Page 16 - 1908-16
P. 16

392                        LUCEAFĂRUL                 Nrol 16, 1908.
             —  Ţi-e ciudă că joacă cu altele.   Nu  fu  asta  minunată?  întrebă  Ingrid,
               Ce  prostii  vorbeşti!  zise  Synnbve;  o  îm­  oprindu-se, fără răsuflare, din joc.
           pinse  de  lângă  ea  şi  se  sculă.  Se  ridică  şi   Synnbve  râse  şi-i  spuse  că  mai  bucuros
           Ingrid şi o urmă.                 ar jucâ un vals.
               Zău  e  păcat  că  nu  ştii  şi  tu  să  joci.   Bine,  zise  Ingrid,  şi-i  arătă  cum  să-şi
           Păcat  zău!  Hai  că  te  ’nvăţ  eu.  Şi  râzând  o   aşeze picioarele „că valsul e greu".
           şi cuprinse de mijloc.              începură  să-l  joace  şi  cântau  amândouă.
             —  Ce vrei?                     Ingrid se opri deodată şi strigă uimită:
               Să  te  ’nvăţ  să  joci  ca  să  nu-ţi  mai  fie   D’apoi tu ştii valsu!
           necaz că joacă tot cu altele.         St! Să nu mai spui nimărui!
             Râdea şi Synnbve:                   Da de unde l-ai învăţat?
               De nu ne-ar vedea cineva!         Tralala...şi Synnbve s’apucă iar de joc.
             Dar  Ingrid  începuse  să  cânte  şi  s’o  ’nvâr-   începu  şi  Ingrid  din  nou  să  joace  şi  să
           tească.                           cânte din toată inima:
             —  Nu. Nu; nu merge!                  Se 'nalţă soarele sus peste stânci...
               Cum să nu meargă. Nu ziseşi tu adi­  Joacă mândruţo că-i sara aproape.
           neauri că de mult nu te-ai simţit aşa voioasă.   Izvorul aleargă spre mările-adânci...
               De-aş ştii încalţe cum să fac ...   Iha! fârtate, cum au să te ’ngroape.
               încearcă şi o să poţi.             S’apleacă mesteacăn», tremură ’n vânt,
                                                   Apleacă-te şi tu. Dar ce s’o fi frânt!?
               Prea eşti sălbatecă, Ingrid!
               Aşa zicea şi pisica cătră vrabie, fiindcă   Ce  cântece  ciudate  cânţi,  zise  Synnbve
           nu stă locului s’o prindă. Hai, vino, odată!   şi se opri din joc.
               Aş vrea eu, d a r . . .           Nici  nu  ştiu  ce  cânt  —  zău  nu  ştiu.  Pe
               Să zicem că eu sunt Torbjorn iar tu   Torbjorn l-am auzit.
           soţioara lui care nu sufere să joace cu altele.   Sânt  cântece  de-ale  lui  Bent-puşcă-
               Du-te, du-te!                 riaşul, le-am auzit şi eu.
             Ingrid îngână o horă.               Oare?  De-ale  lui  să  fie?  întrebă  Ingrid
               Nu  vorbi!  mai  zise  Synnove  d a r . . .    şi  îi  fu  cam  ciudă.  Plecă  ochii  şi  tăcu.  Deo­
            iat-o că s’a şi prins la joc.    dată  îi  ridică  iar  şi-şi  îndreptă  căutătura
             Eră un joc săltat.              spre şosea:
             Ingrid  mergea  cu  paşi  mari  înainte  şi-şi   Uite,  vine  par’că  cineva  din  Granliden,
           avântă  braţele  ca  bărbaţii;  Synnove  o  urmă   cu căruţa, pe şosea la vale.
            cu paşi mărunţi, cu ochii plecaţi. Ingrid cântă:  Synnbve se uită într’acolo:
                Zace vulpea sub mesteacăn        El să fie?
                      Pe câmpie;                 Da, e Torbjbrn.
                Trece razna iepuraşul          Eră  Torbjorn  într’adevăr;  mergea  la  oraş.
                      Pe câmpie.
                Mândrul soare, cu-a lui raze ca de foc,   Avea  drum  lung,  căruţa  eră  încărcată  şi
                Străluceşte şi ’ncălzeşte orice loc,  venea încet de tot pe şoseaua prăfuită.
                        Pe câmpie.             Şoseaua  şerpuia  de  aşa  încât  o  vedeai  în­
                Şi râde vulpea sub mesteacăn   treagă de sus dela păşune.
                        Pe câmpie;
                Sare vesel iepuraşul           Când  auzi  strigăte  dela  deal,  ştiu  îndată
                        Prin câmpie:         de  unde  vin;  se  ridică  ’n  picioare  în  căruţă
                Iha! cât îmi e de bine!      şi  strigă  şi  el  de-i  răsună  glasul  din  stâncă
                Cine sare sus ca mine,
                        Prin câmpie?!        ’n  stâncă.  Apoi  fetele  suflară  în  tulnic  şi  el
                                             iar  le  răspunse.  Tot  aşa  merse  o  bucată  de
                Stă la pândă Jupâneasa, sub mesteacăn
                        Pe câmpie,           vreme,  şi  pe  Torbjbrn  îl  cuprinse  o  veselie
                Iepuraşu-i sare ’n cârcă ; ameţit de bucurie,  nespusă.
                        Pe câmpie!             Se  uită  dincolo  la  Solbakken  şi  par’că
                - Vai! vulpea!? Doamne-ajută-mă să scap!
                  Ei, cum cutezi să-mi joci pe-aci, tu,  nici  odată  nu  strălucise  curtea  şi  casa,  în
                        Pe câmpie!?          bătaia  soarelui,  ca  azi.  Dar  cum  sta  aşa  şi
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21