Page 13 - 1908-19
P. 13
Nrul 19, 1908. LUCEAFĂRUL 4C5
numai ca să-i aducă de-ale mân
cării şi se gândi că nu degeaba
o visase.
Karen, cum s’a mai spus, eră
mică şi puţinică, avea păr bălai
şi ochi albaştri cari îi jucau
vioiu în cap.
Când vorbea zimbeâ, dar numai
când vorbea cu străini, trăsă
turile feţii i se cam înăspriseră;
eră iute de mână şi totdeauna
avea de lucru.
Synnove îi mulţămî şi ridică
coperişul să vadă ce i-a adus.
— Te poţi uită şi mai târ
ziu; precum văd nu ţi-ai spălat
încă vasele şi asta trebui s’o
El însă voia să intre şi începură să se lupte faci întotdeauna, înainte de a te aşeză la
amândoi. odihnă.
— Lasă-1, mamă, că vrea numai să-mi Numai astăzi s’a ’ntâmplat.
aducă florile — se rugă Synnove plângând. — Atunci, hai că-ţi ajut şi eu, dacă tot
— Nu se poate — strigă Karen şi se re am venit, -— zise mama prinzându-şi poala
pezi la el. în brâu, — trebue să te dedai cu rânduiala,
SynnOvei i se strânse inima şi nu ştia cui ori eşti sub ochii mei ori ba.
să-i dorească izbândă. Amândouă intrară în colibă şi, timp de
Luaţi seama la florile mele! — le zise, vre-o două ceasuri, frecară, curăţiră şi rân-
dar ei se luptau mereu şi florile se împră- duiră tot. Apoi ieşiră în bătătură s’aştepte
ştiară pe podeli; şi maică-sa şi el, le călcau vitele şi mama începu vorba întrebând dacă
în picioare. Synnove plângeâ. Dar după-ce nu se întoarce Ingrid curând, darnici Synnove
îi căzură lui Torbjorn toate florile, se şi nu ştia.
schimbă deodată la faţă. Se făcuse îngrozitor Da, da... aşa e ’n lume! oftă Karen
de urât; părul îi crescuse sbârlit şi obrazul şi SynnOve simţiâ că nu de Ingrid eră vorba.
i se întinsese; ochii erau răutăcioşi şi avea - Cine nu are în suflet icoana Domnului,
ghiare lungi cu care da să apuce pe Karen. o păţeşte când nici cu gândul nu gândeşte!
Fereşte-te, mamă! nu vezi că e altul? Synnove tăcea, maică-sa urmă:
Fereşte-te! — strigă ea şi voia să sară să-i
ajute, dar nu se putea urni din loc.
Deodată o strigă cineva pe nume. Torbjbrn
şi maică-sa se făcură nevăzuţi. Şi iar o strigă
cineva.
Aici! răspunse Synnbve, şi se deşteptă. Se
sculă apoi şi se îndreptă spre bătătura vitelor
unde o aşteptă Karen cu un coş încărcat.
— Cum, fată, dormi aşa pe pământul gol?
— Am vrut numai să mă odihnesc puţin şi
eram aşa somnoroasă, de-am adormit îndată.
— De aşa ceva să te fereşti, fata mea.
Uite, ţi-am adus bunătăţi. Ieri am copt câte
toate. Tată-tău vrea să plece la drum.
Dar Synnove simţiâ că maică-sa nu venise Poitevin, Cheul Luvrului — Paris.