Page 15 - 1908-19
P. 15
Nrul 19, 1908. LUCEAFĂRUL 467
Karen se uită cum vin vitele şi se rugă de i se păreâ că cineva o urmăreşte şi se opri
Synnove să vie şi ea sus să le întâmpine. s’asculte.
Synnove se sculă, dar abia se mişcă. Nu eră nimeni şi tot mai repede alergă.
Karen Solbakken avea acum de furcă cu Deodată se isbi de un pietroi mare, care se
ciurda. Toate vacile, una după alta o recu rostogoli cu sgoniot la picioarele ei. Synnove
noşteau şi, întinzând gâturile spre ea, făceau: se opri înspăimântată, mai ales că văzu pe
muu! Ea le neteziâ şi vorbea cu ele, mul drumul din vale o fiinţă omenească care, la
ţumită că le merge bine şi că se vedeau a sgomotul pietroiului, se ’ntoarse şi strigă
fi bine îngrijite. „Ho-i!“. Eră chiar maică-sa.
Da da, fata mea, Dumnezeu ţine cu Synnove se piti într’un tufiş şi aşteptă, tre
ceice ţin la el. murând de teamă să n’o fi cunoscut.
Mai ajută apoi Synnovei să bage vitele în Acum se porni din nou la drum. Când se
bătătură, căci fata umblă azi încet de tot. apropie de Granliden i se strânse inima şi
Dupăce isprăviră şi de muls, mama se găti mai tare.
de plecare, iar Synnove voi s’o petreacă o în curte eră linişte. Uneltele de muncă
bucată de drum. stăteau răzimate de perete. Trecu pe lângă
Lasă, fata mea; eşti obosită şi-ţi trebue ele şi se opri la uşe. Stă nedumerită: să se
odihnă. suie, să nu se suie în cămăruţă la Ingrid. Şi
Apoi, luându-şi coşul, dădu fetei mâna, o deodată îi veni ’n minte că tot aşa o noapte
privi drept în faţă şi zise: va fi fost şi atunci, de mult, când Torbjbrn
- în curând vin iar să văd ce faci. Tu i-a sădit florile în grădină sub fereastră. îşi
ţine-te de noi şi nu mai gândi la alţii. scoase repede ghetele şi urcă treptele.
Ingrid se sperie, când, trezindu-se din somn,
Abia se depărtase maică-sa şi Synnove dete cu ochii de Synnove, care o ’ntrebâ
începu să-şi frământe mintea, să se gândească şoptind:
cum ar puteâ aveâ mai îngrabă ştiri dela — Ce face?
Granliden. Prietina se desmeteci cu încetul, îşi aduse
Chiemă pe fratele mai mic al lui Torbjorn aminte de toate şi, ca să mai zăbovească
care păzeâ vitele cu fratele ei. Dar când veni cu răspunsul, voi să se îmbrace mai întâi;
copilul, îi fu ruşine să-i spuie ce vrea şi zise : dar Synnbve o rugă să lămâie culcată şi se
— Nu-i nimic. aşeză pe dunga patului lângă ea, întrebând
La urmă îi dete ’n gând să se ducă ea din nou „ce face?“
singură. Trebuiâ negreşit să afle ce-i şi cum; — E mai bine acum; cât de curând viu
şi nici din partea Ingridei nu eră frumos că iar sus la tine.
nu-i trimiteâ nici o ştire. — Ingrid dragă, nu-mi ascunde nimic, că
Noaptea eră luminoasă şi Granliden nu orice mi-ai spune nu poate fi mai grozav
eră atât de departe, încât să nu poată ea face decât toate câte le-ain visat şi mi-Ie-am în
drumul pân’ acolo unde o trăgeâ aţa cu aşa chipuit eu.
putere. întrebările curgeau în şoapte şi în şoapte
Şi cum şedea aşa şi se socotea, îşi aduse veneau răspunsurile. Şi din toate, una simţiră
aminte de câte-i spusese maică-sa şi iar o amândouă desluşit şi anume că, de astădată,
podidi plânsul. Dar se sculă repede, îşi luă vina lui Torbjbrn nu fusese mare.
o cârpă şi, ca să înşele pe băieţi, o luă mai Plângeau amândouă, şi plângea mai ales
întâi pe altă cărare, care nu duceâ spre Gran Synnbve, ghemuită acolo pe dunga patului.
liden. Ingrid încercă s’o inai potolească, s’o mai
Din ce se depărtâ, de aceea alergă mai însenineze, dar orice amintire frumoasă, din
repede. La urmă aşa săltă pe cărăruie la vale, zilele cu soare, se prefăcea în lacrimi şi durere.
încât îi lunecau pietriş şi bolovani de sub A întrebat de mine?
picioare de se sperie şi ea. — N’a vorbit aproape de loc zise Ingrid
Ştiâ bine că nu sunt decât pietrii şi totuş şi-şi aduse aminte de bilet.