Page 11 - 1908-13
P. 11

Nrul 33. 3908.             LUCEAFĂRUL                        315
         bâtă  şi  mergeam.  Dar  deodată  am  lunecat,  ori   Prietinul  care-mi  spuse  istoria  aceasta,  ispră­
         mă  luase  vântul.  Când  am  putut  să  mă  scol,  nu   vind, p i i v i  la mine lung întrebător.
         mi-am  aflat  toiagul.  Şi  aşa  târându-mă  plec  mai   —  De ce te uiţi aşa la m  i n e ?  î l  întreb.
         departe. Dar să vede că m’arn întors înapoi.  —  Aştept să ghiceşti.
          Vameşul  asculta  şi  deodată,  cum  privea  la   —  Ce să ghicesc?
         moşneag.  îi  veni  în  minte,  într’o  clipă,  toată  de­  —  Să-mi spui cine-i acesta Dumitru Marian.
         şertăciunea  vieţii  sale  şi  ceva  cald-cald  îi  porni   —  Bine  omule,  de  unde  să  ştiu  eu?  Şi  acum
         dela  inimă,  ii  trecu  prin  vine  şi-i  străbătu  tot   priveam şi eu întrebător la dânsul.
         trupul  deşirat  de  boală.  Scoase  dintr’un  ungher   —  Nu ştii?
         o sticlă şi-o apropie de bătrân.   —  De unde să ştiu ?
          —  Soarbe-odată,  moşule,  să  te  ’ncălzeşti.  E  vin   —  E dl Mărgineanu.
         foarte  bun.  Şi  ’n  glas  avea  o  tremurare  adâncă.   —  Nu  mai  vorbi  comedii!  Preşedintele  sedrii
         Schilodul  bău  odată,  de  două  ori.  apoi  ochii  în­  orfanale?
         cepură a-i umblă prin odae.        —  Ei  da,  e  dânsul.  Nici  eu  n’am  crezut,  ş’o-
          Şi  vameşul,  care  nici  odată  n’a  cercat  să  în­  dată  l-am  întrebat  anume.  Şi  mi-a  spus  tot,  aşa
         ţeleagă  un  suflet  omenesc,  —  înţelese  deodată.   din  fir  in  păr  cum  ţi-am  istorisit  eu.  Şi  tu  ştii
         Un alt val de căldură, îi porni prin trup ca  că  ce  zice  el,  e  sfânt.  Acela  încă  n’a  minţit  nici
         0   furtună,  şi  el,  trenuirându-i  manile,  cercetă   odată,  nici  n’a  înşelat  pe  cineva.  Ei  bine,  el
         prin  odae,  şi  află  un  codru  de  pâne  şi  o  bucată   susţine  şi  azi,  la  vârsta  de  60  de  a n i ,   că  tine-
         de carne.                         reţa  lui  aşa  a  fost,  până  ia  boala  aceea  mare.
          —  Mancă  să  te  ’ntrămezi,  zise  el,  şi  i  le   0  patimă  i-a  ’ntunecat  tinereţa,  o  patimă,  de
         dădu  bătrânului.  Fălcile  se  descleştară  cu  greu,   care  tu  ştii  bine,  lui  i-e  scârbă  acum,  dar  care-1
         ş’apoi  în  grabă  începu  să  i  se  mişte  nervos  toată   putea  face  un  tiran  în  toată  viaţa.  Nu  ştie  să-şi
         faţa, până şi ochii, celui ce mânca lacom.  explice  nici  azi  patima  aceea,  dar  nici  nu  vrea
          —  Să-ţi  dee  Dumnezeu  bine,  taică,  eră  gata-   să  şi-o  mai  amintească.  Căci  după  ce  s’a  însă-
         gata să mor.                      nătoşat,  s’a  apucat,  schimbat  cu  totul,  de  studii
          Vameşul voi să zică ceva, dar nu putu. Un nod  şi vezi tu unde-a ajuns.
         1  se  ridică  în  gât,  şi  două  lacrimi,  ca  doi  stropi   Dar  ceva  spune  mereu:  »De  n’ar  fi  fost  cea
         mari  de  ploaie,  izvoriră  din  ochii,  cari  nu  mai   dintâi  lacrimă,  eu  mă  prăpădeam  ca  cel  din
         fuseseră  nicicând  umeziţi,  curăţiţi,  de  această   urmă  ticălos«.  Şi  atunci,  oricine  ar  fi  de  faţă,  se
         apă sfântă.                       ridică  în  picioare,  îşi  face  o  cruce  largă,  şi  nu
           Bătrânul  porni  dimineaţa,  iar'  pe  Dumitru   ştiu  ce  zice  în  gând,  că  numai  buzele  i  se  mişcă.
         Marian,  îl  duseră  părinţii  încă  în  ziua  aceea   Eu cred că mulţămeşte lui Dumnezeu.
         acasă, — aproape îngheţat.                            I. Agârbiceanu.


                                 Poveşti în prag.
                                         in.
             — Când e soarele ’n apus,   Aud fluerul doinind   — Nu ’nlrebâ. Viaţa-i grea,
             Doru ’n răsărit,      Tânguios şi lin,       Lupte şi dureri —
             Pe la poartă-mi treci in sus,   Dar mă mângâi şi mă mint   Dom luptă copila mea;
             Mândru şi grăbit.     Că-i fluer străin.     Uită ce a fost eri. —
             De am lacrimi pe obraz   Aud vorbe; spune drept,   Răsar stelele ’n senin
             N’am mânie ’n gând,   Spune-mi-o curat:      Luna e ’ntre tei,
             Ştiu c’atâta mi-a rămas:  Mai avuf-ai dor în piept   Cântă fluerul străin
             Sa te văd trecând.    Şi vre-o mândră ’n sat? —  Plânge glasul ei.
                        Bat din spată la război   Nu mai ştiu de plângeţi voi
                        Şi mi-e capul greu —   Sau amarul meu.
                                                          Maria Cunţan.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16