Page 15 - 1908-15

Nrnl 15, 1908. LUCEAFĂRUL 367

Tuşa Oana.

O apucasem între nepoţi şi nici nu mi-o „lată mamă, aicea li merindea. Vezi de ei
puteam închipui decât cu cinci şase „ştren­ că noi ne grăbim". Şi întinzându-i o ştergurâ
gari" după dânsa, cari o trăgeau în toate cu de-ale gurii, îşi vedeau de drum.
părţile ş’o scărmănau în tot chipul. Odată, Tuşa Oana luă copiii, îi îmbuna, îi sărută
spun oamenii, eră femeie cu trecere mare cu buzele ei lungi, şi-i ducea în casă să-i
’n sat. Bărbatul său fusese primar un lung mai culce.
şir de ani. Opt copii a căpătuit, cinci feciori „Aşa, să crească puişorii mari. Iacă ştren­
şi trei fete. In urmă dumnialui murise. Dar garii noştri încă nu s’au sculat". Şi după
tuşa Oana se vede c’a fost mai trainică. A ce-i neteziâ pe obraz, pe păr, dupăce copiii
mai rămas să-şi alinte nepoţii şi sâ-i grijească. închideau ochii, eşiâ la portiţă să iee pe alţii
Şi nu trecea un an să nu crească numărul în primire.
nepoţilor cu doi-trei. La ’ntâmplări de-acestea, Iar după ce ştia că nu mai vine nici unul,
dintre cei opt copii căpătuiţi de ea, o aflai luă merindea dela toţi, o punea la olaltă pe
la casa celui cu bucuria. Şi de câteori le masă ş’o coperiâ cu măsăriţa. Se aşeză apoi
cădea pe cap vr’o astfel de bucurie, tuşa cu furca ’n brâu pe un scaun în pridvor,
Oana zicea: „Dumnezeu să-i ţină, şi pe pă­ şi trăgea cu urechea în casă. Din când în
rinţi, şi să ajungă la al zecelea". Dela o când vorbiâ vr’unul prin somn ori da cu
vreme, când, în fiecare casă din celea opt, mânuţele după muşte, alteori scâncea vr’unul
mărunţeii ajunseră la patru-cinci capete, ti­ mai mărunţel: „mama-mama". Bătrâna nu se
nerii îi mai ziceau: „Lasă mamă Oană, nu mişcă, ştiâ că trece, ci zimbeâ numai în col­
ne mai ură noroc într’asta una, că se vede, ţurile depărtate ale gurii. Şi când zimbeâ
prea te-ascultă Dumnezeu". i se luminau pârâiaşele feţei bătrâne şi barba
Bătrâna atunci se oţăreâ, îşi despătură ascuţită.
buzele bătrâne, şi eră gata să ie spună o Dar îndată ce se treziâ unul, Oana puneâ
căzanie întreagă. Dar se opreâ la câteva de-o parte furca: ştiâ că toţi au să se scoale.
cuvinte: „Ce, vreţi să fiţi ca saşii? Să nu Şi până gătâ ea masa din merindea adunată,
v’aud! Copiii lasă-i să vie. Din copii mulţi nime furnicau copiii în toate părţile, şi vorbiau toţi
n’a sărăcit, ci din copii răi. Cui i-e frică de deodată de gândeai că arde. Tuşa Oana îi
copii, ăla să ştie dela mine că-i un om slab"! duceâ doi cu doi la pârâiaşul dela portiţă
Dar de obiceiu tuşa Oana sta la feciorul şi-i puneâ să se spele. Şi totdeauna spuneâ
cel mai mare, la Niculae Mândruţ. Pe acesta legea: „Cine nu se spală nu capătă de mân­
l-a ţinut ea mai vrednic dintre toţi, să-i gri­ care".
jească bătrâneţele. Şi iarăş aci eră mai po­ Şi copiii soninuroşi,buhoşi la păr, se aplecau,
trivit să s’adune nepoţii la olaltă, vara mai numai în cămăşuţe şi începeau să se spele.
ales, când părinţii mergeau la muncă, în ar­ Cei mărunţi de tot plângeau, simţind apa
şiţa soarelui. rece, dar bunica le veniâ într’ajutor. îşi muiâ
La Niculae Mândruţ eră curtea largă, nisi­ pălmile late în părău şi, din două, eră copilul
poasă, ş’o grădină cât un hotar, unde rar spălat gata. Aci se începeau pârile, cari nu
pătrundea soarele prin crengile dese ale mai conteniau până sara.
pomilor. „Bunică, Ion s’a spălat numai pe mâni.
Erau veri când tuşa Oana grijeâ şi doi­ Spală-te Ioane şi pe obraz!
sprezece mărunţei, „ştrengari" cum le ziceâ Bunică, Măriuţa a dat de-auna pe obraz.
bătrâna. Aşteptă la poartă dimineaţa, şi când Spală-te Măriuţo şi pe mâni.
un fecior, când o noră se opriâ înaintea por- Bunică, Niculae m’a stropit în ochi.
tiţii lui Niculae Mândruţ şi-i da bătrânei în Vezi Niculae, fii bun şi nu stropi copila.
seamă câte-un copil ori doi, somnoroşi ca Bunică, zice Pătru, să mă gat odată că
vai de ei, de mă mai spăl dau de negru.