Page 8 - 1908-14
P. 8

336                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 14, 1908.
            drumul.  Şi  deodată  dădură  în  tăietură,  şi,   —  Tu  erai,  mă  Ilie?  Ce  este?  —  Cucoane,
            oprindu-se, deodată auziră glas de om.  aista-i Ilie Covataru... Da ce are?...
              Costea  gemu  cu  glas  înnăbuşit,  înnălţând   Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd
            un deget.                         c’o îngenunchiat şi dă ochii peste cap...
                Auzi ?                         Amândoi  se  uitau  la  om.  Clipeâ  din  ochi
              Se  auzeâ  îndemn  stăpânit  de  glas  silnic,  şi  obrazul  i  se  încreţea:  dintr’o  durere  grea,
            din  gâtlej.  Scurt,  Gavril  se  lăsă  prin  pă­  din  trup  par’că  ieşeau  picăturile  de  sânge  şi
            dure,  ca  să  iasă  înaintea  hoţului,  la  vale,   vorbele, — rari, zdrenţuite par’că:
            iar  boierul  îşi  repezi  calul  deadreptul,  nă­  Am ... îndrăznit... şi eu ... Da iaca ...
            prasnic.  Şi  omul,  hoţul,  îndemnă  încă  în  su-   Dumnezeu mă... bate...
            manu-i  roşcat,  la  jugul  boilor  nemişcaţi,  până   Pe  urmă  îşi  încleştă  dinţii  şi  se  lăsă  în
            la  genunchi  în  băltoagă,  —  când  boierul  îl   apa drumului.
            ajunse şi-l luă în pieptul calului.  Boierul  stă  neclintit  pe  cal.  Nu  ştia  ce  ho-
                Vii la furat, păgânule? Da ce? intri ’n   tărîre  să  ia.  Nu  ştia  ce  să  creadă.  Chihaia
            pădurea tătâni-tău ?              Gavril aşteptă şi-şi purtă ochii într’una dela

















                                        G. Cireşescu, Studiu.   G. Cireşescu, Cap de copil, studiu
                G. Cireşescu. Atlet-studiu.
                                           I                    după uatură.
              Omul  întoarse  un  obraz  pământiu,  c’o  barbă  stăpân  la  căzut.  Apoi  se  hotărî  şi  se  îndreptă
             rară,  cu  doi  ochi  rotunzi  şi  spăimântaţi.  Strigă  spre boier:
             răguşit.                             Cucoane,  eu  zic  să-l  iau  şi  să-l  duc  până
                  Cucoane Coste, nu mă mai zdrobi şi d-ta!  la  bordeiul  meu...  Cum  să-l  lăsăm  noi  aici?
              Dar  boierul  întoarse  calul  şi  izbi  pe  om   Are el ceva ...
             spre  roatele  carului  şi  spre  lobdele  încărcate.   —  Bine,  ia-1  şi  du-1...  se  răsti  cu  jumă­
             Dădu  de  două  ori  cu  harapnicul,  apoi  se  feri   tate de glas, stăpânul.
             o  clipă,  se  dădu  alături  şi-l  păli  cu  boamba   Chihaia  îşi  răzimă  la  o  parte  puşca  şi  bal­
             de  plumb  din  capătul  mănunchiului.  Omul   tagul  şi  începu  să  descarce  repede  carul,
             căzu peste roată.                zvârlind  lobdele  la  marginea  drumului.  De
              —  De-acu-s  gata!  gemu  el  scurt,  cu  spaimă.  deasupra  plouă  încet  şi  mocnit  şi  văzduhul
             Cu  mânile  prinse  de  schiţe,  îngenunchiâ  în   plumburiu  apăsă  asupra  lumii  o  mâhnire  sfâ­
             noroi,  ş’o  undă  de  sânge  i  se  sui  pe  buzele   şietoare.  Ilie  Covataru  gemeâ  încet,  în  noroi,
             palide.  Chiar  atunci  şi  Chihaia  se  repezeâ  din   lângă car, sprijinit într’un cot.
             tufe. — Strigă gros:               După  ce  isprăvi,  Gavril  apucă  pe  român
              — Ce-i, măi hoţomanule?         de  subsuori  şi-l  aburcă  încet  în  car.  Apoi
              Apoi se opri lângă car, uimit.  îndemnă scurt boii: „Hai!“
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13