Page 18 - 1908-15

370 LUCEAFĂRUL Nrul 15, 1908.

copilul acela plângea cu lacrimi amare, şi care. Nici tu lapte, nici tu brânză, nici nimic.
orice lacrimă care cum pică se schimbă în Şi copiii cei mai mari erau răi ca dracii. Fu­
petriceâ. rau de pe la oameni, suduiau, se băteau cu
De ce plângi tu, măi vonice? îl întrebă copiii de prin sat. Nici un câne nu mai avea
feciorul de ’mpărat. pace de răul lor. Că unde vedeau unul, luau
Hei bădicule, da cum să nu plâng şi piatra şi zvârr! Da copilul cel mai mic, să
cum să nu mă tânguesc. Că eu am avut mamă fi fost aşa de vr’o şapte anişori, cam ca Pă-
şi tată, fraţi şi surori, şi iată acum Dumnezeu truţ, acela eră bun minune mare. Nu trecea
m’a pedepsit să ajung în pustietatea aceasta. o sară, nu trecea o dimineaţă să nu-şi zică
Că eu pân’ am fost acasă, de părinţi n’am tatăl nostru. Vedea el că-s săraci părinţii lui,
ascultat, pe fraţi i-am tot supărat. Când se dar nu le putea ajută că eră mic. Ce face?
jucau mai bine, mergeam şi le stricam jocul. S’apucă şi toată ziua zice la rugăciuni, şi
Când dormiau mai bine, mergeam şi-i tre- abia apucă să vie dumineca să meargă la
ziam. Când mâncau, le luam mămăliga de biserică, şi tot aşa se rugă lui Dumnezeu:
dinainte şi fugiam. Ş’am avut ş’o bunică bă- Doamne dă-ne lapte şi mămăligă, ca la alţi
trână-bătrână deodată cu lumea. Şi bunica copii. Dar nu le-a dat Dumnezeu. Ci ’ntr’o
mă tot învăţă să fiu bun şi de omenie, dar noapte, cum dormiâ copilul acesta, a fost că
eu n’o ascultam. Atunci într’o noapte văd că a visat un vis. Un copil micuţ alb ca de ză­
vine la mine un bătrân cu barba albă, mă padă şi cu aripioare de porumbel i s’a arătat
bagă ’n traistă şi mă aduce-aici. Şi mi-a zis: în somn şi i-a zis:
N’ai încăput în lume între fraţii tăi, între — Măi Gheorghiţă.
părinţii tăi. Acum aici vei încăpeâ că ’n toată Ce-i? răspunse acesta.
pădurea asta nu mai e alt om, nici dobitoc, Scoală-te şi mergi în curte. Şi acolo vei
nici pasăre. Şi cu asta s’a dus. Ş’am umblat află o vacă cu viţel şi un car de cucuruz.
eu încolo ş’am umblat încoace, culegeam Acelea-s pentru tine şi părinţii tăi. Da fraţii
fragi şi-mi mai stâmpăram foamea. Pe urmă cei mari să nu mănânce, că va fi rău de ei.
am început să plâng că n’aveam pe nime cu Da tu cine eşti? îl întrebă Gheorghiţă
cine să mă joc. Şi numai văd că din lacri­ cu ochii holbaţi de mirat ce eră. Nu mai
mile mele se fac petricele ş’am început să văzuse în viaţa lui aşa frumseţe. Şi-i păreâ
mă joc, să-mi mai treacă vremea. Dar, dragul că o lumină mare s’ar face dela ei din casă
meu voinic, dacă ai durere în inimă şi de până ’n vârful ceriului.
crezi c’am suferit destul, ia-mă cu D-ta şi-ţi Eu — răspunse acela sunt îngerul tău
voiţi fi poate de folos odată. păzitor şi ţi-am auzit suspinele şi rugăciu­
Şi feciorul cel de împărat l-a luat pe Pe- nile şi-ţi cunosc purtarea ta bună. De aceea
trişor cu dânsul, ş’a trecut cu el din ţara plân­ am venit să te mângăiu.
gerii în ţara râsului". Aşa? răspunse Gheorghiţă, şi cu asta
Nepoţii ascultau acum cu toţii în jurul s’a deşteptat şi îngerul nu eră nicăire. Ce
tuşei Oana, care-şi sfârăiâ mai departe fusul, face el acum? Scoală pe tată-său, scoală pe
muind în buze guşile de lână. mamă-sa şi le spune minunea. Da ei râd şi
„Da bunică, Petrişor ajuns’a acasă? nu-1 cred. Atunci deodată în curte mugeşte
Poate să fi ajuns dacă l-a fi iertat Dum­ o vacă şi sbiară un viţăl. Ies ei afară şi văd
nezeu şi s’a făcut din el om de omenie. că-i adevărat. Şi unde nu încep a lăudă pe
Lasă-1 pe Petrişor ăla, bunico, şi ne spune Dumnezeu şi a-i mulţămi pentru ajutorul dat.
pe cea cu Mărioara-Florioara. în vremea asta se trezesc şi fraţii cei răi. Ei
Ba cea cu Pipăruş împărătuş. au visat cu toţii un singur vis. Că să plece
Ba cea cu trei păcurărei. cu noaptea ’n cap spre soare-răsare şi să tot
Acum dacă mă ascultaţi am să vă spun meargă să tot meargă, că vor da de mare
asta. Una nouă numai de acum. Zice c’a fost bogăţie. Se scoală ei şi, ca să nu-i simtă
un om şi omul acela avea mulţi copii, tare părinţii, iasă pe fereasta dinspre miază-zi, de
mulţi copii, aşa că n’aveâ ce le da de mân­ cătră uliţă. Şi merg ei şi merg. Da când se