Page 6 - 1908-18

434 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1908.
— Mie îmi trebue un arhivar... Nu pot S’a isprăvit! Acum taina o descoperise: Di­
face treabă cu un uituc şi cu un zăpăcit... rectorul nu-1 putea suferi, fiindcă îi eră tiz.
— Ce o fi având cu mine! — suspină ar­ Câtă dreptate avusese poetul!... începu să-i
hivarul, luându-şi capul între mâni. fie groază de numele său. Dacă cineva pe
— Să ştii, Sterescule, că te persecută, fiind­ neaşteptate îl strigă: Sterescu !, tresăriâ în­
că ai acelaşi nume cu dânsul, — încredinţa spăimântat ca şi un hoţ sau un criminal care,
11
„poetul , care trecea drept cel mai bun psi­ trăind sub un alt nume, s’ar auzi deodată
h o l o g din biurou. N’auzişi cum ţi-a spus: chiemat pe adevăratul său nume. Ar fi vrut
Mai bine te chiemâ Tănase, decât cum te să-l chieme altfel! Şi în mintea lui blăstemâ
chiamă? acum pe strămoşul său, care din neamul lui
Toţi îl încuviinţară fiind de aceeaşi părere. se numea Sterea şi îşi alipise pe e s e u în
Numai arhivarul n’avu nici o părere . . . coadă, numai şi numai să aibă un nume
Atâta ştia acum, că directorul voia să se orăşănesc.
cotorosească de dânsul. într’o bună dimineaţă, arhivarul se pomeni
Eşi dela slujbă năucit. în urechi îi vâjâiau cu un a v e r t i s i m e n t din partea Direcţiei.
cuvintele: „Mie-mi trebue un arhivar, nu Şi i se păru că i se deschide pământul
un zăpăcit!... sub picioare în clipa când iscăli de primirea
Şi la gândul că putea fi înlocuit, simţiâ hârtiei ameninţătoare.
că i se muiau picioarele. Se vedea pierdut... Mie avertisiment?... Mie, care n’am
Ştia bine, că în altă parte nu putea găsi o lipsit o oră dela serviciu ! Iată de ce se sin­
altă slujbă... N’aveâ nici titluri şi nici pro­ ucid oamenii în ziua de a z i ! . . .
tecţie ... Şi cel puţin dacă ar fi vinovat Eşi dela biurou ca buimăcit şi nici nu-i
câtuşi de puţin !.. veni să se ducă spre casă, deşi îl aşteptă
După masă, mai căpătă inimă, gândind nevasta şi cei doi copii. Umblă pe strade
poate, că supărarea directorului va trece, şi fără de nici un rost, iar când obosi de tot,
că superiorul său se va convinge la urma de nu-1 mai ţineau picioarele, intră într’o
urmei că e un bun funcţionar. cafenea mică, de mâna a cincea ... Aci veneâ
Se duse la biurou mai liniştit şi răsuflă el demult, când n’aveâ slujbă, în timpuri
mai uşurat, când văzu că trecu ora de ser­ de grea cumpănă, când n’aveâ căldură în
viciu, fără să fie chiemat de director. casă şi când îşi potoleâ adeseori foamea
A doua zi însă abia sosise la biurou, când numai cu o cafea turcească. Un miros înăcrit
servitorul îl vesti că directorul îl aşteptă în de fum şi de aer stătut îi supără nările, şi
cabinet şi că eră foarte supărat. fu cutremurat de un fior la gândul, că puteâ
Arhivarul intră la el aproape şovăind. s’ajungă iarăşi muşteriul acestui local, unde
Acesta ţineâ în mână o scrisoare, pe care o se întâlneau numai cei fără de căpătâiu şi
desfăcuse : Resfirând cuvintele, îi zise printre fără de nici un rost în lume.
dinţi: Un chelner cu faţa ciupită şi nerasă îi eşi
— Bine, domnule, o să mă sileşti acum înainte, cu plecăciuni deosebite.
să cetesc şi corespondenţa d-tale privată? Pe verdele pătat şi cârpit al unui biliard
Crezi că pe mine mă interesează secretele scos din întrebuinţare, stăteau aruncate câteva
d-tale familiare... Ar trebui să-ţi dai astfel ziare. Sterescu luă unul la întâmplare şi îşi
adresa, încât să nu se mai întâmple con- aruncă ochii, fără să cetească însă un rând.
fuziuni care mă supără, mă supără de tot... Dar când se pregăteâ să-I arunce deoparte,
Ai înţeles? Şi cu un gest dispreţuitor îi se opri îndreptându-şi ochii asupra unui anunţ
aruncă scrisoarea în faţă. de câteva rânduri.
Arhivarul o luă, cu mâna tremurând, şi Dupăce îl ceti, rămase câteva momente
plecă aşa de descurajat, încât colegii nici îngândurat cu gazeta în mână.
nu îndrăzniră să-l mai întrebe de cele în­ Deodată însă se învioră şi, dând deoparte
tâmplate. ziarul, esclamă:
Din ziua aceea nu mai avea nici o linişte. — E o idee!... De ce n’aşi face şi eu ca