Page 11 - 1908-19

Nrnl 19. 1908. LUCEAFĂRUL 403
spre „Bărăganu", colo, colo departe, în pus­ Frunză verde d’olior!
tiul larg, cu sate mici şi rari, cu lipsă de M’a făcut maica fecior
apă şi fără miros de flori! O jumătate de an Să dau taichii d’ajutor!
prin stuhurile bălţilor şi răchitişuri şi n’om mai Ajutoru’ ce i-am dat,
vedea cum se opresc norii pe munţii înnalţi, L-am lăsat şi am plecat!
n’om mai urcă poteci umbrite e brazi, nici n’or Când să-i fiu d’ajutorie,
mai hăui văile de glas tunător de bucium!" M’a luat Neamţu ’n cătănie!
Şi gândurile astea fac să se tângue şi mai Cătăni-m’ar cătănie,
tare cavalele, stârnind doruri largi şi triste Numai puşca să nu fie! •
şi ’ngropând bucurii multe şi frumoase adu­ Puşca şi oţelele
ceri aminte subt pârdalnica glie a nevoii şi C’alea-mi mâncă zilele!"
a vremii, pe toate stăpână! Şi mai apoi:
Culăiaş c amestecat printre Rucărenii, cari
s’au îndreptat spre pichetul din „Peatră Gal­ „Bâr oiţă la poiană,
benă", şi pe cărăruţa, fără miros de flori şi Bâr, oiţă, bâr!
Că te iau lupii la goană,
de ciripit de păsări de pe „Petrele Albe", se
leagănă ’ncet Reveica din Coacăze, cu inima Bâr, oiţă, bâr!“
strânsă de durerea feciorului înstrăinat. Ciobanii le ajută, din urmă, cu vers de
Aşa, merg oameni şi oi prin perdeaua de fluer, care adună cânii roată şi fac oile, să
întunerec pân’ la livezile islăjite, unde ’ntâl- uite iarba şi să tot asculte cântecul, ce le
nesc cârdurile de vaci şi unde-i iarbă mai face să sbiere a jale. Că drumu’ lung şi ’n-
multă şi colţ fraged, crescut în urma coasei. tunerecul nopţii înfrăţesc omul cu vita, îi
Aci aprind focuri prin scorburi de fag, po­ fac să se ’nţeleagă mai lesne, să se apropie,
vestesc mai una-alta pân’ ce răsare luna; să se bizue unul pe altul la locuri grele şi
pornesc apoi mai departe şi zoresc bine, ca să-şi dea curaj. Ş’apoi oaia şi cânele cunosc
să-i apuce albul dimineţii ’n sat. bine firea ciobanului, îi cetesc par’că ’n suflet
Cât îi noaptea de mare, tulesc mereu pe şi ’mpart bucuriile şi amarul cu el.
potecile cotite cemetii de vaci, ciopoare de Răriţele-s de mult pe cer, Cloşca cu pui
oi şi cai încărcaţi cu brânză. înainte merg s’a ridicat sus, şopteşte tainic frunza şi ce
fete şi femei, ţinând caii de căpestre, şi cân­ jalnic răsună cavalul, pe când din caerul de
tând tot drumul cântece auzite din bătrâni: gânduri se torc fire mereu:
„Munte, munte, peatră seacă, La primăvară, numai bunul Dumnezeu
Lasă voinicii să treacă, poate şti cine o mai trăi şi pe ce plaiuri şi-o
Să se ducă ’n ciobănie, îndreptă paşii, că omul umblă cu zilele ’n
Să scape de cătănie! mână şi se schimbă după vânt, în toate, de
Cătănia cui e bună: azi până mâne. Dar oricât de bine le-o merge
La copilu’ făr’ de mumă! pe unde s’or duce, ei tot n’or uită aşa uşor
Cătănia cui e dată: traiul d’o vară şi tot le-o părea, c’a fost mai
La copilu’ făr’ de tată! bun ca cel de faţă şi or zice mereu, c’au
Cătana de unde pleacă, petrecut mai bine în muntele „d’acu an", că
Rămâne curtea săracă, erau oameni mai de ’nţeles la stână, baciu
Rămân oile ’n obor mai bun şi mai darnic, oile mai lăptoase,
apa mai rece, mai frumoase poienele şi cân­
Şi părinţii plini de dor,
Rămân boii înjugaţi tecul păsărilor mai plăcut!..
Şi părinţii supăraţi! Mihail Lungianu.