Page 14 - 1908-18

4-12 luceafărul N rul 18. 1903.

Aşteaptă frunzele să cadă.
E midi de-atunci. Ţi-aduci aminte: Trexit, in ceasurile serii, Tu, draga mea. încearcă: uită
Căxase iarna pe câmpii, Dc rraja adormitei firi!... Că ne-am fi cunoscut cârulra,
Pe suflete eăxuse iarna şi dorul clipelor de-acuma
Cu amintiri şi nostalgii... E prea târxiu acuma, doamnă! Atât de iiile-l rei uita!
Eu te-am iubit şi fard frunte (Ce trist răsună ăst cuvânt!) Jntoarcexţi ochii delii soare
Şi fără pacea din apus Eu am iubit pe domnişoara * Când se coboară ’n asfinţit,
Şi dc atâtea ori, frumoaso, Cu ochii veşnic la pământ, Aşteaptă frunxele să ciulă,
Cât plâng, cât sufăr ţi-oi fi spus!... Cu părut lung lăsat pe spate, Să treacă iarna — şi ’n sfârşit
Ca faţa gata a roşi. . . Va reveni şi primăvara
întunecatelor ferestre încerc să-ţi primI in minte chipul, Cu rândiinclc şi cu flori
Mani spovedit de-atâtea ori! Dar cine ştie cum iei ţi: Ş'atuuci rei regreta că ptâns-UH.
înamorat de, flori, dc lună Cu părul strâns In creţe multe, O clipii, ochi-ţi rişălori,
I)e cer, de ochi-ţi gânditori Cu ochii muri — alunei senini — Că tc-ai gândit la vremi uitate —
Eu te-am iubit şi primdrura Cuprinşi de patimă, de doruri ... Dar mai curând rei regretă
Şi-o rară te-am iubit apoi, Te rcul rum guta să te 'nelini Câ te-a împins un dor şi scris-ai
Dar tu ai aşteptat, se vede, Primeşti adânca salutare Scrisoarea cea dintâi o tu . ..
Tristeţea galbenelor foi, A fanţilor de pe la bal,
Căci doar acum hui spui că dorul Sau râxi şi mulţumeşti acelui Iar cu, rătăcitor pe-aleia
Atâta vreme te-a răpus Ce ţi-a şojdil tui madrigal. .. Prin care tot se mai aude
Furându-te pe nesimţite, Tângit itoa rea s im fon ic
Spre sarea vremii ce s’a dus. Te rad alături de acela Din ceasul despărţiră crude,
Ce veşnic te va plictisi — Voiii trece trist in faptul serii
Şi iată : de atâta vreme » Burghezul* despre ea re-a tata Gândind la toate câte-au fost
Şi roiu cercă să uit povestea
Abia acum încerci să-mi scrii... In patru pagine îmi scrii, —
Te-a 'îndemnat vr’un dor, frumoaso, Te rad eăseând ta gura sobei Iubirii mele fără rost.
Ori pacea serilor târxii! Ori mângâind rre-un copil — Şi de ni fi să-mi simt obraxnl
Copilul vostru-, se ’nţelege, Iii lacrămi calde binotănd
O, da: melancolia toamnei Plăpând ca floarea (le April... Şi- ’n piept suspine năbuşite
Cu fol uscate pe cărări, Şi răi de noapte jteste gând —
Cu vânt care şopteşte tainic Dc nn le-aş fi iubit atâta Eu nu roia plânge pe. mormântul
In jalea tristei inserări, De-atâta vreme pun acum, Pierdutei mele fericiri
Şiragul stolurilor negre Aş fi pornii cu dor in urma Şi nici n’oi presără regrete
Ce fug pe cerul inovat, Ameţitorului parfum, Pe desgropate amintiri . ..
Un cântec lung, o frunxă- moartă, şi cine ştie daco *cisut
Un glas de bucium depărtat Ce-l porţi mereu in mintea ta« Ci veni: nula neol ia toamnei
Revars’ atâta nostalgic .1 fi făcut să se, ’mplinmscă Cu foi uscate pe cururi,
In sufletul de visător Chiar dacă nu te-ai aştepta ... Cu râul care şopteşte tainic
Că simţi relnriind cli/ar umbra In jalea tristei inserări,
Din amintirea unui dor. .. Dar ştiu că pentru tine rvisul* Şiragul stolurilor negre
I)e multă rreme a pierit. Ce fug pe cerul litoral
Ai pus in rândurile talc Că 'înţelegi ce e fiorul Pn cântec lung, o frunxă moartă,
întreaga toamnei agonie: De dragoste, ne’mpărtăşit — Un glas de bucium depărtat
Ai presărat petale, raxe, Şi iar mă reîntorc în lumea Recurs’ atâta nostalgie
Regrete, doruri, amintiri. Copilăroaselor visări In sufletul dc visător, —
Şi tot ce-aveai cândva in suflet De cari te-a ' nstru ituit, femeie. Că simţi reînviind chiar umbra
In pieptu-ţi ai simţit că ’nrie Domnia altor frământări,... Din amintirea unui dor!
Victor Eftimiu,