Page 5 - 1908-16
P. 5
Nrul 10, 1908. LUCEAFĂRUL 381
bele lui. Când venea dela crâşmă, ei dur- cu sacul plin de cărbuni, el doarme încă.
tniau tun, şi Ghiuţu trebuia să tacă. Ş’apoi s’apucă şi-mi zice: iar ai beut vinars.
Dar în schimb Ghiuţu vorbiâ singur. Mai Băut da, de răul tău, de ticăloşia voastră,
ales în crâşmă. Avea locul său anumit pe un de năcazul meu am beut. Ce crezi tu? Ei,
scaun cu spatele stricat. Când se aşeză aci, iac’aşa, eu mi-am câştigat banii. Da eu dacă
cu porţia de şpir înainte, se simţea mai beau ce fac? Eu înjur ca tine, fac eu come
uşurat ca la casa lui. Până înghiţea câteva diile pe cari le faci tu? Eu mă culc amorţit,
păhărele nu zicea nimic. Dar dela o măsură da pe tine te turbează şpiru. Tu rupi gar
încolo i se deslegâ limba, privea în păretele durile oamenilor, tu iai pietri şi arunci ca
afumat din fundul crâşmei, ca şi când ar fi nebunii să spargi capetele Românilor. Pe tine
acolo cineva, vr’un prieten ori duşman, cu trebue să te lege şi să te ducă la casa sa
care vorbea omeneşte ori se sfădea. tului până te trezeşti! Aşa om eşti tu, aşa
„Las’ să bem, de ce să nu bem? Să bem cinste şi omenie îmi faci tu mie în lume!"
până trăim. Că dacă murim nici nu mai De alteori îşi uită de necazurile sale şi
bem, nici nu mai mâncăm, nici nu mai um bând îşi aduce aminte de vremile de demult,
blăm pe uliţă, nici nu ne mai îmbătăm. Dacă de oamenii pari s’au strecurat din lume.
murim suntem morţi şi s’a isprăvit, lată, „Atunci să fi avut zece guri, căci zece inşi
muierea mea. N’a tuşit, n’a bolit, nu s’a chi te cinsteau deodată c’un păhărel de rachiu.
nuit? Ş’acum ce-i? Acum nu mai e nimic. Atunci erau oamenii bogaţi şi voioşi, atunci
Nici nu mai tuşeşte, nici nu mai boleşte, nu trecea Duminecă să nu fie joc şi petre
acum s’a isprăvit. Citie-i mort îi mort, cine-i canie în sat. Şi iată acum toate bogăţiile din
viu e viu.“ sat parc’au mers în pământ deodată cu oa
Aceasta eră filozofia lui aproape din fiecare menii bătrâni. Acum se tocmeşte cu tine de
seară. Dar dacă se oţeleâ mai bine, începea zece ori Românul până să te ’nţelegi cu el,
să-şi descopere toate gândurile ce-1 munciau cu cât să-i strângi o roată de car, cu cât
în căsuţa aceea de lângă făurişte. Şi vorbiâ să-i pui un raf, ori să-i potcoveşti calul. Şi
curat ca şi când sar înţelege cu cineva. îţi mai şi strigă: ţigan ticălos! dacă nu-i
Mânile i se mişcau nervoase, făceau semne, poţi isprăvi lucrul tocmai la punt."
închipuiau prin aer lucrurile de cari pomenea, De multă vreme fata cea mai mare, Teca
îşi răspundea singur, râzând, mâniindu-se. cum îi ziceau sătenii, n’a mai dat pe acasă.
Vr’un om da cu nasu ’n crâşmă: „Cu cine Mai bine de un an. Ghiuţu nu se gândiâ să
te ’nţelegi aşa măi Ghiuţu? se fi prăpădit, dar da cu soceteala că trebue
Cu mine, numai cu mine. Dar eu vor să-şi fi aflat un fecior cu care să fi plecat
besc drept. Eu nici un rău nu zic.“ în lume. Dar n’aveâ timp să se zdrobească
Omul îşi vedeâ de treabă şi Ghiuţu zicea: mult cu ea. O grămadă de copii mărunţei tre
„Ce, crezi d-ta că n’am dreptate? Ba am drep buiau crescuţi, ş’acum, după moartea muierii,
tate. Că dacă murim nici nu mai bem, nici eră mai greu. Vedeâ el Ghiuţu că-i mai greu,
nu mai mâncăm, nici nu mai umblăm pe deşi s’a bucurat când Susana lui a închis
uliţă. Acum, zice el popa, că dacă te ’mbeţi ochii. Căci oricum, o haină tot o spălă, ceva
ajungi talpa iadului. Eu asta una n’o ştiu, sorbitură tot puteâ să înciripe, şi ochii îi
dar de o ştie el, să-mi spui d-ta că el de ce umblau după copii. Dar acum toate acestea
bea? Noi bem de năcăjiţi, da domnii beau nu-s. Şi fata lui — Teca — a stat vr’o trei
de buiaci ce-s, beau că nu mai au ce face săptămâni acasă după moartea bătrânii, dar
cu banii. Că zice şi ficiorul meu, Petrea, iar în urmă a trebuit să plece. N’a mai avut
ai băut vinars! Iar, da, zic eu, ce ai tu de pace. Ghiuţu a blăstă:nat-o rău: să n’aibă
acolo? Tu nri-ai câştigat banii? Tu mă ţii? parte de lumina soarelui şi de sănătate!
Ori eu pe tine? Vezi bine! Eu mă culc beat, Dar fata nu l-a luat în seamă. Ce să facă
buimăcit de cap, da’ pân’ a nu se face ziuă de ea aci în căsuţa aceea, în sărăcia aceasta
trei ori tot privesc prin fereastră. Şi-ini iau ticăloasă? Ştie ea unde are să meargă.
sacul şi mă duc în pădure. Şi când viu acasă Astfel ţiganul a trebuit să-şi iee femee pe
l*
