ţara Oltului   creşte  în  suflet,  dorul  de  răzbunare.  Fel  de  fel
        şi-l  chemă  Pasăre.  Mă  uitam  la  el  cu  evlavie   de  idei  îmi  treceau  prin  minte;  ba  să-l  ademenesc
        ca  la  un  turn  de  biserică.  Eră  îmbrăcat  ţărăneşte   să  vie  într’o  Vineri  în  târg,  când  vine  tată-meu
        cu  cămaşe  cu  cusături  frumoase,  încins  cu  şerpar,   să-i  arză  tata  câteva  cu  bieiu  s’o  pomenească
        şi  cu  nişte  ghete  cu  o  talpă  groasă  cât  scândura   câte  zile  o  aveâ,  ba  să-l  iau  cu  vorba  şi  să-l
        băncii.                           duc  în  turnu  dela  biserica  neagră  şi  să-l  împing
          Am  rămas  îngrozit  într’o  zi  când  l-am  văzut   de-acolo  să-şi  rupă  gâtul...  şi  câte  altele,  gânduri
        cu  un  pachet  de  tutun,  făcându-şi  o  ţigară  în   de copil!
        şcoală.  Şi-apoi,  când  steteâ  cu  manile  pe  bancă   Vremea  trecea  şi  vedeam  că  nu  pot  să  fac
        şi-i  vedeam  degetele  osoase  şi  palma  aceea  mare,   nimic.
        m'apuca  ameţeala.  îmi  era  frică  să-l  şi  agrăesc  de   Odată,  înainte  cu  vre-o  două  săptămâni,  ciu­
        teamă să nu se răstească la mine.  datul  nostru  dascăl  de  latineşte  ne  spune:  «Măi,
          Eram  bisericos,  lucru  mare  pe  vremea  aceea,   să  ştiţi,  fiecare  are  dreptul  să-i  dea  vecinului
        şi  într’o  Duminecă,  nu  ştiu  cum,  m’am  rătăcit   lui o palmă dacă se mişcă!*
        prin  biserica  grecească.  De  aici  s’a  pornit  neno­  Mi-adusei  aminte  de  asta.  Eră  singura  mea
        rocirea.  Prin  mulţimea  adunată  la  rugăciune   cale  de  răzbunare.  Să  se  mişte  Pasăre  şi  să-l
        era şi Pasăre. Ce-o ti căutat el acolo, nu ştiu.  cârpesc  să-i  sară  ochii.  Şi  aşteptam...  Dar  de
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52