Page 19 - 1908-16

Nrul 10, 1908. LUCEAFĂRUL 395
Da, am să spun ce-oi vrea eu, strigă partă de ea. Aşa merse un an şi încă unul
Aslak. Rachiul! să prind putere! şi plesni şi trecură ani şi fata eră tot la curtea, dar
odată ’n palme. acu trebuiâ să plece. Şi a şi plecat!
Ai să povesteşti ce-om vrea noi că Şi când să plece, ardeâ toată gospodăria
rachiul e al nostru, zise cel de pe pat. în flăcări luminoase, şi arse şi bărbatul care
Ce vrei să zici? întrebă Aslak cu ochii eră beat. Nevasta scăpă cu copiii, şi dete
căscaţi. jalbă că slujnica a dat foc. Se şi p o a t e . . .
Porcu îngrăşat de noi, noi îl tăiem. Dar se poate să fi fost şi altfel.
Aslak închise ochii, dar nu se mişcă; Ciudat flăcău era copilul ei. Opt ani de
apoi lăsă capul pe piept şi nu mai zise nimic. zile văzuse pe maică-sa robind şi chinuindu-se
Mai mulţi îl agrăiră; el nu-i auziâ. şi ştiâ el bine a cui eră vina; i-o spusese
I s-a suit rachiu la cap, — zise cel to­ maică-sa destuleori când o ’ntrebase de ce
lănit pe pat. plânge.
Atunci ridică capul şi-şi strâmba iar gura, Ea plânsese şi în ziua când eră să plece
fluturându-i pe buze râsul obişnuit. şi de aceea se făcuse el nevăzut peste noapte.
Bine. Lasă că vă spun eu o istorie ve­ Ea însă intră pe viaţă în puşcărie, fiindcă
selă. Ei, dragă Doamne, dar ce veselă! Şi spuse singură păzitorului că focul frumos,
râdea cu gura căscată, fără să i se audă râsul. sus la curte, ea îl pusese.
— Azi e ’n toane bune, zise tatăl mirelui. Flăcăul porni prin sat şi toţi oamenii îl
Ce mă costă? Ia mai daţi-mi un ra- ajutau fiindcă aveâ o mamă aşa de rea.
chiaş! zise Aslak întinzând mâna. Apoi trecu departe, în alt sat, dar aci nu
Luă păharul şi-l goli încet. Sorbind cea erau oamenii aşa milostivi, fiindcă nu ştiâ ni­
din urmă picătură, îşi dete capul pe spate, meni al cui erâ şi el nu cred că spuneâ.
o înghiţi şi zise celui de pe p a t : Când l-am văzut mai pe urmă, erâ beat şi
— Aşa. Va să zică, sunt porcu vostru! şi se zice că s’a dat de tot la beţie. De-o fi
iar râse. Cu mânile împreunate peste genunchi, drept nu ştiu, dar ştiu că ceva mai bun n’ar
îşi legănă trupul încoace şi încolo apoi în­ fi avut, bietul, de făcut. Nici n’aţi crede ce
cepu : om rău şi uricios este. Nu poate suferi pe
A fost odată o fată şi locuia într’o nimeni şi nu-i place să vadă că oamenii tră­
vale. Ce vale eră aceea şi cum o chemă pe iesc bine între ei, nici măcar să simtă că
fată, nu ne pasă, dar eră frumosă. Aşa i se sunt buni faţă de el. Mai bine i-ar păreâ
păru şi ţăranului din . . . p s t . . . şi la acela slujea dac’ar fi toţi ca el dar asta nu o spune
ea. Aveâ sâmbrie bună; ba căpătă chiar mai decât când e beat şi atunci urlă ca un câne
mult decât ar fi dorit şi anume: un prunc. domnesc, iac-aşa de geaba; că la ce-ar şi
Oamenii ziceau că e al l u i ; dar el nu zice urlă? N’a furat nimărui nici un creiţar şi n’a
aşa pentrucă eră însurat şi nici ea nu spuneâ, făcut rele mai mari ca alţii aşa dar n’ar
că eră mândră. aveâ la ce urlâ şi totuşi urlă, urlă ca un câine
La botez înnădiră o minciună. Ei i se domnesc. Şi de l-aţi vedeâ vre-odată plângând
făcu un loc pe moşie, ceeace nu-i eră ne­ să nu-1 credeţi că nu urlă, decât când e beat
vestei pe plac, precum eră de aşteptat. Când şi atunci n’are judecată.
veneâ fata la casă, scuipă după ea; când veneâ Şi Aslak căzu cu zgomot de pe scaun; nu
copilul ei să se joace cu copiii ei în curte, le trecu mult şi adormi.
porunceâ să alunge bastardul, că aşa se cade. E porcu plin, zise cel de pe pat.
îşi chinuiâ bărbatul zi şi noapte,să gonească Ce urât e ziseră femeile şi se sculară
ticăloasa dela curte. să plece.
Bărbatul se ţinu bine până putu dar cu Tot poveşti de-astea spune, când alege
timpul se dete la beţie şi luă nevasta frânele. singur, zise un bătrân, ridicându-se de
De-atunci îi umblă rău nenorocitei fete; din an pe scaun.— Ştie Dumnezeu, de ce le place
în an mai rău, până-când eră mai să piară unora s’asculte aşa ceva — mai zise uitân-
de foame cu copilu care nu voiâ să se des­ du-se la mireasă. (Va urmă.)