Page 14 - 1908-15
P. 14
3(50 LUCEAFĂRUL NtuI 15, 1908.
mărturisire.
ITlă ’nchin... 0, sunt puţini cei ce=l zăresc ca mine
pe drum de mult... de veacuri poate Şi mai puţini cei ce--au ajuns la d â n s u l ! . . .
Un drum prăfos şi greu din cale--afară ... Ce ’ncrezători pornibau ei spe zarea
Şi sunt setos şi nu e strop de apă în care străluceâ himera sfântă,
Şi sunt flămând şi--adeseori cu fiere — Căci tinereţea toate le cutează!..
mă ’nbie cei ce trec pe lângă m i n e . . . Dar au căzut de--atâta cale lungă
Şi s’au sdrobit atâtea lumi cu d â n ş i i ! . . .
mă ’ncbin şi eu, dar nu ca toată lumea ... ITIă’ncbin şi c u . . . şi ’ti nopţi de sărbătoare
£u nu ’ngenunchiu, făcând pe cuviosul Fe Dumnezeul meu îl simt aproape
Şi nu ’ncbid ochii ca de jale--adâncă, Şi cânt atunci din struna mea sfioasă
Borborosind din buze rugăciunea ... AdemeninduA tot mai mult să vie ...
mă ’ncbin dar nu la Dumnezeul vostru! Dar într’o clipă se topeşte iară
Şi cântecul descurajat se s t i n g e ! . . .
Fe Dumnezeul meu îl port în mine,
îl am de moştenire dela mama
Şi Lam simţit de când ştiui simţirea ITlă ’ncbin...
Şi l=am purtat de--atunci mereu în s â n g e ! . . . pe drum de m u l t . . . şi zarva lumii
în ceasurile limpezi de visare în urma mea rămas--a ca un murmur.
îl văd plutind in zările gândirii Senin eu merg spre idolul din zare,
Şi simt atunci cum sufletu--mi porneşte Spre Dumnezeul meu senin şi t â n ă r ! . . .
Ca luntrea desfăcută dela maluri De mi--o fi dat ca să--l ajung vre--odată
Şi sboară să s’adape de lumină ... îl voi legă ... cum legi ades copilul
Dar într’o clipă chipul lui se stinge Să--I simţi in preajma ta în orice clipă ...
Cum se topeşte fulgul de zăpadă Şi--al meu, al meu, al meu va fi atuncea
Şi zările deodată se destramă Şi ca ’n estaz i=oi sărută genunchii
Şi ’ntrucbiparea gândurilor c a d e . . . Şi--al meu va fi, de--apururi adorându--!.
Rămân ca un drumeţ pierdut în noapte Frumosul pentru mine--i Dumnezeu!!!
Şi-ascult cum plânge sufletul in mine Şi când stăpân voi fi pe el odată
Dc--abiâ ’ngânându--şi imnul desnădejdii. Atunci voi crede ’n Dumnezeul vostru!..
Z. Bârsan.
Cântecul Ilenei.
Mai întrebi dacă ’mi eşti drag? Mai întrebi de mi-a fost dor? Mai întrebi de pot iertă?
Uite furca colo ’n prag, Uite florile ’n pridvor, Iartă bade... dumneata,
5orful mi s’a destrămat, Poate crezi că roaua ’n ele Că de mult ce-am chindisit
Că de mult ce-am aşteptat E din lună sau din stele, Ochii mei s’au înroşit
Manile mi-a tremurat... Nu din lacrămile mele Inima mi s’a ’nrăit
Dute, nu-mi eşti drag. Ci din ale lor? Iartă ... dumneata.
Marfa Cunţan.