Page 18 - 1908-18

446 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1908.

uită mai bine văzu că nici nu
e biserica ci Solbakken, şi
soarele băteâ în mulţimea
ochiurilor de fereastră de-l
orbeâ strălucirea şi-I sileâ să
ţie ochii strâns închişi.
Uşor, Sămund, uşor,
auzi o voce şi se deşteptă, ca
dintr’un somn adânc, simţin-
du-se purtat. Când se uită
împrejur se văzu, deodată, în
odaia din Granliden; în vatră
ardeâ o pară luminoasă de
foc, mama sta lângă el şi plân-
geâ. Tatăl său îl ridică toc­
mai pe braţe, ca să-l ducă în
odaia de alături. îl lăsă iar bi­
nişor jos şi cu glas tremurat
se ’ntoarse cătră maică-sa:
— Mai trăieşte!
A deschis ochii, Dum­
copacilor îl poartă, tot mai sus şi mai sus, nezeule milostiv, ajută-ne; Torbjorn, Torb­
din vârf în vârf, până sus la movilă, până jorn, sufletul meu, ce ţi-au făcut!? — şi
sus chiar pe culme, şi mai sus încă până pe s’aplecă spre el, şi-i netezi obrajii, pe când
vârful cel mai înalt; acolo s’aplecâ Synnove lacrimile picurau calde pe faţa lui. Sămund
spre el şi-i zicea plângând: Să fi vorbit! Ea îşi şterse ochii cu mâneca cămăşii şi împinse
plângea cu amar şi-i spunea că bine a văzut pe lngeborg la oparte:
cum îi ţinea Knut veşnic calea şi cum, la — Vreau să-l duc îndată dincolo. îl ridică
urmă, a trebuit să-l ia. Şi-l neteziâ cu mâna pe braţe şi făcu semn iname-si să-l ţie de
uşoară pe o parte, de i se încălzi locul şi cap. Astfel îl trecură binişor dincolo, îl aşe­
plânse atâta, de i se udă cămaşa în dreptul zară pe pat şi-l acoperiră cu grije, apoi Să­
acela. Iar sus pe o piatră ascuţită sta Aslak mund întrebă dac’a plecat sluga.
cocoţat şi da foc Ia crestele copacilor de — Uite-1 în curte, răspunse mama. Sămund
pocneau şi trosneau, iar el râdea şi strigă: „Nu deschise fereastra şi strigă:
dau eu foc ci tnaică-mea“, iar tatăl său Sămund Dacă soseşti într’un ceas, capeţi leafa
sta de altă parte şi aruncă saci cu grâu în pe-un an îndoită, măcar de-ar pieri şi calu!
văzduh, atât de sus încât nourii îi trăgeau Apoi se apropie de pat. Torbjorn ţinti la
la ei şi risipeau de acolo grâul ca o ceaţă; el ochii lui mari şi limpezi şi Sămund îl privi
şi i se păreâ aşa a minune, cum se puteâ până i se umeziră şi lui ochii.
risipi grâul peste tot cerul. Şi când se uită Am ştiut eu că aşa o să se sfârşască
la Sămund, îl vedeâ mic-mic, tot mai mic zise apoi încet, se ’ntoarse şi ieşi. Mama
de abia se mai zăreâ dela pământ şi totuşi şedeâ pe un scăunel la picioarele patului şi
aruncă mereu la saci în văzduh, tot mai sus plângeâ tăcută. Torbjorn ar fi vrut să vor­
şi ziceâ: „fă şi tu după mine, fiule". bească, simţeâ însă că prea greu i-ar cădeâ
.......Departe, departe printre nori se zăreâ şi tăcu. Dar se uită ţintă la maică-sa şi In-
biserica, iar sus pe turn şedeâ femeia bălaie geborg nu văzuse niciodată atâta strălucire
dela Solbakken şi făceâ semn cu batista găl­ în ochii lui, niciodată nu fuseseră aşa de
buie într’o mână şi cu cartea de rugăciuni frumoşi şi asta i se păreâ ca o prevestire.
într’alta, şi ziceâ: „Aici nu intri până nu te-ai Deodată izbucni:
dezvăţat de ocări si de bătăi", — şi când se îndure-se Domnul de tine; cu Sămund