Page 9 - 1908-14
P. 9
N'nil 14, 1908. LUCEAFĂRUL 337
Boii porumbi se opintiră şi scoaseră cu
greutate carul din hleiu.
Cucoane! zise Gavril cu tărie. Dumneata
apucă deadreptul pe unde-am venit noi...
Eu fac pe drum, şi am o leacă de înconjur...
Carul porni, cu boii blânzi şi cu omul to
ropit, prin fumul burniţei. Boierul, tăcut, îşi
întoarse calul şi apucă prin pădure, prin ră
ceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale
adâncului. Mergea în jos, gânditor, şi-şi sim
ţea mădularele amorţite. Ş’aveâ şi în el ca o
nemulţumire nedesluşită. Şi par’că şi de el
însuşi şi de roibul care-1 purtă de jumătate
de zi, ud şi flămând, îi eră milă. Poate
s’ar fi bucurat de focul din vatra Chihaiei,
dacă n’ar fi avut a veni cel îngenunchiat.
Ce are omul acela? se gândea boierul. Nu
l-am pălit aşa de rău... Trebue să aibă de
mai nainte ceva.—-Şi mergea la pas prin G. Cireşescu, Bustul iui Eliade Râdulescu.
pădurea plină de apă...
De două ori greşi drumul, şi trebui să se Boierul Costea simţi într’o clipă foamea în-
întoarcă înnapoi. Acu iar începea să se mânie. călzindu-i coşul, şi gura i se uncropi.— Apoi
Dar când ajunse într’un târziu la casa Chi îşi plecă ochii. Lângă latura cealaltă a ve
haiei, îndârjirea-i căzu: carul stă gol în mij trei, omul bolnav deschisese ochii mari, sălba
locul ogrăzii şi boii mestecau o leacă de tici, turburi. Gemii deodată, fioros:
iarbă la adăpost, supt un şopron. Bade Gavrile... bade Gavrile ...
Intră în tindă. îndată simţi blândeţa focului. Ce vrei? întrebă blând, apropiindu-se,
Dar lângă vatră, jos, stă slab şi sfârşit, plin Chihaia.
de noroi, hoţul de lemne. Bade Gavrile, să-mi dai o lumânare...
L-am adus! zise încet, c’o privire ciudată, Stăpânul simţi o înfiorare: omul îşi aşteptă
Chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avutei ceasul morţii! Şi dintr’odată o simţire neo
un val... Ş’a opintit azi tare greu pe lângă bişnuită îşi făcu loc în sufletul lui: o adiere de
boi... Poftiţi, cucoane în casa ast’ mare... milă pentru cel ce se stângea. Şi cuvinte par’că
Boierul intră în odaia mai curată. Din umbră i se ridicau în întrebări, pe buze.— Chihaia
ieşi deodată nevasta lui Gavril, nedesluşită, aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl priveâ
apucă mâna stăpânului şi o sărută. Apoi se cum se mişcă, solemn, nepăsător par’că, c’o
dădîi la o parte, cu braţele încrucişate pe piept. încreţitură în frunte, deasupra nasului, pe
Da băeţii unde ţi-s? când în el se iezea neliniştea.
îs la treabă, cucoane, răspunse Gavril... Omul privi lumânărică şi o puse alăturea,
îs stoleri... pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate.
Umbra odăii eră rece şi mohorîtă. Boierul Deodată boierul vorbi:
simţea în nări un miros ascuţit de aer închis, — Bine, omule, dar ce-ai avut?
de pulbere şi de rachiu. îşi lepădă mantaua — L-au pălit cu ciomegele nişte oameni...
grea şi trecu în tindă, spre focul din vatră. mi-a spus... rosti Chihaia... S’au luat dela
Te pătrunde la ciolan umezeala... zise nişte pământ... L-au bătutîn spate şi ’n piept...
el frecându-şi mânile şi întinzându-le spre Coşul lui e numai vânătăi...
flăcări. Boierul îşi întoarse privirea spre bolnav;
Da, aşa-i pe ploae... vorbi Chihaia pri îi întâlni ochiul mare, dureros, şi dintr’odată
vind în pământ. Apoi adăogă îndată: Am tăiat îşi aminti de lovitura boambei de plumb. îşi
o găină... s’o facă nevasta c’o leacă de borş... întoarse capul. întrebă încet, stânjenit;