Page 21 - 1908-16

Nrul 16, 1908. LUCEAFĂRUL 397
vitejiile împăraţilor, de puterea cea sfântă a Papei, Mila şi iubirea pentru poporul „birnic supus al
care a domolit pe cumplitul Atila, biciul lui Dumnezeu, stăpânirii, din care nu cunoaşte decât biciul împli­
numai cu vraja cuvântului şi l-a întors îndărăt dela nitorului", pentru ţăranii, cari rabdă, tăcând, toate ne­
porţile Romei, vorbesc de frumoasele învăţături cre­ dreptăţile, iar în luptă „nu fug de greu şi nu se tem
ştine, ca de un izvor de lumină mântuitoare, la care de moarte" o găsim exprimată frumos şi puternic,
aleargă să se adape toate neamurile pământului... aproape la fiecare pagină, alături de justa indignare
„Unul din ei — un preot, un apostol desculţ, scoate împotriva străinilor cutropitori, mai ales împotriva
din sân un trătaj latinesc şi prinde-a ceti. Faţa i se Grecilor, cari „forfotiau in toate părţile, negustorind
înviorează, glasul se ridică din ce în ce mai cald şi şi sufletul din om, vânzând şi cumpărând dela ţolul
mai sonor. Cu multă luare-aminte ascultă păstorii săracului pân’ la mitra Vlădicilor şi pân’ la coroana
vorbele lui Isus, pline de adâncă şi limpede înţelep­ Domnilor" — şi cari au ajuns „să cucerească fără
ciune, minunile pe cari le-a făcut, şi cât de mult a arme şi fără vitejie cetăţi şi ţări, pe cari le stăpâneau
iubit el pe oameni, şi cum a pătimit şi s’a jertfit pentru din umbra unei tărâbi, mult mai puternic decât din
mântuirea lor... în liniştea măreaţă a munţilor, pe înălţimea unui tron".
înălţimile acestea luminoase — departe de pământ, Prin forma aleasă şi atrăgătoare, prin bogăţia ima­
aproape de cer — sufletele celor cari au trecut prin ginilor şi frumseţa descrierilor, ca şi prin căldura
atâtea dureri sorb însetate credinţa cea dătătoare de sentimentului naţional, prin pătrunderea psihologică
putere. O cruce de lemn, înfiptă la gura unei peşteri, a individualităţilor şi evenimentelor istorice — cartea
înseamnă pragul unei biserici. Zile de sărbătoare se dlui Vlahuţă va rămâneâ — alături de „Istoria Ro­
aprind ca nişte candele în intunerecul timpului, tot mânilor în chipuri şi icoane" a dlui lorga şi de scrierile
mai în larg răsună toaca, tot mai mulţi cuvioşi îi aud istorice ale dlui Coşbuc — o adevărată podoabă
chemarea...“ a literaturii noastre de popularizare a cunoştinţelor
Pe alocurea se dau, în note sau în text, pasage din istorice. _______ I. L.
cele mai interesante şi mai caracteristice — stăpânite
toate de suflarea caldă a poeziei naive şi a înţelep­ Bertha von Suttner: Jos armele! Roman. O
ciunii senine din bătrâni — luate din cronicarii N ecu Ice, operă literară trebue să izvorască din cele mai largi
Miron Costin, Şincai, Zilot Românul ş. a. şi mai adânci frământări de vremi in care e scrisă.
Istoria Românilor ardeleni nu o atinge decât abia Negreşit că una din problemele care frământă azi
în treacăt la epocele, unde aceştia au avut o soartă omenirea, în cele mai luminoase capete ale ei, e pră­
comună cu fraţii de peste Carpaţi. Astfel, când Mihaiu pastia dintre starea actuală a păcii înarmate, care să-
Viteazul ajunge Craiu al Ardealului, fără a se gândi cătueşte puterile de producţiune ale unui popor, a
să aducă vre-o uşurare a sorţii ţăranilor români din războiului înfricoşat, desnădăjduit de omorâtor, şi între
această ţară, dl Vlahuţă spune atât de frumos, că starea ideală a unei fericite şi roditoare păci între
drepturile vechi şi cu adevărat sfinte ale acestor oa­ popoare.
meni „durmiau îngropate adânc sub nămolul de pra- Problema aceasta o înfăţişează Bertha von Suttner
vili şirete şi asupritoare, ce storceau bucuria celor în „Jos armele". Ea nu-şi ascunde de loc intenţiunea,
puţini din durerea celor mulţi... cu care a scris romanul, intenţiune care se vede stră­
„Mihai eră împresurat de atâtea primejdii şi atât veziu in titlu şi care răsare din fiecare pagină a cărţii, din
de mari, încât numai poporul cu dragostea-i făcătoare fiecare rând ca şi din liniile ei generale. Lucrul acesta
de minuni l-ar mai fi putut scăpă, dacă pe această dovedeşte că literatura şi arta cu tendinţă nu-i de fel
dragoste şi-ar fi întemeiat dela început puterea lui moartă în acel apus luminat, care ar avea mult mai
de Domn. Pentru asta însă el ar fi trebuit să spună mult dreptul să producă şi să ceară „artă pentru artă".
celor îngenunchiaţi: Sculaţi-vă! Ar fi trebuit — şi ce „Jos armele!" capătă tocmai prin caracterul lui de
faptă mare şi binecuvântată ar fi fost aceea să rupă luptă şi de propagandă o însemnătate fără pereche, în­
lanţurile unei robii de şase veacuri, şi să redeâ pă­ semnătate care se vede din numărul uriaş de exemplare
mântul, pe care-şi ridicase castele trufia maghiară, în care cartea s’a răspândit şi din faptul că ea a fost
braţelor cari l-au cuprins, l-au muncit şi l-au păzit, tradusă aproape în toate limbile europene. Opera
din vremi ce nu se mai ştiu socoti. aceasta de propagandă i-a hărăzit autoarei marele
„Pe atuncia însă o biată fărâmă de adevăr se cu- premiu Nobel pentru pace.
ceriâ mai greu decât o ţară! Asta nu însemnează că toată valoarea acestei cărţi
„Mihai, cu firea lui de ostaş cinstit, neputând se mărgineşte la tendinţa ei umanitară, la acţiunea ei
pricepe toată adâncimea vicleniei omeneşti, se ră- de împăciuire şi înnobilare a sălbătăcimei din om.
zimă pe credinţa nobililor unguri, cari sub zimbetul Autoarea n’a scris acest roman decât după un
prefăcut al fricei ascundeau setea de răzbunare a îndelungat studiu al celor din urmă războaie mari
celei mai înverşunate uri... Zadarnic îi ocrotiâ pu- europene, şi după o largă cercetare a celor mai bune
indu-se pavăză nedreptăţii lor împotriva norodului opere de ştiinţă pozitivă, de sociologie şi de istorie
asuprit. Ei vedeau într’ânsul pe cel mai cumplit vrăjmaş a civilizaţiei. Cultura aceasta, ale cărei roade au făurit
al neamului lor, pe „Valahul barbar" care le-a cotropit cartea şi pe care un cetitor cu oarecare pregătire o
ţara pentru a o împărţi în ziua, când îi va veni bine, soarbe cu cea mai mare lăcomie, dau romanului va­
„flămânzilor şi desculţilor" lui". loarea lui cea mai mare. Această cultură, această lărgire