Page 17 - 1908-18
P. 17
Nrul 18, 1908. LUCEAFĂRUL 445
Din literatura străină.
S y n n 6 v e S o l b a k k e n zări în mâna lui Knut un cuţit, se gândi la
de Bjornsţjerne Bjornson. cuvintele ei: „Knut nu e om bun“ şi-l lovi
cu aşa putere peste încheietură de-i căzu cu
Capitolul V. (Urmare.)
ţitul cât colo, iar braţul i se lăsă amorţit la
Oamenii vorbiau între ei, unii râdeau, alţii vale.
ziceau că tot e prea mult, atâta ceartă şi Knut luptă greu acum, numai cu un braţ.
bătaie la o nuntă şi să te legi aşa, din chiar Torbjorn îl ridică şi-l purtă, până când la urmă,
senin, de-un om străin, care vrea să plece ’n îl trânti de câteva ori de pământ. Altul, în
pace în calea lui. locul lui s’arfi predat, el însăaveâ spinare bună.
Torbjbrn se ’ntoarce să vadă unde e că Tot luptându-se ocoliră curtea şi ajunseră
ruţa, fiindcă totuş ar fi voit să plece. în dreptul treptelor. Aci îl mai ridică odată
După cine te uiţi, zise Knut, Synnbve şi-l izbi în jos de-i slăbiră genunchii şi căzu
e doară hăt departe. pe lespezile de piatră. Rămase nemişcat acolo,
— Şi ce-ţi pasă ţie? se văietă odată şi ’nchise ochii.
Drept ai. De aşa femei prefăcute, nici Torbjbrn ridică fruntea şi se uită împrejur,
n’are să-mi pese; dar poate că ea te-a făcut privirea lui întâlni ochii miresei. Ea strigă:
aşa fricos. — Puneţi-i o perină sub cap — se ’ntoarse
Torbjbrn nu mai putu răbda. Se uită îm şi intră în casă. Două bătrâne treceau vorbind
prejur măsurând locul. Câţiva bătrâni încer între ele:
cară din nou să-l domolească, spunându-i că Dumnezeule mare, iar zace unul întins;
destul necaz şi jale pricinuise Knut la nunta ăsta care-o mai fi?
asta. — Knut Nordhaug.
— Mie n’are să-mi facă nimic, zise Torb- Ei, de-acum s’or rări poate şi bătăile
jfirn şi toţi tăcură. prin sat; că bine-ar face flăcăii ăştia să-şi
Unii ziceau : folosească puterile la treburi mai bune.
Să se bată odată, că de mult se tot — Sfântă vorbă grăişi, Randi. Dumnezeu
uită chioriş unul la altul; pe urmă s’or îm- să le-ajute şi să-i înveţe să-şi ridice privirile
păcâ ei. mai sus.
Fiecare dintre ei vrea să fie cel dintâi Cuvintele bătrânelor pătrunseră adânc în
în sat; acum să-i vedem. inima lui Torbjbrn; el nu zisese însă nici un
— N’aţi văzut cumva pe TorbjOrn Gran- cuvânt, se uită la oameni cum s’adună în
liden, zise K n u t ; par’că l-am zărit pe aci jurul lui Knut; mai mulţi îl agrăiră dar el
prin curte. nu răspunse, şi căzu pe gânduri.
— Da, e aici, strigă Torbjbrn şi în aceeaşi Synnove i se arătă şi începu să se ruşi
clipă îi trase lui Kunt o palmă de-i ţiuiră neze. Se gândea ce desluşire să-i dea şi vedea
urechile şi se răsturnă peste câţiva inşi. că tot nu eră asa uşor precum crezuse, să-şi
Se făcu tăcere. Knut se ridică şi, fără să schimbe firea. în aceeaşi clipă auzi la spa
zică un cuvânt, se năpusti asupra celuilalt. tele lui: „la seama Torbjorn"! Dar până să se
Torbjbrn se feri lovindu-1 la rândul lui. Se întoarcă l-a şi apucat cineva de umeri şi l-a
încinse o luptă straşnică cu pumnii. Loviturile trântit la pământ. Apoi nu mai simţi decât
lui Torbjorn cădeau dese şi, cum ziceau unii, o durere care-1 săgetă adânc, dar nu-şi puteâ
destul de grele. da seamă unde. Auzi voci în jurul lui, simţi
Şi-a găsit Knut omul, - zise băiatul că merge în căruţă, i se păru de câteva ori că
care luase calul — faceţi loc. el însuşi mână caii, dar nu ştiâ bine. Şi asta
Femeile fugiseră; numai mireasa rămăsese ţinu mult. 1 se făcu frig, apoi cald şi deodată
pe trepte şi privea. se simţi uşor, uşor ca şi când ar fi plutit,
Torbjbrn o văzu şi se opri puţin. Atunci — şi i se desluşi în minte cum crestele
