Page 7 - 1908-18

Nrul 18, 1908. LUCEAFĂRUL 435
alţii?... Par’că cine ştie ce pricopseală că de Tache Sterescu în Tache Georgescu, spre
mă chiamă Sterescu ! . . . a mă numi TacheJ. Georgescu, cu profund etc.“
Cerând, în pripă, o coală de hârtie, scrise Şi punând petiţia în buzunar, plecă mai
următoarea petiţie cătră Ministrul de Interne: uşurat, ca şi când ar fi scăpat de o mare
„Dorind a-mi schimbă numele patrimonic belea ... Al. Cazaban.

Sămănători.
i. III.
Supt munţi înalţi cu fruntea nourată, Tăcuta curte par’că vrea să ’nvie;
Se ’ntinde cămpu ’ntraurit de soare. E-o zarvă ’n ea, ca vuietul de apă.
încet îşi mână apa călătoare De-abia mai poate astăzi să încapă
Un rău spre poarta cea prin munţi săpată. Atâta lume, dosnica chilie.
Din zori ieşit-a plugul pe ogoare Aicea e izvorul de-apă vie
Şi scurmă harnic ţarina bogată. La care vin cu drag şi se adapă.
Miroase umed glia răsturnată, Acum tăcere! Ora o să ’nceapă,
Şi brazdele se ’nşiră sclipitoare. Şi ajeptatul trebue să vie.
Cu câtă dragoste îi sorb din gură
Când se opresc plăvanii boi cu plugul
în umbra dulce ce li-o ’mbie răul, Cuvintele ca fagurul de miere...
Plugarul vesel le desface jugul; Pe strade-i larmă, zgomot de trăsură...
Dar în tăcuta, scunda încăpere,
Apoi, pornind din nou, cu mâna plină Un om vesteşte sfânta ’nvăţătură...
Azvârle, peste negre brazde, grâul Proroc al ceasului de înviere!
Cel alb, curat şi fără de neghină.
IV.
II. Advenite, nam et htc dei suntI
Stau munţii 'nalţi cu creştete cărunte înalţă munţii culmile eterne
Şi străjuesc departe peste vale, în liniştea văzduhului de pară.
De veacuri multe ocrotind la poale Alene mişcă plopii frunza rară,
Tăcutul sat cu casele mărunte. Şi pace peste satul alb s’aşterne...
Un om porni din sat şi, stând pe cale, Abia s’aude-un vuiet dela moară...
îşi pune mâna straşină la frunte Aproape sună toaca la vecerne,
Ca măsurând cărarea, şi ’nspre munte Iar pe biserica zmerită cerne
Porneşte iar la drum, păşind agale... Potop de aur soarele de vară...
„Sărman, robit Ardeal, rămâi cu bine!
Din greul tău amurg mă chiamă răul, Stai, trecătorule grăbit, din mers!
în tainic grai, spre alte zări senine; Pe unde treci acuma, locu-i sfânt,
Ţi-o spune ’n lespede săpatul vers.
Căci dincolo de munţi va fi lumină! Opreşte-te, ’ngenunche la pământ,
Mă duc acolo ca să samăn grâul Citeşte numele uitat şi şters
CeI alb, curat şi fără de neghină!“
Şi ’nchină-te tăcutului mormânt!
£tin Sorciti.