Page 4 - 1908-19

456 LUCEAFĂRUL Nrul 19, 1908.

Aduceri aminte.

IX. Durmiţi, domnişorilor?
Măriţi e bolnavă... — Ba, nu durmirn.
Stăm cu toţii în jurul vetrei şi nu putem Apoi să vă spui eu povestea ceea cu
scoate o vorbă. Tata şi mama sunt în odaia puii pierduţi în pădure, ori povestea Iui Nu-
bolnavei şi doctorul, când a intrat în bucătărie, ştiu-împărat ?
ne-a luat pe genunche, ne-a pus în bătaia Nu aceea.
lumânării şi ne-a spus să scoatem limba şi Atunci... povestea lui Cocoşu-roşu ...
să deschidem gura tare. Apoi ne-a ridicat Nici aceea... să spui cum moare omul!
cămăşuţa, ne-a pocănit la spate şi la piept, Sluga începe a se codi.
pe urmă a mormăit aşa printre dinţi: hm! hm! Apoi de unde să ştiu eu cum moare
La eşire a mai spus ceva tatii, iar noi omul, domnişorule, că n’am murit încă. Doar
stăm zgrebuliţi şi speriaţi în preajma focului, numai oamenii cei bătrâni mor... Ia’, li se
de auziai cum ne svâcneşte inima. gată firul vieţii, cum se gată mucul dela lu­
Sluga cel bătrân mai încearcă din când în mânare şi se duc colea în ţintirim şi se ho­
când câte o păcăleală, dar noi nu-1 ascultăm, dinesc şi ei săracii după atâta trudă... Da’
căci sufletul ni e stăpânit de o îndoială cum­ numai bătrânii mor. Cei tineri se mută nu­
plită. mai din lumea asta — şi se duc în cer...
întrebăm de abia îndrăznind : Că Dumnezeu, bag-seamă, n’are destui în­
— Moare Măriţi ? geri în rai şi mai zice din când în când lui
Sluga clatină din cap, cu un zimbet silit: Sân-Petru : „Vezi, Petre, şi-mi mai adă nişte
Nu vorbiţi de astea, domnişorule, că îngeraşi de pe pământ". Atunci Sân-Petru
apoi se mânie mama şi nu puteţi durmi la îşi ia opincile, bâta şi chepeneagul şi vine de
noapte ... Da’ cum să moară ? se uită pe la casele oamenilor. Şi unde vede
Afară s’aude plescăitul stropilor de pe câte un copil frumos-frumos şi bun, îl ia şi
streşină, strălucind ca cristalul în lumina îl ascunde sub chepeneagul lui de aramă
verzue a lunii. Crucile din cimitir se între­ şi-l duce la Dumnezeu, de-1 face înger, să
zăresc până sus, în vârful dealului, la cei se joace acolo cu cheile raiului şi cu jucării
patru frasini. frumoase, cum nici nu sunt pe lumea noa­
Pentru întâia oră mi-e frică să privesc stră... Da’ nutna’ pe copiii cei buni îi duce,
într’acolo. că de cei răi nici nu vrea să ştie... Şi cum
O uriaşă pasere de pradă fâlfăiâ, cu ari­ îl ia odată în braţe Sân-Petru, îl mângâie şi
pile ei negre şi nevăzute, deasupra noastră. îl leagănă şi se ridică apoi cu el în slavă,
întreb într’un târziu, cu glas înăbuşit: trece prin vămile văzduhului şi vameşii le
Cum e aceea, când moare cineva? dau de mâncat şi de beut din ce au mai
Mama intră în bucătărie şi spune slugii să bun şi sboară tot mai sus, tot mai sus,
ne culce pe toţi acolo, pentru noaptea aceea. printre stele lucitoare, cari cântă mai frumos
Ne-am înghesuit cu grabă în perinde moi, ca florile din cosiţa Cosinzenei... Şi când
pe canapeaua de lemn, şi sluga ne potrivea ajung la poarta de aur a raiului, sfântul bate
plapoma la spate şi la picioare, cu mânile de câteva ori şi numai ce s’aude din lăuntru
lui crepate şi noduroase. glasul dulce al Maicii Domnului : „Tu eşti,
Nu ne mai eră frică acum, începurăm chiar Petre?" - „Eu, milostivă!" Atunci îi deschide
a chicoti înfundat, ştiind că sluga n’are să se poarta raiului şi copilul vede o lumină mult
culce de data asta în grajd, ci are să rămână mai strălucită ca a soarelui. El îşi duce
cu noi, toată noaptea să ne spună poveşti. mânile la ochi, căci lumina aceea îl orbeşte,
îşi aduse ţolul şi perina şi se tolăni aşa dar Maica Precista îl ia în braţe, îl sărută
îmbrăcat lângă vatră, după ce puse câteva şi îl cufundă odată în izvorul dela poarta
vreascuri pe foc. raiului. Când îl scoate afară, i-au crescut