Page 48 - 1908-11-12

288 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.

geaba. Pasăre par’că-mi făceâ în necaz: nu se Pasăre de colo cu o voce ca din pământ:
clintea afurisitul. Steteâ cu ciolanele de mâni — Nu-i drept dom...
întinse pe bancă, cu capul sus şi cu pieptul — Taci! se răsti profesorul la el.
afară privind fix păretele din faţă. Eu, cu un Eu prinsei curaj:
gând la ce spune profesorul şi cu zece la vecinul. — S’a mişcat dle şi d-voastră aţi zis că...
Dar de geaba! — Bravo... bravo băiete... bine i-ai făcut,
Am aşteptat aşa o săptămână, două, nu mai măgarul... Să mai cuteze şi altădată... Bravo!..
ştiu câte... Pasăre sufla din greu..., eu par’că sburarn...
într’o zi la ora de latineşte dascălul eră şi-mi era cald... îmi eră bine! mă răzbunasem.
cătrănit rău. L-am cunoscut după felul cum a Tot restul orei de latineşte a fost pentru
intrat în clasă. Nu s’a uitat la noi de loc, s’a mine un deliciu. Trăgeam cu coada ochiului la
dus drept la masă, a luat linialul şi a început vecinul şi-l vedeam roşu ca racu şi mă bucuram
să-l vâjeie: Benvenuto Cel lini!! şi să se plimbe grozav. Şi apoi îl auziatn cum suflă ca de-o po­
cu paşi mari de colo până colo. Eră rău, eră vară grea şi-mi plăcea.
semn răul! Dar fericirea mea n’a durat mult. Când am
Mie puţin îmi pasă de toate astea. Eu cu grija auzit că sună clopoţelul un fior de ghiaţă m’a
mea: să clintească vecinul şi să-l tămâi. săgetat: pleacă dascălul şi are să mă bată Pasăre.
Picurau grele clipele, în liniştea aceea de spaimă. Şi începui să tremur. Când dascălul îşi luă pă­
S’auziau doar paşii dascălului grozavi cum nu lăria şi pomi spre uşe îmi pierdui firea cu totul
se pot descrie. şi ţipai odată:
Eu fierbiam în mine. Nu mai puteam... Şi — Domnule...
Pasăre nu se mişca... Dascălul se întoarse:
Dela o vreme simţii cum mă stăpâneşte tot — Ce vrei?
mai mult pornirea să-l trăznesc, s’o potrivi, nu — O să mă bată, domnule... o să mă ...
s’o potrivi. Şi când era tăcerea mai grozavă de — Cine?
numai o muscă s’auziâ prin partea ferestrii, — Pasăre domnule!
când la toţi băeţii le tremură sufletul la o clipire Dascălul se întoarse la vecinul meu, îl fulgeră
de ochi a dascălului nostru, eu pleosc odată, îi odată cu ochii şi zise:
trântii lui Pasăre o palmă de răsună clasa. — Măgarule!... Să nu te-atingi de el că-i
— »Ce e?< se întoarse dascălul brusc şi cu foc şi pară... Ai auzit?!
ochii inholbaţi. Şi-apoi înfuriat ridicând mâna să-l turtească:
Eu tremurând: Benvenuto Cellini!!! şi eşî.
— S’a mişcat dle! Z. Bârsan.

P A 5 T E L .
în sărutarea lină Podoaba lor se lasă De mult, odinioară
Şi cald’a primăverii, Ca fulgii de ninsoare O primăvară nouă
Au înflorit şi merii Pe ochii plini de soare, Sădea lumini şi rouă
Din umeda grădină. în părul de mătasă. în ochii de fecioară,
Dar noua primăvară Şi peste fruntea albă
Ce-a înflorit grădina, Părtaşa ’ntâi a vinii
Acum trezeşte vina încep să-şi feasă crinii
în ochii de cicoară îndurerata salbă ...
Victor Eflimiu.