Page 16 - 1908-15
P. 16
308 LUCEAFĂRUL NT ral 15, 1908.
aşa de lacom, zicea tuşa cătră un şteand de
copil, cu obrajii cărnoşi, umflaţi.
— Buno, Nică mi-a luat mămăliga mea,
strigă alta.
Dă-i mămăliga, tu ţigane. Dă-i-o că te
croesc.
— Buno! Niculae ş’a risipit brânza pe jos.
— Aşa vezi, blăstămatule. Acum o să te
vedem ce mânci tu la amiazi. Cine risipeşte
pe jos, la amiazi rabdă.
— Bunico, Pătruţ a zis să-i dau lui mă
măliga mea şi dacă nu i-am dat-o, a zis
să-mi steie în gât".
Bunica-! trăgeâ pe Pătruţ de urechi, şi
ochii-i fugeau în toate părţile pe la degetuţe,
pe la guriţe, pe la ochi, să vadă pe fiecare
cum mănâncă şi cumu-i mulţumit.
Dar cu cât se împuţinau bucatele cu atâta
pârile erau mai dese. Acum iarăş cinci-şase
pârâu deodată cu lacrimile în ochi.
Dar tuşa îi împăcâ îndată: „Acuma sus
la Doamne mulţămescu-ţi şi la cruce!" Copiii
ascultau, dar apoi prin curte vedeai cum
Pereche tânără din Rcc'.na-nouă. fiecare ş’a ascuns câte ceva din brânză şi
din mămăligă. Câte doi se alergau, se izbeau,
Petre, fii pe pace Petre, ziceâ bunica şi cel mai tare luă şi partea celui mai slab.
ştergând pe un prichindel de vr’o doi ani“. Tuşa Oana aCum se făceâ că nu-i mai vede.
Dar de aci ’ncolo pârile veniau patru cinci
deodată. Copiii se treziseră de răcoreala
apei, şi s’apucau de drăcii: Se stropiau, se
aruncau în vale, se ’mpingeau. Dar tuşa Oatia
le punea îndată capăt la toate:
„Do: cu doi, ştrengarilor — şi ’n casă la
mâncare".
Iar dacă ajungeau în casă veniâ a doua
lege: „Cine nu-şi zice Tatăl nostru nu capătă
de mâncare". Şi cu ochii ţintă la bunătăţile
de pe masă, ziceau copiii rugăciunea după
bunica, rar, de păreâ că nu se mai sfârşeşte.
La masă fiecare-şi aveâ acum locul său.
Dar cât nu se trudea bunica în fiecare an,
la sapa cucuruzului, când mai întâi adună
nepoţii. Ce zarvă atunci până să facă pace:
care unde să şadă. Şi ’n tot anul eră aşa,
pentrucă în tot anul veniau doi-trei nepoţi
necunoscuţi, şi alţii mai mari treceau în şirul
voinicilor cari păziau mieii pe coaste.
Acum, pân’ mâncau, sfezile începeau din nou:
„Bunică, Ion mâncă cu amândouă mânile.
Măi Ioane, fii de treabă şi nu mânca Ţăran din Poiana Sibiiului,