Page 16 - 1908-16

392 LUCEAFĂRUL Nrol 16, 1908.
— Ţi-e ciudă că joacă cu altele. Nu fu asta minunată? întrebă Ingrid,
Ce prostii vorbeşti! zise Synnbve; o îm­ oprindu-se, fără răsuflare, din joc.
pinse de lângă ea şi se sculă. Se ridică şi Synnbve râse şi-i spuse că mai bucuros
Ingrid şi o urmă. ar jucâ un vals.
Zău e păcat că nu ştii şi tu să joci. Bine, zise Ingrid, şi-i arătă cum să-şi
Păcat zău! Hai că te ’nvăţ eu. Şi râzând o aşeze picioarele „că valsul e greu".
şi cuprinse de mijloc. începură să-l joace şi cântau amândouă.
— Ce vrei? Ingrid se opri deodată şi strigă uimită:
Să te ’nvăţ să joci ca să nu-ţi mai fie D’apoi tu ştii valsu!
necaz că joacă tot cu altele. St! Să nu mai spui nimărui!
Râdea şi Synnbve: Da de unde l-ai învăţat?
De nu ne-ar vedea cineva! Tralala...şi Synnbve s’apucă iar de joc.
Dar Ingrid începuse să cânte şi s’o ’nvâr- începu şi Ingrid din nou să joace şi să
tească. cânte din toată inima:
— Nu. Nu; nu merge! Se 'nalţă soarele sus peste stânci...
Cum să nu meargă. Nu ziseşi tu adi­ Joacă mândruţo că-i sara aproape.
neauri că de mult nu te-ai simţit aşa voioasă. Izvorul aleargă spre mările-adânci...
De-aş ştii încalţe cum să fac ... Iha! fârtate, cum au să te ’ngroape.
încearcă şi o să poţi. S’apleacă mesteacăn», tremură ’n vânt,
Apleacă-te şi tu. Dar ce s’o fi frânt!?
Prea eşti sălbatecă, Ingrid!
Aşa zicea şi pisica cătră vrabie, fiindcă Ce cântece ciudate cânţi, zise Synnbve
nu stă locului s’o prindă. Hai, vino, odată! şi se opri din joc.
Aş vrea eu, d a r . . . Nici nu ştiu ce cânt — zău nu ştiu. Pe
Să zicem că eu sunt Torbjorn iar tu Torbjorn l-am auzit.
soţioara lui care nu sufere să joace cu altele. Sânt cântece de-ale lui Bent-puşcă-
Du-te, du-te! riaşul, le-am auzit şi eu.
Ingrid îngână o horă. Oare? De-ale lui să fie? întrebă Ingrid
Nu vorbi! mai zise Synnove d a r . . . şi îi fu cam ciudă. Plecă ochii şi tăcu. Deo­
iat-o că s’a şi prins la joc. dată îi ridică iar şi-şi îndreptă căutătura
Eră un joc săltat. spre şosea:
Ingrid mergea cu paşi mari înainte şi-şi Uite, vine par’că cineva din Granliden,
avântă braţele ca bărbaţii; Synnove o urmă cu căruţa, pe şosea la vale.
cu paşi mărunţi, cu ochii plecaţi. Ingrid cântă: Synnbve se uită într’acolo:
Zace vulpea sub mesteacăn El să fie?
Pe câmpie; Da, e Torbjbrn.
Trece razna iepuraşul Eră Torbjorn într’adevăr; mergea la oraş.
Pe câmpie.
Mândrul soare, cu-a lui raze ca de foc, Avea drum lung, căruţa eră încărcată şi
Străluceşte şi ’ncălzeşte orice loc, venea încet de tot pe şoseaua prăfuită.
Pe câmpie. Şoseaua şerpuia de aşa încât o vedeai în­
Şi râde vulpea sub mesteacăn treagă de sus dela păşune.
Pe câmpie;
Sare vesel iepuraşul Când auzi strigăte dela deal, ştiu îndată
Prin câmpie: de unde vin; se ridică ’n picioare în căruţă
Iha! cât îmi e de bine! şi strigă şi el de-i răsună glasul din stâncă
Cine sare sus ca mine,
Prin câmpie?! ’n stâncă. Apoi fetele suflară în tulnic şi el
iar le răspunse. Tot aşa merse o bucată de
Stă la pândă Jupâneasa, sub mesteacăn
Pe câmpie, vreme, şi pe Torbjbrn îl cuprinse o veselie
Iepuraşu-i sare ’n cârcă ; ameţit de bucurie, nespusă.
Pe câmpie! Se uită dincolo la Solbakken şi par’că
- Vai! vulpea!? Doamne-ajută-mă să scap!
Ei, cum cutezi să-mi joci pe-aci, tu, nici odată nu strălucise curtea şi casa, în
Pe câmpie!? bătaia soarelui, ca azi. Dar cum sta aşa şi