Page 14 - 1908-16

390 LUCEAFĂRUL Nrul 16, 1908.
Dela termele lui Titus şi Traian, din ne­ mai impunătoare din lume, a devenit, tot
fericire, n’au mai rămas decât puţin lucru. atunci, biserica Sf. Maria degli Angeli.
Rămăşiţele se pot vedea într’un lung şir de Aproape cu totul risipite sunt cele din urmă
săli descoperite mai de mult, dar cufundate terme romane datorite lui Constantin cel mare.
azi în întunerec şi corojite de umezeală sub Ele se ridicau pe înălţimea Quirinalului pe lo­
viile de pe Esquilin, în faţa Coloseului. Parte cul unde acum e palatul regal şi palazzo Ros-
dintr’ânsele sunt resturi dela palatul de aur pigliosi. Amintirea lor e legată numai cu
a lui Neron, cari au servit ca substrucţii celebrele statui colosale de marmură ce re­
băilor de mai târziu; ele sunt cunoscute prin prezintă pe Dioscuri, pe Castor şi Pollux
frumseţa picturilor murale, încântătoarelor alăturea de caii lor; acest grup statuar, lucrat
arabescuri, care au dat mustre lui Giovanni în epocă romană dar întrucâtva în stilul
da Udine şi lui Rafael pentru decorarea să­ şcoalei lui Fidias, se află odinioară, poate ca
lilor din Vatican. Azi se crede că ruinele ter- podoabă a intrării, înaintea termelor amintite,
melor lui Titus sunt tot una cu cele ale lui iar acum, aşezat pe un piedestal înalt, în
Traian. Planul lor fundamental nu se prea preajma unui obelisc antic, înfrumseţează
deosebeşte de cel al termelor lui Caracalla fântâna din piazza del Quirinale, numită din
şi al celor pe care, la începutul seci. al 4-lea, această pricină şi Monte Cavallo. Aceste statui
servindu-se cam de acelaş plan, le-a înfiinţat, fac parte din puţinele lucrări de artă antică,
pe platoul ce uneşte Quirinalul cu dealul moştenite deadreptul dela cei vechi, fără să
Viminal, împăratul Diocletian cu colegul său fi zăcut în pământ. Dacă s’au păstrat mai
Maximian. bine, ele însă pierd zilnic din viaţa şi fră­
Acestea au fost cele mai mari şi mai bo­ gezimea lor, căci ploile cărora sunt expuse
gate din câte a văzut Roma. întinderea lor le-au ros şi le rod epiderma şi le ameninţă
vastă ne-o dovedesc şi ruinele însemnate ce cu desăvârşită ruină. Mutarea şi adăpostirea
s’au păstrat până acum şi de care dăm nu­ lor într’un muzeu n’ar însemna numai ferirea
mai decât, cum eşim din gară la sosirea noastră de peire a singurei amintiri dela termele lui
în Roma. O parte din acestea au fost pre­ Constantin, ci şi a unora din cele mai pre­
făcute în mănăstire încă din seci. al 16-lea, sub ţioase lucrări plastice din vechime.
conducerea Iui Michel-Angelo; pe când mă­
George Mumu.
reaţa sală centrală a lor, care-i una din cele

Afrodita.
E larmă pe ape şi 'n ceruri e larmă; Şi-odată cu pocnet şi vuet şi vaer
5e sguduie marea şi norii se darmă. Şi plânset şi şoapte — îl spulberă ’n aer
Arar, când tăcerea o clipă-i stăpână, 5e 'mlădie spuma în albe dantele,
Când şoaptele — marea departe işi mână,
în cântec de ape sub zâmbet de stele.
Un vânt se stârneşte din larguri de ape
5us, cerul albastru; jos, marea senină:
Şi valuri de valuri le saltă aproape,
E pace pe mare şi 'n cer e lumină.
Le ’ncheagă pe toate într’unul mai mare, Din zările lunii coboară o rază,
îl duce spre bezna de negre hotare Un val se ridică în taină, s’o vază,
Şi-l mână nebunul, îl poartă spre stâncă, Iar luna-l sărută, se duce pribeagă,
îl saltă odată cu larmă adâncă Şi ’n valuri albastre o zână se ’ncheagă.
Victor Eftimiu.