Page 16 - 1908-21

512 LUCEAFĂRUL Nrui 21, 190S.
Da, da, am putea să ne ajutăm unii pe
alţii, zise Guttorm, iar nevastă-sa îi tăie vorba:
Puterea omenească n’ajunge departe.
Gândesc că voia lui Dumnezeu e cea mai
mare şi în mâna lui suntem toţi.
— Şi ce ar avea Dumnezeu împotrivă, dacă
noi ne-am ajutoră unii pe alţii la Granliden
şi la Solbakken ?
Nu, — zise Guttorm nu poate avea
nimic împotrivă — iar Karen schimbând vorba:
Au venit azi mulţi oameni la biserică,
îţi creşte inima, când vezi că vin s’asculte
cuvântul Domnului.
Nimeni n’aveâ de gând să răspundă; la
urmă zise Guttorm:
Par’că se fac oamenii mai buni; în ziua
de azi vezi mai mulţi credincioşi Ia biserică
decât în tinereţea mea.
Da... se ’nmulţesc oamenii zise Să-
mund, iar Karen:
Sunt mulţi printre ei, poate chiar cei
mai mulţi, cari vin numai din obicinuinţă.
Rodirt, Burghezi din Calais.
Poate cei mai tineri , zise Ingeborg,
iar Sămund: du-se pe furiş la SynnOve, iar maică-sa
Caută şi ei prilej să se mai întâlnească. se învoi:
Karen schimbă din nou vorba: Ş’apoi intrăm cu toţii.
— Aţi auzit că preotul nostru îşi caută altă Synnove stăteâ nedumerită. Sămund se uită
parohie?
peste umăr:
- Păcat, — zise Ingeborg mi-a botezat Aşteaptă, dragă, că-ţi va sună şi ţie
şi mi-a confirmat toţi copiii. ceasul, cât de curând.
Sămund mestecă în Fata se făcu roşie ca racul, iar Karen se
dinţi o crenguţă uscată:
încruntă la el. Sămund zâmbi:
Şi ai vrea poate să Inzadar, că tot se ’ntâmplă aşa cum
ţi-i şi cunune, până nu vrea Dumnezeu; n’ai spus-o tu mai adineaori?
pleacă ? Şi porni, pe ’ndelete, înainte, iar ceialalţi
Da nu se mai în­ după el.
cepe slujba ? întrebă In faţa bisericei eră îmbulzeală mare. Deo­
Karen, privind spre uşa parte, răzimaţi de zid, stăteau doi oameni de
bisericii — iar Sămund vorbă; linul înalt şi lat în spete, cu păr bălai
răspunse şiret: şi sbârlit: eră Knut Nordhaugen. Când zări
—■ Da, da, e cald azi pe cei din Granliden, îi încremeni cuvântul
pe afară. pe buze; dar nu se mişcă din loc.
Vino Synnbve, noi Sămund, trecând pe lângă el, îi aruncă o
mergem. privire aprinsă; Knut nu-şi plecă fruntea, dar
Fata tresări şi se nici prea senină nu-i eră căutătura.
’ntoarse... vorbise, în Acum venea Synnbve, şi când dete cu ochii
sfârşit, cu Torbjorn.
de Knut, îngălbeni ca ceara.
Aşteptaţi până sună Knut plecă ochii şi îşi părăsi locul. Abia
grăi Ingrid uitân-
Bourdelle, Pallas-Atena. făcuse câţiva paşi şi se pomeni faţă ’n