Page 14 - 1908-20
P. 14

486                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 20, 1908.

                                       Emeric Madach.
                                   Tragedia omului.
                        Tabloul X.                         Adam.
           (în  Praga.  Grădina  palatului  regal.  Adarn  reprezentând   Au fost dar vis femeile-amândouă?...
           pe  Keppler,  dormitează  la  masa  de  scris.  Lucifer  fa­  Dar ce vorbesc? — Tot u n a ’ n  două chipuri,
           inului lui, îl atinge uşor pe umăr. Se face dimineaţă).
                                             Schimbându-se cu valul sorţii mele
                                             Ce azi străluce mâne ’n besnă moare...
                         Lucifer.
           De astădat’ rămâne ghilotina...                  Eva.
                                             Numai ruşinea, asta te înfrică!
                         Adam.
                                             Ce-ţi pasă de păcatul tăinuit,
           A  . . .  Unde sunt? Şi visurile unde-s?   Tu cavaler neprihănit şi mândru!
                                             Voi pân’ atunci batjocoriţi femeia,
                         Lucifer.            Pân’ amintirea vechilor virtuţi
           S’au risipit cu farmecul beţiei.  Asemeni unui muced prejudiţiu
                                             Şi-o calc’... Atunci cu zâmbet de dispreţ
                         Adam.               O socotiţi nemernică unealtă
           Numai beţia ’n vremea mea pitică   Păcatelor ce ’n suflet voi purtaţi...
           Mai întăreşte ’mbătrânitul suflet?  Te du, te d u . . .  să nu te văd de-acuma...
           Ce chip măreţ îmi luminase ochii!
           Sunt orbi acei ce nu pot desluşi              Curtezanul.
           Dumnezeiasca cerului scânteie     Din nou greşeşti. — De râs suntem atunci,
           Din sângele şi tina ce-o acoper...  Când îmbrăcăm în port de sărbătoare
           Măreţ i-a fost păcatul şi virtutea   O întâmplare-atât de-obişnuită...
           Şi viforu-i a întrupat minuni,    Noi ne vedem şi mai departe... Râdem,
           Căci drumul lui i-1 despică puterea...  Ne hârjonim cu dragoste... De totul
           De ce? De ce m’am mai trezit din somn   Ce sa ’ntâmplat noi nu mai povestim...
           Să înţeleg, privind în jur de mine,  Şi-acum, acum, rămas bun, doamna mea...
           Că vremea mea mai mică-i, mai îngustă,
           Păcatul ei e învălit în zâmbet,                 Eva.
           Virtutea bate căile minciunii...  Nemernicul... Eu m’am întors din nou,
                                             Cu plâns în ochi şi cu păcatu ’n suflet.
                         Lucifer.
           O ştiu şi eu amărăciunea asta,                  Adam.
           A doua zi după beţie vine...      A fost dar vis şi s’a sfârşit de-acum...
                                             Dar nu de tot. Ideile înving
                   Eva. (Păşind dintr’un chioşc.)  Ţărâna moartă ce se prăbuşeşte
           Te du! Te du, mi-e dreaptă bănuiala!  De-un braţ duşman... doar gândurile-s vii
           Tu crezi, că pot să fiu şi ucigaşă —  Şi eu le văd cum întărite cresc,
           Cum socoteşti atât de fără suflet   Se premenesc măreţe ’n calea lor
           Făptura care-ţi poartă idealul,   Şi ’ncet, încet cuprind o lume ’ntreagă...
           Cum tu-mi spuneai deatâtea ori?
                                                          Lucifer.
                       Curtezanul.           Maestre, vremea trece şi te-aşteaptă,
                          Barbara,           Fără răbdare, tineretul dornic
           Te linişteşte pentru Dumnezeu!    De tot cuvântu ’nţelepciunii tale...
           Ne-aud, ne văd şi-o să păţim ruşine!       (Sură clopotul din turn.)
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19