Page 15 - 1908-14
P. 15

Nrul 14, 1908.             LUCEAFĂRUL                        349
        s’a  schimbat  în  actuala  „Academie  Română".  în  semn   în  anul  1882  e  numit  profesor  de  limbile  romanice
        de  recunoştinţă  pentru  meritele  lui,  noua  Academie   la  universitatea  cehă  din  Praga  şi  nu  mai  are  prilej
        română  îl  alege  membru  corespondent  al  ei.  în  Bu­  să  auză  vorbă  românească  decât  rar  de  tot.  în  anul
        cureşti  face  cunoştinţă  şi  cu  Petre  Ispirescu.  „Când   1891,  cu  prilejul  expoziţiei  agricole  din  Boemia,
        după  munca  obositoare  de  o  zi  întreagă  în  tipografie   un  grup  de  27  excursionişti  români  vizitează  ex­
        veniâ  seara  acasă  in  sânul  numeroasei  sale  familii,   poziţia.  Urban  Jarnik  e  însărcinat  din  partea  comi­
        după  puţină  odihnă  se  puneâ  iarăşi  la  lucru,  scriind   tetului  executiv  să  le  spună  câteva  cuvinte  de  bine-
        acele  minunate  basme  şi  poveşti  pe  cari  în  parte  le   venire...
        cunoşteam  de  mai  nainte.  Ciasuri  întregi  aş  fi  fost  în   în  ce  priveşte  activitatea  literară-ştiinţifică  a  lui
        stare  să-l  ascult,  atât  de  dulce-i  eră  glasul  şi  aşa  de   Urban  Jarnik,  trebue  să  amintim  la  locul  întâiu  pre­
        bine  ştia  să  vorbiască."  (întorcându-se  la  Viena,  a  luat   ţioasa  colecţiune  „Doine  şi  strigături  din  Ardeal"  (în
        cu  sine  pe  băiatul  cel  mai  mare  a  lui  Ispirescu,  ţi-   colaborare  cu  A.  Bârseanu),  cu  un  glosar  româno-
        nându-1 doi ani de zile la el, ca să înveţe carte).  francez  (1885,  ed.  „Ac.  Rom.“.  A  doua  ediţie,  fără
          Dela  Bucureşti  face  o  călătorie  în  Ardeal.  Trece   glosar,  a  apărut  la  Ciurcu,  Braşov,  1895).  A  mai  pu­
        prin  Turnu-Roşu,  se  opreşte  la  Sibiiu  şi  de-aici  face   blicat  „Sprachliches  aus  rumânischen  Volksmărchen"
        excursiuni  la  Rcşinari,  unde  „s’a  închinat  umbrei  ma­  (1877);  „Index  zu  Diez’  etymol.  Worterbuch"  (1879,
        relui  Şaguna",  la  Săcele,  unde  „pentru  întâiaş  dată  şi,   a  Il-a  ed.  la  1881).  Pe  lângă  aceste  a  publicat
        din  nefericire,  şi  pentru  cea  din  urmă  oară  i  s’a  dat   numeroase   rccensiuni   amănunţite   asupra   lucrărilor
        prilej  să  vază  poporul  la  joc".  De-aici  se  duce  la   litnbistice  române  şi  albaneze  ale  lui  Miklosich,
        Blaj  ca  să-şi  vază  prietenii  vechi.  Asistă  la  adunarea   Weigand,  Meyer-Ltibke,  G.  Meyer,  Şăineanu,  Tiktin
        generală  a  „Asociaţiei  transilvane"  (în  Sighişoara)  şi   şi alţii.
        e  ales  membru  onorar  al  ei.  Trece  apoi  la  Făgăraş,   Din  limba  cehă  a  tradus,  fiind  ajutat  de  d-nii  Sla­
        face  o  excursie  la  Sâinbătii  şi  petrece  câteva  zile  în   vici  şi  Bârseanu,  două  nuvele;  „Bunica"  de  Bozena
        Braşov,  la  prietenul  său  iubit  Andrei  Bârseanu.  De-aici   Nemcovâ  (Bibi.  „Tribunei",  1885)  şi  „Pavel  Cătană"
        se  întoarce  iarăş  la  Bucureşti,  unde  nu  mai  stă  decât   de I. Pravda („Conv. lit." 1881).
        două zile, şi se întoarce la Viena.                           i. s.


                                    Scrisoare.
        încep aceste rânduri,  Şi totuşi, e mai bine,  Cu mama împreună,
        De-i bine, rău nu ştiu   C’a fost să fie-aşa,  Aceleaşi fire |es
        Şi mult am stat pe gânduri:   Că nu mai am pe cine   Şi stând pe prag la lună
        Să scriu? să nu mai scriu?  Dori şi aşteptă.  Oorbim de tine des. —
        Dar sfântul Nicolae,   Şi n’are cin’ să-mi plece   în curte-i păpădie
        Din rama lui de lemn   în lume iar pribeag   Şi toate-s cum le ştii,
        Şi golul din odae      Şi n’am pe cin’ petrece   Doar frunzele de vie
        La scris îmi dau îndemn.  Cu ochii plânşi, din prag. —  încep a ’ngălbinî.
        Şi multe, multe-aş scrie,  Azi, vremea se strecoară   O floare albă creşte
        Că sufletul mi-e plin;  Cu zile lungi, pustii,  în umbra unui strat
        Ar da o ’mpărăjie      Şi dorul le măsoară   Nici ploaia n’o stropeşte,
        Pe-un petec de senin.  Şi-mi par că-s veşnicii.  Nici rouă, niciodat’.
        Oricând venî-va iară   Iar ziua de se curmă,  Şi moare biata, moare
        Norocul pentru noi,    Ori noaptea — tu rămâi   De-un dor adânc nebun,
        Că prea a fost amară   Tot visul meu din urmă   De-un dor adânc de soare.
        Plecarea ta de Doi.    Şi gândul meu dintâi.  Atâta vream să-ţi spun.
                   închei acum scrisoarea. —   Oezi, dragostea-mi şi floarea
                   Nu râzi că-ti scriu de flori?   Din umbră, sunt surori.
                                                               E.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20