Page 21 - 1908-17

Nrul 17, 1908 LUCEAFĂRUL 421
Lars eră un flăcău voinic şi frumos şi mama aşteptam să vorbeşti; pe unde ne întâlneam,
lui locuia cu chirie într’o colibă care se ţinea mi se părea chiar că prea mă îmbulzesc eu
de curte. Cealaltă, eră, pe semne, mireasa. pe lângă tine. La urmă am crezut că nu vrei
— De ce n’ai spus niciodată nimic? — să ştii de mine.
întrebă cu glas tremurat. Şi sefăcîi tăcere. Torbjorn nu mai auzi nici
Iar el răspundea scurt: — Credeam că între răspuns, nici plâns, nici măcar răsuflarea bol­
noi doi, nu mai eră de lipsă. navului.
O clipă se făcu tăcere, apoi începură din Se gândi la mire, pe care-1 ştia om de is­
nou. pravă, şi-l cuprinse jale de bietul flăcău. Şi
— Tu ai ştiut, doar’, că celălalt mă peţise. de dincolo o auzi pe ea:
Te credeam mai tare. — Mă tem că nu va avea mare bucurie
Şi un timp, nu se mai auzea decât plâns, de mine, celălalt...!
apoi iar: — E tare de omenie — zise bolnavul, şi
— De ce nu mi-ai spus nimic! începu să se vaiete din nou, îl durea pe
El, după ce oftă de câteva ori, răsuflând semne pieptul şi părea că şi pe ea o doare.
greu, îi răspunse : E greu destul pentru t i n e . . . d a r . . . noi
Ce i-ar fi folosit lui Lars al bătrânei nu ne-am fi desluşit niciodată, dacă nu se
Birthe, să vorbească cu fata dela Nordhaug. întâmplă aşa. Abia când ai lovit pe Knut te-am
Târziu apoi zise ea iar: Doar ne-am priceput.
privit cu drag atâţia ani! Nu mai puteam răbda. Knut e om rău.
Erai totdeauna aşa mândră de nu în- Bun nu e, ce e drept.
drăzneâ să se apropie nimeni de tine. — Parc’aş vrea să ştiu de ni’oi mai însă-
Şi mie atâta mi-ar fi fost; zi de zi nătoşâ? De altfel, pentru mine-i tot atât.
De mine-i mai rău, zise ea şi iar în­
cepu a plânge.
Te şi duci ? întrebă el.
Da ... O Doamne, Doamne, ce viaţă va
mai fi şi asta!
Nu plânge-aşa, Dumnezeu îmi va curma
firul zilelor cât de curând şi atunci, ţine
minte, îţi va fi şi ţie mai bine.
Doamne, Dumnezeul meu, de ce n’ai grăit!
strigă ea cu glasu ’necat şi părea că-şi frânge
mânile.
Torbjorn se sculă şi eşi. In curte întrebă
pe cel dintâi cu care se întâlni, ce se petre­
cuse între Lars şi Knut.
Hei! între cei doi ? Dă . . . răspunse
Peter Hansmann, şi-şi adună obrazu în creţe,
ca şi când ar fi vrut s’ascundă ceva între ele.
Ai Ia ce ’ntrebâ, că mare lucru n’a fost;
Knut a întrebat numai pe Lars cum îi sună
vioara la nunta asta.
In clipa aceea trecu mireasa pe lângă ei;
când auzi numele lui Lars, îşi întoarse spre ei
faţa cu doi ochi mari şi plânşi. Altfel părea
liniştită şi rece, atât de rece, încât lui Torb­
jorn nu-i venea să creadă că eră ea. Şi prinse
a pricepe mai multe.
Satmary: Tip din Banat.