Page 12 - 1908-19

4iU LUCEAFĂRUL Nml 19, 1908.

într’un târziu de toamnă ...
In jurul meu se ’ntinde un câmp de flori cochete, O, flori albastre, roze, flori albe, uiolete,
Sunt flori albastre, roze, flori albe, uiolete, V’am mai uăzut odată cum, prinse ’n negre plete,
Ce dorm sub raza lunii—atâtea mii de flori! — Vă veştejeaţi de jalea frumoasei ce murea
Iar luna le păleşte plăpândele colori... Cu via}a uoasfră tristă, cu fericirea mea ...
Petalele se pleacă ... Albastrul le ’ncunună într’un târziu de toamnă o floare mortuară
Cu rouă ’n diamante, cu licăriri de lună, Pălea în locul vostru pe fruntea de fecioară, —
Iar vântul ce se-abate pe margini de cărări O crisantemă albă al cărei trist parfum
Le ’nfiorează ’n spasmul prelungei sărutări... Cu adierea-i uagă mă urmăreşte-acum,
Şi-acum, când uă plecarăţi de rouă, raze, vânt,
Ca fruntea de regină de-o scumpă diademă, —
Pe câmp pluteşte par’că o vrajă de mormânt,
Iar vântul poartă ’n zare parfum de crisantemă...
Victor Eftimiu.

Din literatura străină.

S y n n â v c S o l b a k k e n zmântânit şi oalele, făceâ brânză şi unt, dar
toate fără nici o bucurie.
de Bjornstjerne Bjornson.
Trecuseră opt zile de când pe Ingrid o che­
Capitolul VI.
mase acasă şi Synnbve eră mai neliniştită
A doua zi Synnîîve aflase cele petrecute ca oricând. Atât amar de vreme fără nici o
la nuntă. Fratele mai mic al lui Torbjorn îi ştire!
dusese ştirea la munte; Ingrid îl învăţase însă în ziua aceea, după amiazi, îşi lăsă lucrul,
cum să spuie lucrul şi SynnOve nu ştia alta s’aşeză şi privi în vale; i se păreâ atunci că
decât că lui TorbjOrn i se răsturnase căruţa, că e mai puţin singură căci singură îi eră
fusese silit să ceară ajutor la Nordhaug; că urât. Cum şedeâ acolo, obosită, îşi plecă capul
acolo se luase la ceartă cu Knut; că fusese pe braţ şi adormi. Soarele ardeâ şi arşiţa
lovit şi că trebuia să zacă, dar că nu e nimic lui îi turbură somnul cu vise ciudate.
primejdios. Se făceâ că e la Solbakken, în cămăruţa
Aflase vestea de aşa încât îi eră mai mult ei de sus unde-şi aveâ toate, toate lucrurile
ciudă decât jale. Şi din ce se gândea mai şi unde dormeâ ea; dela florile de sub fe­
mult, de aceea eră mai abătută. Câte nu-i fă­ reastră îi veneâ un miros nespus de dulce,
găduise el şi totuş se purtă aşa încât nici dar par’că nu eră mirosul lor obişnuit, mi-
odată n’ajungeau părinţii să fie mulţumiţi. roseâ par’că a cruzăţea.
„Dar de despărţit tot nu ne-or despărţi" S’aplecă pe fereastră şi, într’adevăr, jos în
se gândeâ ea. grădină stă Torbjbrn şi sădeâ cruzăţea.
Nu mergea des ştafetă Ia munte, şi trecu Ce faci tu acolo? — întrebă ea.
câtva timp până ce află Synnove mai mult. Scot florile că nu le merge bine.
Neliniştea o apăsă greu pe suflet şi nici In- Iar ei tare îi fu milă de flori şi se rugă
grid nu mai veneâ; trebuiâ dar să se fi în­ să i le aducă sus.
tâmplat ceva. Bucuros ţi le-aduc.— Le adună pe toate
Când se ’ntorceâ seara cu vitele dela păscut şi veni la ea, dar intră deadreptul din grădină
nu mai cântă ca altădată, iar noaptea nu în casă, par’că nici nu mai eră în cămăruţa
dormeâ bine, căci Ingrid îi lipseâ. Peste zi eră de sus. Şi, în aceeaş clipă, veni şi maică-sa.
apoi obosită şi aşa nu i se mai uşurâ inima. Dumnezeule! ce caută nesuferitul ăsta
Umblă încolo şi încoace, frecă vasele de la tine? şi îi ţinu calea să nu ajungă la fată.