Page 20 - 1908-16

306 LUCEAFĂRUL Nrul 10, 1908.

Dări de seama.
A.Vlahuţă: „Din trecutul nostru"(Bucureşti 1908). „Şi de-a încremenit pana dc-atâtea ’nvăluiri, în
în 20 de capitole, scrise cu toată măiestria condeiului mâna cronicarului dela oraş — din ce în ce mai cu
de artist, ne înfăţişează dl Vlahuţă momentele cele foc a plâns în luncă fluerul păstorului rămas adesea
mai însemnate din trecutul neamului nostru şi, în fără turmă, din ce în ce mai răspicat s’a destăinuit,
deosebi, din istoria principatelor române. începând din în graiul sfânt al doinei, sufletul cel neschim­
vremile străvechi, din cele mai îndepărtate „zări ale bător al ţăranului...
trecutului", când neamul nedesluşit al Sciţilor stăpânea „Departe, ca din adâncimi de vremi, răsună ’ndu-
„de călare" ţinuturile noastre; stăruind asupra împre­ ioşat un glas de bucium. Se rumenesc încet crestele
jurărilor şi elementelor, cari au prilejit „undirea nea­ munţilor. E primăvară ’n aer, e primăvară ’n inimi.
mului românesc" şi arătând felul, cum s’au înfiripat Şi tot mai înviorat, tot mai în larg s’aud chemările
cele două principate române — această frumoasă po­ de bucium."
vestire a trecutului nostru continuă prin zugrăvirea Dl Vlahuţă îşi termină povestirea sădind în sufletul
scenelor mişcătoare a individualităţilor puternice, a cetitorilor nădejdi nouă şi duh de întărire, de încre­
suferinţelor multe şi puţinelor zile senine din istoria dere în un viitor mai frumos al acestui neam care,
sbuciumată a celui mai nenorocit şi mai îndelungrăb- ridicat aproape ca de pe doaga morţii la „plinirea
dător popor, căruia deşi veacuri întregi de schin­ vremii", s’a dovedit vrednic de primăvara deşteptării,
giuiri păreau a-i fi deschis demult mormântul pierzării ce-i pregătiseră „marii Voivozi ai cugetării româneşti
totuş i-a fost dat să scape teafăr din nenumăratele (Gh. Lazar, Asachi, Eliade, Bălcescu, Alexandri, Kogăl-
vijelii ale trecutului şi, „intrând în alvia destinelor niceanu, I. Brâtianu, ş. a.), lamura sufletului românesc,
sale", să înceapă o nouă viaţă, acum în preajma zi­ viteji pe cari moartea nu-i atinge".
lelor noastre: „în zorii mântuirii". întreagă povestirea dlui Vlahuţă se deosebeşte
Ca o poveste de jale, de patimi cumplite şi suferinţe esenţial de scrierile istorice obişnuite, fiind plămădită
îndelungate, ni se înfăţişează icoana trecutului nostru. din o fericire îmbinare a istoriei cu poezia şi filozofia.
Găsim, e drept, în această carte şi pagini luminoase, Această slăvită treime (das heilige Dreieck, cum
înălţătoare, strălucind de o legitimă mândrie naţională, îi zicea Herder), a dat autorului putinţa să străbată
unde autorul descrie, cu multă însufleţire şi pătrundere prin întunecimea trecutului şi, pătrunzând cele mai
adâncă, epocele glorioase de luptă şi neatârnare, po­ ascunse taine ale sufletelor şi vremilor apuse, să
vestind despre minunatele isprăvuri ale lui Mircea, ni le înfăţişeze în toată desfăşurarea lor firească,
Ştefan şi Mihaiu, cari s’au luptat pentru înălţarea nea­ adeoseri fioroasă şi înălţătoare, dându-ne în singura­
mului românesc şi pentru apărarea creştinătăţii deo­ ticele capitole tot atâtea poeme, bogate în momente
potrivă. Dar strălucirea acestor pagini este umbrită de epice şi dramatice.
durerea, ce se desface din descrierea epocelor de du­ Chiar epocele întunecate ale istoriei noastre, pentru
reroasă decădere politică şi morală, ce au urmat, când lămurirea cărora învăţaţii, în lipsa mărturiilor istorice
certele pentru domnie erau necurmate, când stăpâni- hotârîtoare, s’au încăerat la discuţii şi polemici înde­
torii se rostogoliau în toată clipa, pierzându-şi „coroana lungate, poetul ni ie înfăţişează în chipul cel mai fi­
cu cap cu tot", când nenorocirile şi împilările curgeau resc prin câte-o icoană zugrăvită artistic. Aşa d. e.
potop asupra poporului românesc care, istovit cu de­ încreştinarea Românilor o lămureşte capitolul VI „în
săvârşire „sub Fanarioţi", îngenunchiase ca „la pragul cetatea Carpaţilor" prin următorul tablou:
pieirii". „... văzând Daco-Romanii, că nu mai e chip de
„A fost o noapte cumplită aceea în istoria vieţii trăit pe locurile acestea aşa de bântuite, încep să-şi
noastre, — scrie dl Vlahuţă una din acele nopţi, cari ridice turmele şi ce brumă le-a mai rămas şi se retrag
pregătesc moartea popoarelor bătrâne şi ’mbătrânesc la deal din bătaia năvălirilor, până ce se adâncesc
fără de vreme pe cele tinere. Ş’un noroc mare a fost, cu totul în adăposturile munţilor, unde fraţi de-ai lor
că n’a străbătut mai adânc acel otrăvitor amestec de sunt încă dela începutul domniei romane, sălăşluiţi
sânge şi de suflet între puternica tinereţă, curată şi pe valea Oltului, pe valea Timişului şi ’n Ardeal. —
neştiutoare a Românului, şi bătrâneţa ostenită, vicleană Aici, în mândra îngrădire de codri şi de stânci, îşi în­
şi plină de stricăciuni a celei mai putrede rămăşiţi din firipează cu încetul aşezări nouă prin locurile mai
vechiul neam al Grecilor. ascunse, îinpărţindu-se unii cu turmele pe înălţimile
„Au rămas în casele boiereşti, în zarva oraşelor plaiurilor, alţii cu puţină semănătură pe luncile apelor,
împestriţate şi pururea iubitoare de prefaceri, acolo având ţara deavalma şi ducând laolaltă aceeaş viaţă
au rămas şi limba şi portul şi obiceiurile subţiri ale retrasă şi neştiută de nimeni, pe care tot în părţile
Grecilor. în satele depărtate, în largul câmpiilor acestea au fost trăit-o şi Agatirşii în vremile de de­
pe linişte, ca şi ’n strâmtorile munţilor pe mult. — Din când în când se iveşte câte-o nouă ceată
vifor, aceeaşi opincă a însemnat urma trăi- de pribegi, izgoniţi şi ei din vetrele lor, de pe sub
niciei noastre dealungul vremilor ne mi­ poalele munţilor sau de prin câmpiile Moesiei. Ei
lostive, şi acelaş suflet cinstit şi bun şi-a rostit aduc ştiri de ce grozăvii se mai petrec în lumea de
gândul, în aceeaş bună şi cinstită limbă străinoşască. afară, de ce barbari mai vântură ţările, vorbesc de