Page 4 - 1908-14
P. 4

332                        LUCEAFĂRUL                 Nrtil 14. 1908.

              O  revăzui  la  Petersburg,  când  eram  de   Tata  eră  furios;  spusese  de  atâtea-ori:
            douăzeci  de  ani.  Zăcusem  de  friguri  tyfoide   „Fiica  mea  n’are  să  ia  un  muzicant  vulgar.
            şi  eram  încă  aşa  de  slabă  de  abia  mă  ţineam   Nici  un  conte  sau  un  prinţ  nu  sunt  destul
            pe  picioare.  Primisem  ştirea  tristă  despre  de  buni  pentru  ea“.  Mă  alungă  de  acasă  fără
            moartea  tatălui  meu.  Eram  ca  înmărmurită  vestminte,  fără  rufe.  Mama  maşteră  îmi  trase
            şi  mi  se  părea  că  bucuria  vieţii  am  pierdut-o   din  deget  un  inel  ce  aveam  dela  mama  mea
            pentru totdeauna.                 şi-l  dete  fetii  ei.  Aşa  am  fost  desmoştenită.
              Atunci  sosiră  la  Petersburg  Clara  Schumann   Plecai  deci  cu  soţul  meu.  Şi  am  trăit  ca  ’n
            cu fiica sa Maria.                raiu  timp de zece ani,  ca ’n raiul Copiii veniră
              Marea  ducesă  Elena,  amica  şi  protectoarea  repede.  La  ’nceput  nu  am  luat  seama  că  cel
            artiştilor,  îi  oferi  locuinţă  în  palatul  său,  şi   mai  mare  nu  eră  ca  ceilalţi  copii.  Ce  sufe­
            vecinătatea  ei  îmi  fu  o-mare  mângâiere.  îmi   rinţă  pe  noi  când  am  văzut  că  nu  va  fi  nici­
            trimetea  vorbă  când  avea  de  studiat;  mă  odată  în  stare  să-şi  câştige  pânea;  dar  eram
            târâm  cum  puteam  până  la  dânsa;  mă  ghe-  atât  de  fericiţi  încât  nici  suferinţa  asta  nu
            muiam  într’un  colţ  şi  o  ascultam,  aproape  ne  puteâ  întunecă  raiul.  Cât  despre  tată-meu,
            fără să respir.                   nu  i-am  mai  auzit  de  nume;  eram  ca  moartă
              în  curând,  marea  ducesă  îmi  propuse  să  pentru dânsul.
            iau  lecţii  dela  Clara...  şi  lecţiile  acelea  au   Nu  trăiam  decât  pentru  soţul  meu.  Urmă­
            fost  foarte  frumoase,  neuitate  şi  de  o  mare   ream  fiecare  mişcare  a  inteligenţii  lui  aşa
            însemnătate  în  viaţa  mea,  căci  această  femeie,  încât,  în  ziua  când  mintea  începu  a  i  se  tur­
            vrednică  de  atâta  cinste  şi  admiraţie,  nu  găsi   bură,  am  crezut  că  'nebunesc  şi  eu  cu  el.
            mai  potrivită  mângâiere  durerii  mele  decât   Vream  să-l  urmăresc  în  faza  asta  nouă  a
            povestindu-mi  propria  ei  viaţă.  Şi  mi-a  fost   vieţii, şi nu ştiam unde duce.
            ruşine  să  par  aşa  slabă  şi  nenorocită  faţă   El eră Dumnezeul meu.
            de durerile mari ce ne poate da viaţa.  Dar  într’o  noapte  se  deşteptă  şi-mi  zise:
              Iată povestirea ei:             „Scoală-te şi ieşi o clipă, te rog“.
              —  Părinţii  mei  erau  despărţiţi.  Iubeam  la   Când  m’am  întors  l-am  întrebat  de  ce  mi-a
            nebunie  pe  mama.  Tata  se  însurase  din  nou   zis  să  ies  şi-mi  răspunse:  „mi-a  fost  frică
            şi  mama  vitregă  eră  rea  cu  mine.  Eram  de   să nu-ţi fac vre-un rău“.
            patrusprezece  ani  când  Schumann  veni  la   Apoi  a  plecat  pe  malurile  Rinului  unde  nu
            noi.  Ne-am  iubit  îndată  şi  ne-am  logodit  în   mi-a  fost  iertat  să-l  cercetez.  îmi  trimeteâ
            taină.  El  avea  optsprezece,  eu  patrusprezece   vorbă  să-l  iert  că  nu  poate  face  altfel,  încre-
            ani.  N’am  spus  nimic  tatălui  meu  care   dinţându-mă  că  astfel  vom  fi  cruţaţi  de  du­
            eră  foarte  straşnic  şi  aveâ  alte  planuri  cu   reri şi mai mari.
            mine.                               Şi  iată-mă  singură  cu  un  bărbat  nebun
              Un  zimbet  uşor  îi  rătăcea  pe  buze  şi  ochii   şi  cu  zece  copii,  fără  un  ban.  Tata  nu-mi
            îi  străluceau  pe  când  îmi  vorbea  de  dragostea  scriâ  de  teamă  să  nu-i  cer  bani.  Prietenii
            tinereţelor ei.                   organizară  o  colectă,  iar  eu  începui  a  călă­
              —  Când  soţul  meu  împlini  22  de  ani,  iar  tori  şi  a  da  concerte.  îmi  lăsai  soţul  timp
            eu  18,  m’am  înfăţişat  între  el  şi  tatăl  meu  la   de  trei  ani  la  un  medic  din  Bonn  şi,  cu  toate
            judecătorie.                      stăruinţele mele, nu putui izbuti să-l mai văd.
              Schumann  dovedise  că  e  major  şi  în  stare   într’o  zi,  aveam  tocmai  să  cânt  într’un
            să-şi  hrănească  familia.  Tata  îi  răspunsese   concert  la  Londra,  când  primii  o  scrisoare
            însă  printr’o  scrisoare  în  care  se  găseau  opt­  care-mi  spuneâ  că  soţul  meu  e  pe  moarte
            sprezece  insulte,  şi  din  această  pricină,  lo­  şi  trebue  să  plec.  Şi-am  fost  silită  să-mi
            godnicul  meu  îl  chemă  înaintea  tribunalului.   dau  concertul.  Lumea  spuneâ  că  am  cântat
            Şi  astfel  mă  aflaiu  între  amândoi,  în  faţa  ju­  deosebit  de  frumos  în  sara  aceea;  eu  însă
            decătorului,  care-mi  recunoscu  dreptul  de  a   n’auzeam  nimic  şi  nici  nu  ştiu  dacă  am  cântat
            aparţinea mirelui meu.            şi  ce  am  cântat.  Ştiu  numai  că  toată  sala
   1   2   3   4   5   6   7   8   9