Page 13 - 1908-15
P. 13

Nrul 15, 1908.             LUCEAFĂRUL                        365

         Pe  lângă  aceste  lucrări  mai  mari,  Bărnuţiu   Presimţindu-şi  sfârşitul,  îl  cuprinde  un  dor,
       are  toarte  multe  scrieri  mai  mici,  cari  cu­  să-şi mai vadă ţara lui.
       prinse  la  un  loc,  fără  îndoială,  ar  înavuţi   Mânat  de  acest  dor,  plecă  în  Ardeal,  să
       mult  şi  ele  activul  său  de  scriitor.  De  data   moară  pe  pământul  pe  care  s’a  născut.  Dar
       aceasta,  ori  şi  cât  am  vrea,  nu  le  putem   înainte  de  a-şi  vedea  casa  părintească,  sfârşi,
       aminti  toate.  Remarcăm  însă  din  ele:  So­  pe cale, în Valea-Almaşului, la 28 Maiu 1864.
       b o r u l   c e l   m  a r e   a l   E p i s c o p i e i   F ă g ă r a ­  în  2  Iunie,  cu  mare  pompă  bisericească  şi
       ş u l u i   l ),  în  chestiunea  procesului  lui  Lemenyi;   petrecut  de  mai  multe  mii  de  Români,  s’a
       A  p ă r a r e a   p r i n c i p i u l u i   r o m  a n i t ă ţ i i    aşezat spre vecinică odihnă în Bocşa-română.
       în  limbă' 2 )-  I m  p o r t a n ţ a   iurisprudinţei, 8 )   Naţiunea  l-a  jelit  cu  cuviinţă:  în  toate  păr­
       discurs  rostit  la  inaugurarea  facultăţii  juri­  ţile  s’au  celebrat  parastase  pentru  răpausul
       dice  din  Iaşi;  şi  un  studiu:  D  e s p r e   n e c e ­  sufletului său mare.
       s i t a t e a   a c a d e m  i e i   l a   R  o m  â n i ' ) .  La  1866  i  s’a  ridicat  un  bust  de  marmoră,
         Operele  lui  Bărnuţiu  sunt  un  adevărat  te­  inaugurat în Aula Universităţii din Iaşi.
       zaur  de  cunoştinţe  şi  idei  profunde:  sunt   Iar  la  1878,  din  contribuirile  Românilor  de
       mărturia  cea  mai  elocventă,  că  Bărnuţiu  a  fost   pretutindeni  şi  mai  ales  ale  Sălăgenilor,  i  s’a
       un filozof, un om politic şi jurisconsult erudit.  înălţat  un  nou  monument,  la  mormânt:  o
         Dascălul  şi  scriitorul  celebru,  s’a  preamărit   piramidă  de  marmoră,  înaltă  de  trei  metri,
       după vrednicie ’’), dar în curând a răsărit şi cu­  în  patru  feţe,  şi  cu  tot  atâtea  inscripţiuni
       vântul  criticei,  care  s’a  ridicat  împotriva  şcoalei   memorabile,  cari  sunt,  spre  iniază-zi:  L i b e r ­
       lui şi a încercat să-i veştejească gloria 6 ).  t a t e ,   F r ă ţ i e t a t e ,   E g a l i t a t e ,   N  a ţ i o n a ­
         Nu  e  timpul  acum  să  apreciem  rostul  şi   l i t a t e ;   spre  răsărit  Blaj  3/15  Maiu  1848;
       rezultatele  acestei  critici.  Putem  să  spunem   spre  miază-noapte:  P o p o r u l   r o m  â n   ţ i n e
       însă  că  personalitatea  lui  Bărnuţiu  va  ră­  m  i n t e   d e   b i n e f a c e r i   ş i   n e d r e p t a t e ;
       mânea  întotdeauna  una  dintre  cele  mai  curate,   iar  spre  apus:  Lui  Sim  eon  B  ă r n u ţ i u   n.
       că  numele  său  va  fi  una  dintre  podoabele   1808, 21 I u l i e ,  f 1864, 16 M  a i u .   F i i i  S ă -
       istoriei  noastre  culturale  din  veacul  al  XlX-lea.   1 a g i  u 1 u i.   *
                       *
                                          Aceste  rânduri  le  închinăm  memoriei  lui,
         ’)  Publ.  în  „Foaia  pentru  minte",  din  1843.  Nr.  5.   acum  când  se  împlinesc  100  de  ani  dela
         2 )  Publ.  în  „Amicul  Familiei"  din  1890.  Nr.  5—6.
         '■') Publ. ibidem. Nr. 10—12.   naşterea  iui,  în  care  timp  urmaşii  nu  s’au
         ‘) Publ. ibidem. Nr. 14-15.     gândit  să-i  scrie  o  biografie  amănunţită  şi  să-i
         5 ) Cf. Alex. Qeorgiu, „Elogiul lui Bărnuţiu". Iaşi 1866.   închine  un  studiu  vrednic  de  numele  şi  opera
         “) Cf. Tit. Maiorescu. „Contra şcoalei Bărnuţiu".   sa nemuritoare.   Dr. loan Raţiu.
       Iaşi 1868.                                               profesor.


                                    C â n t e c .

                 Pe perna visurilor mele,  Necontenit aşi vreâ să-mi plângă
                 5e scutur florile de dor   Cântarea dulce de caval,
                 Şi, duse de vârtejul sorţii,   Din culmea verde, poleită,
                 Nădejdile plăpânde mor.   Când luna se desmiardă ’n val.
                              S’ascult cu drag pe munte cornul
                              Sunând prin rariştea de fag,
                              Şi-aş vrea cântarea lui să ’ngâne
                              De-apururi dorul meu pribeag.
                                                    Aron Cotruş.
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18