Page 9 - 1908-13
P. 9

Nrul 13. 1908              LUCEAFĂRUL                        313
         Altceva  nu  zicea.  Şi  când  se  întremă  mai   de  afară,  din  văzduhul  întreg,  şi  mereu  ii  veniâ
       bine,  când  părinţii  in  nădejdea  căldă  a  unei  în­  în  minte  »îs  nebun  eu,  se  vede,  de  cred  că
       dreptări,  îi  vorbiră  într’o  sară  tainic,  de-o  fată   fulgeră iarna«.
       cu  avere,  de  logodnă  şi  căsătorie,  Dumitru  se   Şi  gândul  acesta  de  «nebun*  îi  sta  mereu
       sculă  repede,  îşi  luă  paltonul,  şi  ’n  noapte  a   par’că  drept  în  mijlocul  capului,  înfipt  acolo  ca
       plecat grabnic, prin vântul iernii, spre casa vămii.  un  cuţit  de  argint  strălucitor.  Privea  la  foc,  la
         Jidănaşul  se  aduna  în  jurul  focului  cu  manile   flăcările  galbine,  la  jar,  privea  pe  fereastră,  prin
       roşii,  încârligate  de  ger.  Când  intră  Marian,   odaie.  Zadarnic,  el  nu  vedea,  nu  simţea  decât
        Marţi tresări, şi-şi întoarse ochii de bubă spre el.  acelaş gând.
         —  N’ai  închis  rampa,  Iudă!  Hei,  câte  nopţi   Atunci,  înfăşurat  în  cojoc,  se  trânti  în  pat.
       va  fi  rămas  rampa  deschisă.  Să  mi  te  cari,  ia   Şi  cum  s’a  izbit,  i  s’a  făcut  par’că  deodată  şi
       acum,  că  de  nu  te  prind  de  gât  şi  te  arunc   mai  luminos  gândul  acela.  Spaima  îl  cuprinse  cu
       subt pod.                         totul.  De  spaimă,  de  frig,  poate  de  boală,  dinţi-i
         —  Fost  frig,  domnii  Marian,  fost  frig  şi  nu   dârdăiau  amarnic  în  gura  ce  nu  se  mai  închidea.
       putut încuia lăcat. Venit să mă căldu, poi cui!  Şi  in  neştire,  ca  mânat  de-o  putere  mare,  se
         —  Nu,  să  piei  acum  ludo,  din  ochii  mei.  Ii   coborî  mai  întâi  cu  gândul  şi  cu  simţirea  în
       numără  câţiva  gologani  şi-l  împinse  de  spate  pe   sufletul  său  plin  de  frig  şi  de  întunerec,  in  viaţa
       uşe afară,                        lui  ce-a  dus-o  până  acuma.  Şi-i  părea,  în  vis
         în  noaptea  aceea  i  se  părţi  că  nu  se  mai  face   par’că,  îi  părea  că  ’n  fiecare  parte  a  vieţii  lui,
       dimineaţă,  Afară  vântul  prindea  din  toate  părţile   unde  i  se  duce  gândul  acum,  se  înfige  cuţitul
       căsuţa  dela  marginea  podului,  şi  da  s’o  zmulgă,   de  argint  ce-1  simţea  în  mijlocul  capului,  —  şi
       şi  cum  nu  putea,  mestecând  o  mulţime  de  glasuri   lasă  pretutindenea,  unde  se  împlântă,  o  pecetie,
       ascuţite,  şuerătoare,  trecea  huind  spre  oraş,  in-   din care se ceteâ acelaş cuvânt: «nebun«.
