Page 7 - 1908-16

Nrul 10, 1908. LUCEAFĂRUL :5îS3

Copiii cu fecior cu tot tăceau mulcom. — Hm, vânturi rele, părinte!
S’auziâ tare şueratul vântului de-afară, şi aşa — Cum aşa?
un fuiag rece părea că trece prin capul tu­ Apoi săru’ mâna, am avea de botezat
turor. Priveau speriaţi la ţigan şi la fată. Mai un copil! Şi-i greu de tot!
ales Ghiuţu eră îngrozitor la vedere; aşa nu Cum e greu de tot?
l-au văzut copiii niciodată. Apoi vezi, săru’ mâna, că nu-i de ţigan.
Fata se sculă gemând şi eşi în noaptea de Va fi de român atunci. Fata cea mare,
afară. în casă se întunecă deodată. Se cul­ se vede.
cară cu toţii, şi par’că nime nu mai suflă, — Aceea da! Dar vezi săru’ mâna, că nu-i
aşa linişte se făcu. nici de român. E c’un păgân, un jidan, vai
Dar Ghiuţu nu putea dormi. Ar fi băut de capul ei. Şi de aceea m’am gândit eu să
acum o ferie de spirt, ar fi băut până s’ar viu să întreb, că oare dacă-i aşa poate pă­
fi făcut una cu pământul. Dar nu se putea rintele să-l boteze, să-l facă şi pe el creştin?
sculă de pe scânduri să meargă la crâşmă, Se poate, Ghiuţule, cum nu. Botezu-i
îl ardea un foc înlăuntru, părea că simte cum botez, şi spală de păcat pe oricine.
creşte flacăra, şi părea că-i ţintuit de pat. Aşa Vezi că, săru’ mâna, ea n’a fost aşa de
se frământă multă vreme. Cântau cocoşii de vină. El a fost de vină. C’a luat-o, să ierţi,
cătră ziuă, cântau a doua oară când Ghiuţu de-a făcut-o doamnă ş’o trăit cu ea, să ierţi,
auzi deodată un ţipăt ascuţit ca o sabie, şi ca şi cu muiere-sa. Da după ce-a avut copil,
ţipătul acela i se înfipse în inimă. Gândea a dat-o pe uşe afară.
că trece, dar îndată alte ţipete, răgnete de îl botezăm, meşter Ghiuţule, şi de creşte
om ce moare, pe care-1 junghie cineva cu mare îi pui în făurişte. îi dai ciocanul în mână
încetul, răzbăteau tot mai des, şi toate se şi faci om harnic din el. E rău că-i din păcat,
opreau în inima lui. dar acum ce să-i faci, să-i dai în cap?“
Ghiuţu sări deodată din pat şi ’n capul Ţiganul se lumină deodată:
gol eşi afară. Ţipetele veniau din vecini, dela „Aşa am gândit şi eu, săru’ mâna! De
şura unui român. Sări gardurile şi lângă o aceea am luat-o la casă. Ce să Ie faci, nu-i
grămadă de paie se opri, se plecă şi luă în poţi aruncă în drum pe amândoi."
braţe trupul greu, ce se zvârcolea în durerile Ghiuţu s’a dus vesel acasă. Şi dela botezul
morţii. Nu ştie cum o aduse pe Teca, cum acela în casa lui s’a făcut pace. Fata,
o aşeză în pat. Se trezi bine numai când o Teca — s’a îmblânzit deodată. N’a mers mai
aduse şi pe baba Lina şi-o lăsă în casă cu mult de-acasă ci grijeâ de fraţi ca şi de co­
fata, iar pe copii i-a dus pe toţi în făurişte. pilul ei. Şi Ghiuţu nu se mai îmbăta. Bea el
de băut şi vorbea singur, dar eră mulţumit
Dimineaţa, Ghiuţu aşteptă Ia uşa popii. Tras acum şi nu se mai îmbăta. Aveâ el un gând
la faţă, întunecat, privea cu ochii tulburi în bun, cald oarecum, pe care nu l-a spus ni­
curte şi din când în când, gândindu-se, scuipă mănui niciodată. El a făcut de s’a botezat
pintrc dinţi. un copil care de jumătate erâ păgân, şi
Când eşi popa afară dădu cu ochii de el. de aceea maica Domnului a întors toate relele
„Dar pe d-ta ce vânturi, meşter Ghiuţule? spre bine la casa lor. |. Agărbiceanu.

C â n t e c .

Scântei şi cenuşă şi flăcări şi fum Pe neguri în stoluri scânteile ard
Asvârle amurgul departe, Şi-n stoluri aleargă pe undă,
Iar noaptea le cerne: din scrum şi din foc O lună de ceară se 'nalţă ’n văzduh
Lumină şi neguri împarte. Şi alta în valuri s’afundă...
Victor Eflimiu.