Page 3 - 1908-20
P. 3

LUCEAFĂRUL

                  REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
                              sub îngrijirta unui comitet de redacţie.
       Colaboratori:  I.  Adam,  I.  Agârbiceanu,  Z.  Bârsan.  G.  Bogdan-Duică,  Dr.  I.  Borcia,  Dr.  T.  Brediceanu,
       I.  Ciocârlan,  V.  Cioflec,  Al.  Ciura,  Maria  Cunţan,  I.  Duma,  Elena  Farago-Fatma,  O.  Goga,  Dr.  I.  Lupaş,
       Dr. G. Murnu, H. P. Petrescu, Ecaterina Pitiş, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu,
                                I. U. Soricu, Caton Tneodorian.


                                        Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.


                                   Tătucu.

        Singur,  în  trăsura  drumului  de  fier,  care   trenul  se  opreşte  în  staţia  unde  are  să  se
       îl  poartă  departe  de  locurile  scumpe  în  care   coboare, chetnându-i sufletul la încercări noi.
       a  trăit  doisprezece  ani,  un  pătrar  din  viaţa   Cu  viaţa  din  târgul  lui  se  împacă  lesne.
       lui  de  păn’acum,  căpitanul  Stavarache  Daniil   Aci  s’a  născut,  aci  a  copilărit  neiubit  de
       caută  să  reînchege  sărbătoarea  de  peste   nimeni,  a  intrat  copil  de  trupă  la  regiment,
       noapte,  praznicul  ce-ati  dat  în  cinstea  lui   decât  să  se  bage  ucenic  ia  o  prăvălie  unde
       oficerii  regimentului  al  cincilea  de  roşiori,   voia  să-l  pună  tată-său,  aci  s’a  legat  voluntar,
       cuvintele  ce  s’au  rostit  pentru  el,  despărţirea   a  pus  galonul  de  brigadier,  pe  care  l-a
       în  staţie,  —  şi  auzul  îi  este  încă  alintat  de   schimbat  iute  într’altul  de  sergent,  s’a  făcut
       glasul  muzicei  militare  ce-a  cântat,  pentru   vagmistru.  Aci  a  auzit  tobele  şi  goarnele
       el,  o  întreagă  noapte.  Ochilor  lui  trezi,  dar   vestind  războiul  şi  chemând  pe  copiii  ţării
       îngânduraţi  în  văgăune,  ce  se  plimbă,  prin   la  datoria  sângelui  pe  care,  el,  a  înţeles-o
       geamul  pătrat,  peste  miriştile  arămii  şi  po-   cu  inima  întreagă.  Şi  toate  aceste  crâmpeie
       rumbiştile  pârlite  ce  sboară  ca  nişte  arătări,   moarte  acum,  din  cari  îşi  satură  viaţa,  are  ce
       ca  printr’un  ochian  li  se  perindează  fundurile   i  le  aduce  aminte.  Pe  un  colnic  se  înnalţă
       roşii  ale  chipiurilor,  prinse  în  cuierele  de   granitul  cenuşiu  şi  vulturul  ce-şi  saltă  ari­
       fier  ale  sufrageriei  cercului  militar,  care  i  se   pile  de  bronz,  însemnând  locul  unde  a  ples­
       par  o  mare  de  capete  păgâne  acoperite  cu   nit  ghiuleaua  dintâiu  la  picioarele  lui  Vodă
       fesuri;  trupurile  oficerilor,  moleşite  de  beu-   şi  de  unde  a  prins  să  răzbubue  tunul  ce
       tură,  o  ordie  de  duşmani,  tupilaţi  de-avalma   ducea  jalea  şi  ruina  în  rândurile  vrăjmaşe,
       în  şanţurile  din  preajma  redutelor;  urechilor   colo,  peste  hotar.  Aci  curge  liniştită  Dunărea
       le-ajunge  după  urmă  svonul  sburdălniciei   care  a  spălat  râurile  de  sânge  şi  a  mistuit
       de  sărbătoare,  ce  vine  ca  o  undă  şi  i  se   miile  de  leşuri.  Aci  i-a  bătut  inima,  pentru
       pare  un  zarvăt  de  năvală;  zornetul  pintenilor,   întâia oară, când s’a logodit cu moartea....
       glas  de  oţele  încrucişate;  toba  cea  mare  şi   E  şi  garnizoană  cu  un  regiment  de  pihotaşi
       trâmbiţele,   un   marş   de   atac;   Rahova,   şi-un  escadron  de  călăreţi.  în  uniforma  ce
       Opanesul, Plevna_______          a  început  să  se  învechească,  e  toată  ziua
        înnăbuşe  un  suspin,  descinge  şarful,  svârle   în  lumea  militărească  dela  regiment,  mereu
       ledunca  şi-şi  desprinde  decoraţiile.  Toate   la  escadronul  în  a  cărui  bătătură  s’a  ’ndră-
       flăcărează,  ca  para,  în  răsfăţul  unei  reci  raze   gostit  cu  oastea  şi  i-a  fost  ibovnică  de
       dela  soarele  furişat  prin  spărtura  clăbucilor   atunci  încoace,  şi  cât  o  trăi.  Ofiţerul  care
       groşi,  de  nori  tomnatici.  îşi  sprijine  fruntea   comandă  astăzi,  cu  învăţătură  nouă,  încă
       în  palmă  şi  pleoapele  i  se  lipesc  spre  a   nimic  n’âr  însemnă  de  n’ar  fi  mânuit  sabia
       chema visul din care a trăit cu atâta sete.  sub ochii lui, şi-i spune cu dragoste:
        Şi  ceasurile  de  drum  trec  încete,  până  ce  „Mă Bistriţene, tătucule, cum se cunoaşte,
                                                                   1
   1   2   3   4   5   6   7   8