       tr’o goană nebună.                  Copil  mic,  ce-şi  vindea  o  parte  din  mâncare
         Vameşul  să  ’nfăşură  în  cojoc  şi  se  apropie  de   şi  banii  îi  strângeâ  într’un  loc  numai  de  el  ştiut;
       cuptor.  Dar  focul  avea  în  noaptea  aceea  cântece   student  care  fură  creioane,  pene  şi  negreală  cu
       neobişnuite.  Flacăra  scădea,  creştea  repede,  apoi   sufletul  liniştit,  fără  ruşine:  când  crescuse  mare,
       deodată  se  aduna  toată  ’ntr’un  caer,  gata  să  plece   poliţa  cu  iscălitura  falşă  a  tatălui  său  cu  care
       pe  horn  afară.  Jarul  rămânea  înviorat,  rânjind   a  ridicat  de  două  ori  două  mii  de  zloţi,  zbu­
       par’că.                           ciumul  vecinie  aci  la  pod  şi  prin  târg,  cele
         în  răstimpuri  viforul  se  răziiuâ  de-alungul  în   vr'o  cinsprezece  mii  câştig  curat  ce  adunase
       podul  de  peste  râu,  apăsă  greu,  blanele  pârăiau,   până  acuma,  —  pretutindenea,  pe  toate  acestea
       tot  scheletul  negru  de  peste  apă  trozneâ  dintr’o-   le  înfieră  cuţitaşul  acela  alb  şi-i  lăsă  pecetea  cu
       dată,  până  când  vântul,  împrăştiat  deodată  în   vorba »nebun«.
       mii  de  fărâme,  da  năvală  pe  subt  pod,  văitân-   Şi  i  se  părea  că  şi  ’n  viforul  deafară  aleargă
       du-se,  gemând,  ca  glasuri  de  oameni  răniţi  de   şi se zbate acelaş cuvânt: *nebunie«.
        moarte, ca paseri mari atinse de săgeată.  Şi  în  schimbul  acestei  trude  urâte,  în  sufletul
         Cum  sta  cu  capul  plecat  deasupra  cuptorului,   său  rece  şi  întunecat,  nu  găsiâ  nici  o  bucurie,
       lui  Marian  i  se  păru  că  fulgeră,  I  s’a  luat  aşa   nici  o  ’ndestulire.  El  n’a  râs  odată  din  inimă,
       deodată  vederea  ca  de-un  fulger  tare.  Privi  spre   în  viaţa  lui,  n’a  iubit,  n’a  ajutat  pe  nime.  nu
       fereştile  jumătate  desgheţate,  dar  nu  văzu  ni­  i-a  fost  milă  de  nimeni.  Cu  cât  se  pogoriâ  mai
       mic.  Nu  fulgerase  dar!  Şi-şi  plecă  iar  capul   tare  în  sufletul  său,  atras  ca  de-un  magnet  în­
       spre  cuptor.  Dar  iată  că  deodată  în  pustietatea   tunecat,  vedeâ  tot  mai  bine  pustietatea  şi  groaza
       plină  de  spaimele  viforului  îngheţat,  inima  va­  acelui  suflet,  care-i  păreâ  lui  acum  ca  un  ochiu
       meşului  zvâcni  odată  tare,  sărind  din  loc.  O   de mocirlă îngheţată, — ca ochiul unui monstru.
       simţise  par’că  cum  lunecase.  Inima  i  se  aşeză   Şi  ceeace  nici  odată  n’a  gândit  să  fie  aşa  de
       iar  dar  gândul  luminos  ce-1  prinse  deodată,   aproape,  Marian  simţi  cum  i  se  ’ntunecâ  deo­
       şi  de  care-i  vâcnise  inima,  nu-1  mai  părăsiâ:   dată  toată  ţinta  vieţii,  simţi  cum  se  lasă  pe  el,
       »îs  nebun  eu,  se  vede,  de  cred  că  fulgeră  iarna!»   din tavanul casei par’că. umbra de gheaţă a morţii.
       Ascultă,  cutremurat  de  spaimă,  cântecile  sinistre  Zvâcni  repede  din  pat,  ca  ridicat  de  cineva,
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14