Page 10 - 1908-13
P. 10

314                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 13, 1908.

             şi  începu  să  se  plimbe  prin  odae.  îl  dureau  pi­  izbească  cu  călcâiul  cismei.  Dar  umbra  de  mai
             cioarele  din  încheeturi,  simţiâ  că  se  îndoaie  subt   nainte  păru  că  se  lasă  grea  pe  dânsul,  şi-l  în­
             el,  dar  nu  cuteză  sa  şadă.  Simţiâ  că  umbra  aceea   ţepeneşte.
             umblă  tot  după  el,  şi  aşteaptă  numai  să-l  poată   —  Taică lasă-mă inlăuntru. Că de nu o să mor.
             inhăţâ.                          »0 să mor. ştiu eu, că-i aproape moartea*.
              Deodată  vântul  se  oprî  afară,  şi  în  liniştea   —  Moartea, întrebă, aiurit deodată, Marian. Şi
             grea se auzi un glas slab, ca de stingere, la uşe.  într’o  clipă  simţi  iarăşi  gândurile  do  mai  îna­
              —  Taică, taică ... taică, taică.  inte.  Toate,  toate  pe  rând,  înfierate  în  pecetea
              Vameşului  i  se  opri  răsuflarea.  Cu  ochii  hol­  »nebun«,  şi-i  veni  să  sară  repede  ca  mai  ’nainte
             baţi  privea  la  uşe.  De  acolo  veniâ  acelaş  mâ­  din pat.
             râit slab.                         Vameşul,  tremurând,  îl  prinse  po  străin  de-o
              —  Taica, taică ... taică, taică.  mână,  şi  cu  putere,  îl  trase  repede  in  casă,
              Dar  repede  dup’aceea  şi  mai  întărâtată,  fur-  lângă foc.




















                                  Satmary, Diligenta. (Trăsură de olac).
            tuna  începu  iar  să  urle  afară.  Şi  mârâitul  nu  se   —  Aşa  taică,  aşa.  Mai  nainte  venise  moartea
            mai  auzi.  Marian  se  plecă  să  mai  pună  lemne   să  mă  ducă.  Da  mie  ’mi  pare  că  i-am  zis,  stai
            pe  foc.  Abia  putu  să  se  ridice,  ş’atunci  văzu   maică,  să  mă  duc  ici  în  casă,  să  mă  ’ncălzesc,
            că  uşa  e  deschisă  puţin  şi  cineva,  de  jos  de   că tare mi frig. Şi ea a zis du-te.
            lângă  prag,  priveşte  inlăuntru.  Glasul  de  mai   Sta  ghemuit  lângă  cuptor  şi  privea  ’n  pământ.
            înainte se auzi iar, mai stins:   Eră  bătrân,  rupt  la  vestminte,  c’un  picior  olog.
              — Taică, taică, lasă-mă că ’ngheţ.  Marian  îl  privea  mereu,  ca  şi  când  l-ar  cunoaşte,
              Vameşul nu înţelese nimic, ci, scos din minţi,  ca  şi  când  l-ar  fi  aşteptat  de  mult.  Se  plecă,
            alergă la uşe.                    punea  lemne,  sufla  aprig  in  foc,  şi  pe  furiş,
              —  Ce vrei mă? care-i acolo.    privea  la  moşneag.  în  răstimpuri  fiori  tari  îi  tre­
              Capul se trase afară.           ceau  prin  trup  ca  şi  când  i-ai  fi  slobozit  apă
              —  Lasă-mă că ’ngheţ.           rece  pe  cap.  Se  cutremură  şi  iar  priviâ  la
              Şi  Marian,  în  uşa  deschisă,  văzii  un  mototol   moşneag.
            alb  la  pământ,  plin  de  zăpadă.  Deodată  trăsări,   Acesta încet-incet începu să se desgheţe.
            inima-i  veni  la  loc.  Era  un  schilod,  de  cari  bă­  —  Vezi  taică,  eu  m’am  rătăcit.  C’am  plecat
            tuse el destui aci la capătul podului.  acasă,  da  m’a  prins  noaptea  pe  drum.  Ş’a  început
              —  Cară-te javră! Ce cauţi aici ? Şi vrii să  să  bată  vânt  plin  de  zăpadă.  Mă  răzimam  în
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15