Page 3 - 1908-19

LUCEAFĂRUL

REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
sab îngrijirea unui comitet de redacţie.
Colaboratori: I. Adam, I. Agârbiceanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. I. Borcia, Dr. T. Brediceanu,
I. Ciocârlan, V. Cioflcc, Al. Ciura, Maria Cunţan, I. Duma, Elena Farago-Fatma, O. Goga, Dr. I. Lupaş,
Dr. G. Murnu, h. P. Petrescu, Ecaterina Pitiş, /A. Sadoveanu, C. Sandu-Aldca, M. Simionescu-Râmniceanu,
I. U. Soricu.

Orice reproducere, fără indicarea ixvoridui, este oprită.

P r i m a lux.')
înfr’o Duminecă de toamnă ... Vezi, ca prin vis mi-aduc aminte...
M’a sărutat cu lacrimi mama când mi-a ’ncheiat ia gât cămaşa.
Zâmbind m’a mângâiat pe frunte şi nuci mi-a dat din sân nănaşa
Şi tata m’a bătut pe umăr şi m’a ’ndemnat să fiu cuminte...
Şi paP c’o văd cum sta bunica, plângând în colţu-i de năframă,
Când dascălul din sat şi popa deodată ni-au venit în casă,
Şi cum roşisem de ruşine când popa m’a chiemat la masă
Şi mi-a vorbit de ’nvăfătură şi m’a cinstit c’un ban de-aramă!
M’am furişat sfios în tindă ... Simţiam cum mă supune frica,
li ascultam de lângă vatră, dar nu le ’njelegeam cuvântul...
Vorbiau de bani... vorbiau de-o carte... de rodul slab ce-a dat pământul...
Şi nu mai ştiu... Cu capu’n poală, am adormit lângă bunica.
Şi vezi, atunci, în noaptea-aceea, m’a chinuit o arătare...
Părea că s’a deschis, departe, o gură roşă de bălaur,
S’apropiâ în drum o fiară cu solzi strălucitori de aur...
O desluşiam cum vine ’n goană şi creşte mare, tot mai mare.
Eu înzadar fugiam pe câmpuri... in urma mea urlă spurcata,
Răsufletul grozav şi negru eu veşnic i-l simţiam în urmă...
Simţiam cum vrea să mă înghită, simţiam cum glasul mi se curmă, —
Cu mânile încrucişate stă fără de putere tata!
O mână m’a trezit din groază... Venise mama să mă vadă.
Cu braţe moi şi tremurate mi-a ’ncolăcit atunci grumazul,
M’a îmbrăcat în haine albe, mi-a sărutat pripit obrazul, —
Plângeă când m’a urcat bunica sus în căruţul din ogradă...
Şi s’a pornit căruţu ’n noapte. In pietre scânteia potcoava
Şi tata stă tăcut alături... Mi se părea o ’nchipuire...
Şi somnul mă fură arare... Cu ochii grei de nedormire
Vedeam în cale licuricii, cum luminau în şanţ otava.
Dar sus, la marginea pădurii, am tresărit din somn deodată...
Vedeam cu ochii mei aievea vedenia îngrozitoare:
O gură roşă de bălaur mi se păreâ aprinsul soare
Şi ’n fum îi clocotea întreagă spinarea largă, revărsată.
Strivit atunci de ’nfiorare, — m’am ghemuit la tata ’n poală:
„Întoarce caii mai degrabă !.. Nu vezi bălaurul mă ’nghite ?“
Imi tremură de groază trupul ca pieptul paserei rănite,
Şi tata mi-a răspuns pe gânduri:
„Ne ducem în oraş la şcoală!“
*) Din volumul ce se va pune sub tipar. Octavian Goga.
1