Page 8 - 1908-11-12
P. 8
248 LUCEAFĂRUL Nrul 11—12,1908.
Schiţe de călătorie.
In acest caz sunt valuri; şi într’adovăr, eşind
din gura canalului »Sulina« încep legănaturile.
Valurile formate şi vântul destul de tare dau
de lucru. Incurând se aude comanda oficerului
de »cart« — «Echipaj la posturile de manevre* !
Toată lumea grăbeşte la posturile stabilite.
— A desfăşură velele! Sus gabieri! Sus!
La aceste comenzi, strigăte puternice că să
nu le ducă vântul, se reped ca electrizaţi ma
rinarii, sus în arborade, desfac legăturile pân
zelor şi pregătesc totul pentru întinderea lor.
Când e totul gata, se aude:
— Desfăşuraţi! Toate velele sunt desfăşurate.
Apoi comanda: Jos! La care comandă se coboară
ca fulgerul marinarii, pe scările de frânghii. Totul
se execută repede şi fără grijă, cu toate că înăl
ţimea e mare şi legănătura tot aşa. Marinarului
nu-i e frică. E prieten cu vântul şi cu apa.
Apoi vin pe rând comenzile de a întinde ve
lele desfăşurate numai.
— A întinde gabierii! — Ridicaţi! — Intindeţi!
— A întinde sburătorii! — Intindeţi!
— A întinde rândurile, — etc., un pomelnic de
nomenclaturi cari îl interesează numai pe marinar.
Pânzele toate, sunt întinse ca tabla, — vântul le
umflă bine. Lemnele scârţâie, frânghiile vâjâie, apa
despicată stropeşte cu zgomot şi vasul merge săl-
tând, înainte! înainte! având direcţia spre Odessa.
Serviciul la bord îşi urmează cursul lui de
ceasornic. Nici o piedecă, nici o nedumerire.
Timpul trece — marea devine din ce în ce mai
limpede verde şi uscatul dispare cu totul din vedere.
Dela un timp nici paserile de mare nu se mai
văd. Cer cu nori goniţi şi marea cu valuri
Călătoriile de vară ale vaselor de resbel spumegânde, e totul ce vezi.
române. Soarele apune, lăsând nişte dungi roşii ne-
Vasele de resbel ale flotilei române fac câte-odată, decise la orizont, şi nu peste mult îşi ia noaptea
in timpul verei, călătorii mai lungi, în mări străine. neagră domnia.
Plecând din Galaţi, ajungi în aceeaşi zi încăla Su- Vântul bate, vasul merge mereu înainte. Feli
lina, unde dai deja cu ochii de mare, —o mare gal narele de drum, aşezate la locurile lor, îşi trimet
benă şi tulbure; întocmai ca Dunărea care se îneacă departe luminele. 0 lumină albă în vârful arbo
acolo, de când se pomeneşte, şi tot nu mai moare. relui dinainte, una roşie pe coasta stângă şi una
Departe, departe de tot, orizontul mai limpede verde pe coasta dreaptă a vasului.
şi mai verzui se desparte de cer printr’o imensă Din oră în oră se aude din vârful arborelui
linie, dreaptă, când marea e liniştită, dar de strigătul aproape plângător al marinarului de
altădată nu e dreaptă ci foarte colţurată, — semn serviciu «Bun cart înainte* ! şi apoi iar ur
că doamna mare e cam supărată. mează o lungă linişte şi pace.