Page 18 - 1908-20

4!» LUCEAFĂRUL Nrul 20, 1908.

rămase câtva timp la fereastră, apoi se ’n- la petreceri şi veselii; cu atât mai des însă
toarse, începu să umble prin odaie în sus şi în cămăruţa bunicului cu cărţile cele multe.
’n jos; când se ’ntoarse nevasta, se opri ’n loc. Aşa fiind, de câteori eră laolaltă cu noi
Ţi-am spus eu, aşa e zise ea păreâ tot dusă cu gândul pe altă lume, iar
fata şade acolo şi plânge şi când am intrat noi între noi ziceam: „De-am fi şi noi cu­
eu a ascuns ceva în ladă. Şi clătinând minţi ca Haugen Karen!“
din cap: — Nu; nu e bine că vine Ingrid Ea eră moştenitoarea bătrânului şi m u l ţ i
pe la ea. flăcăi îndrăsneţi încercau să facă tovărăşie
Apoi începu să pregătească de cină, ieşind cu ea, dar toţi plecau cu buzele umflate.
şi intrând mereu. Cam tot pe-atunci se întorsese şi feciorul
Odată, când tocmai ieşise ea, intră Synnove, popii dela ’nvăţâtură. Nu eră nimic de capul
binişor şi cu ochii plânşi; trecu încet pe lui; mai mult la nebunii şi la rele îi stă
lângă tată-său, i se uită drept în faţă, se capul şi, pe deasupra, se mai dedase şi Ia beut.
aşeză la masă şi îşi luă o carte: o închise - De ăsta să te fereşti — îi zise pri­
însă îndată şi se duse de întrebă pe maică-sa marul eu am avut mult de lucru cu domnii
dacă nu poate să-i ajute. şi, din păţaniile mele, ştiu că sunt mult mai
— Ajută-mi, draga m e a ; lucrul e leac puţin vrednici de încrederea noastră decât
pentru toate. ţăranul.
Synnove avea să întindă masa. Tată-său, Karen ascultă de el mai mult ca de ori­
care se tot plimbase prin odaie, trecu la fe­ cine şi de câte ori întâlneâ pe feciorul popii,
reastră şi privi pe câmp. se fereâ de el.
Se ’ndreaptă orzul culcat de ploaie, îl întâlneâ însă în tot locul, fiindcă el o
zise el. urmăreâ. Odată fu silită să-l asculte, dar când
Synnove se apropie să se uite şi ea. Tatăl îi spuse că nu mai poate trăi fără ea se
se întoarse, văzu că nevastă-sa e în casă şi sperie şi iar i se feri din cale. El îi încun-
atunci netezi uşor pletele fetii şi, fără a mai jură curtea, ea nu se arătă; sta noaptea sub
zice vre-un cuvânt, începu din nou să umble fereastra ei eanu se iveâ; ziceâ că se omoară,
prin casă. Karen nu-1 luă în samă. Iar el începu din
La masă tăceau toţi. Mama zise rugăciunea nou să bea.
înainte şi după mâncare, iar după masă Ia sama îi ziceâ bătrânul acestea
cetiră şi cântară cu toţii din biblie. sunt numai viclenii de dimon.
— Cuvântul Domnului e dătător de pace Intr’o zi se pomeni fata cu flăcăul în
şi aduce cea mai mare binecuvântare în mijlocul casei, fără să ştie cineva cum a
casă zise mama şi se uită la Synnove, intrat.
care plecă ochii. Acu te omor pe tine ! — zise el.
— Acum am să vă spun o poveste. E Ea răspunse:
adevărată, dela ’nceput până la sfârşit, şi îndrăzneşte numai!
cine vrea s’o înţeleagă, îi poate trage folosul! Dar el începu a plânge şi a-i spune că
Şi începu: stă în puterea ei să facă om dintr’ânsul.
în tinereţa mea trăia, în Hong, o fată, De-ai puteâ macar o jumătate de an
nepoata unui primar bătrân şi învăţat. O să te laşi de beutură.
luase de mică la el ca să aibă de ce să se Şi, ce să vezi, o jumătate de an n’a gustat
bucure Ia bătrâneţe şi o învăţă purtări fru­ beutură, pe urmă a întrebat-o:
moase şi să cunoască cuvântul Domnului, Mă crezi acuma?
învăţă uşor şi îi eră dragă cartea; în scurt Nu, până nu te vei fi ferit o jumătate
timp ne întrecuse pe toate; scriâ şi socoteâ de an de petreceri şi hoinărit.
bine şi la 15 ani ştiă pe de rost toate cărţile O făcu şi asta, apoi o întrebă din nou:
de şcoală şi 25 de capitole din biblie, ţin — Mă crezi acuma?
minte parc’ar fi fost ieri. Preţuiâ învăţătura Nu, până nu te vei întoarce să ispră­
mai presus de joc şi nici n’o prea vedeai veşti cu învăţătura.