Page 4 - 1908-17

404 LUCEAFĂRUL Nrul 17, 1908.

ca una ce eră crescută în umbră de codru. te uită, şi când a izvorî musca pe urdiniş,
Iar moşneagul Iftime Buburuz avea o barbă tu pleacă-te lângă părău şi rupe de pe strat
ca un fuior de in şi ochi rotunzi şi iuţi la şapte fire de mătăciune, şi adă-mi-le mie...“
cătătură. Par’că mă apucă o sfială, când mă Stau eu, stau. Moşneagul umblă pe la alte
uitam la dânsul. Par’că avea ceva tulbure şi buduroae. Da’ fata, de pe prispă, zice:
negru în ochi. Da’ de grăit grăia blând şi-mi „Ce te uiţi aşa la mine, măi Culai? Iaca,
spunea multe. îmi zicea: ies albinele!”
„Măi Culai, măi băiete! ai mai venit pe Eu m’am ruşinat. Buburuz a început să
la noi? râdă. Mă reped eu şi rup mătăciune, ş’o aduc.
Am venit, moşule, zic. Şi ia prisăcarul în mână un ştiubeeş, şi se
— Da’ Câmpanu, ce mai face? dă sub vârtejul muştelor. Merge roiul prin
— Ce să facă? zic. Cu muştele. poiană şi împânzeşte zarea, moşneagul tot
— Apoi aşa: zice că are şi el albine de-a supt el. Ş’odată îl văd că se opreşte şi începe
ciocoiului; da’ cât ştie el, ştii şi tu...“ să frece roiniţa cu mătăciune, pe urmă prinde
Şi pe urmă mă luă şi mă ducea pe din- să sufle în buruiană... Şi veneâ şi până la
naintea urdinişurilor. Eu mă înfricoşam. Şi mine aşa, o mireazmă lină... Şi iaca, îm­
moşneagul îmi ziceâ: presoară roiul pe moşneag, şi el pune la
„Nu te teme, măi băiete, că albinele mele-s pământ ştiubeeşul şi toată musca se aşează
blânde... La mine merge altfel treaba... Eu pe el.
nici nu le bat, nici nu Ie înnăbuş cu pucioasă, „Ei? zice Buburuz; face Dumitru Câmpanu
nici nimica... Eu mă uit în ştiubee după aşa? Prinde el astfel roii?
Sântilie şi văd dacă este prisos de miere. Dacă — Da’ de unde? zic.
este, tai faguri; dacă nu, las lucrătoarele în Apoi eu, măi băiete, zice, nici duhănesc
pace. Dacă dă Dumnezeu roi, tai buduroaie mahorcă, nici nu beau holercă... Eu îs om
şi le dau drumu ’n ele. Toamna, le mai aleg, curat... Da’ tu, dacă vii aici, poţi învăţă bune
le mai împreunez; iarna se mai aleg ele sin­ lucruri, numai să nu te ticăloşeşti pe urină...”
gure; şi merg cu ele cuin vrea Dumnezeu; Se uită blând moşneagul la mine, — ş’a-
da’ ca să omor eu musca, asta n’o fac...“ tuncea am văzut eu că ochii lui sămănau
Avea moşneagul glas blând şi umblă printre cu ochii fetei.
ştiubee cu fuiorul lui de barbă, şi albinele Aşa am umblat eu vre-o două veri; şi ’n-
nu-i făceau nimica. Eu mă ţineam de dânsul, tr’un an, am început să mă dau mai pe-aproape
mai mititel, şi nici mie nu-mi făceau nimica. de fată. Porneau să-mi iasă tuleele sub nas.
Cântau în prisacă şi jucau şi-şi căutau de Şi strângeam pe fată de mână, şi mă mun­
munca lor. Pe prispă stă Marghioliţa, — şi ceam să-i scot o veriguţă de argint din de­
eu ascultam până ’ntr’o vreme glasul moş­ getul cel mic; i-am furat şi două năframe din
neagului, pe urmă rămâneam cu ochii la fată sân, şi simţeam eu că, cum trec zilele, intră
şi nu mai auzeam ce spune prisăcarul. Iar un fel de tulburare în mine... îmi eră dragă
fata tot râdea la mine, şi cum i se lumină fata lui moş-Iftime ... Aveam eu ş’un gând:
faţa de râs, întorceâ ochii într’o parte. să mă ’nţeleg cu dânsa, să iasă într’o noapte
într’un rând, zice Iftime Buburuz: la marginea poienii, că eu am să viu ş’am s’o
„Măi băiete, măi Culai! cine prinde roii aştept... Noaptea, pe lună, altfel vorbesc ti-
la voi? nereţele... Au glas dulce ca viersul privighe­
— Eu îi prind, zic. Mă sui în copaci. Pe torilor... Şi fata se uită la mine, zâmbeâ şi
unii îi mai scăpăm, ş’apoi se supără moş­ mă ’nţelegeă...
neagul pe mine, şi se răsteşte cu bota cea Da’ iaca, într’o zi, se scoală Dumitru Câm­
pârlită... Da’ acu nu mă mai tem de dânsul...“ panu din tufele lui, cu luleaua aprinsă, şi
Fata râdeâ de pe prispă. Da’ Buburuz îşi începe a umblă printre ştiubee. Eră aşa, prin
întoarce cătră mine barba. Zice: luna lui Cuptor, pe o vreme de secetă... Se
„Măi băiete, iaca colo un ştiubeiu care are opreşte la un ştiubeiu, şi puf! la urdiniş fum
să roiască. Azi e vreme lină. Tu stăi gata, şi de tutun; se opreşte la alt ştiubeiu şi iar: puf!