Page 17 - 1908-21

Nrul 21, 1908. LUCEAFĂRUL 5ia
faţă cu Guttorm, Karen, Ingrid şi Torbjorn. îi zimbeâ înduioşată. Karen Solbakken, care
Dete să se întoarcă, dar oamenii se ’mbul- abia aşteptase să se uite la ea, îi dete de
zeau mereu şi nu eră chip să te strecori. trei ori din cap, şi văzând mirarea lui, mai
Pe treapta de sus, la uşa bisericii, se oprise dete de trei ori şi mai prietinoasă. Tata Să­
Synnove; Sămund eră în urma ei şi, cum mund îi şopti la urech'e:
stăteau mai sus decât toţi, puteau vedea ce - Ştiam eu c’aşa o să fie.
se petrece afară. Confirmaţia începuse. Preotul înainta spre
SynnOve nu mai vedeâ nimic în jurul ei; copii; ei cântau, şi glasurile lor arginţii, pline
se uită ţintă la Torbjbrn; tot aşa şi Sămund, de credinţă şi nădejdi, înduioşau pe toţi cre­
Guttorm, nevestele lor şi Ingrid. Torbjorn stă dincioşii, iar când se făcea linişte şi când
nemişcat. Knut, simţind că ceva trebui să se preotul lor care de douăzeci de ani eră
întâmple, întinse puţin mâna, făr’a zice un între ei, care aproape fiecăruia îi ajutase cu
cuvânt. întinse şi Torbjbrn mâna, dar prea sfaturi înţelepte îşi încrucişă mânile pe
puţin ca să atingă pe a celuilalt. piept şi începu a vorbi, înduioşarea eră la
— „Mulţam..." începu Knut, dar îşi aduse culme. Când le vorbea părinţilor de viitorul
aminte că nu se prea potriveau cuvintele copiilor, aceştia începură a plânge, iar Torb-
astea şi se trase puţin înapoi. Torbjorn ri­ jbrn, care abiâ de curând scăpase din ghiara
dică capul şi ochii lui întâlniră pe ai SynnOvei, morţii, plânse şi el, mai ales când copiii îşi
albă ca zăpada. Atunci înaintă câţiva paşi, făcură jurământul, încredinţaţi cu toţii că-1
apucă cu putere mâna lui Knut şi zise tare, vor şi ţinea. Nu se ’ntorsese niciodată spre
în auzul tuturor: banca femeilor, dar după slujbă se duse Ia
Mulţam de rândul trecut, Knut; nu Ingrid, îi şopti ceva la ureche şi eşi repede
ne-a stricat la nici unul. afară; unii ziceau că în loc să apuce pe
Knut ar fi vrut să zică ceva, dar nu drumul drept o luase la deal spre pădure.
nimerea. Torbjorn aşteptă; şi cum o tot suceâ Sămund îl căută ce-1 căută, şi se lăsă, mai
în mână, cartea de rugăciuni îi căzu jos. ales când văzu că şi Ingrid lipseşte. Cei din
Knut se plecă şi i-o dete. Torbjorn îi mul­ Solbakken căutau şi ei pe Synnove, dar
ţumi şi plecă. nimeni n’o văzuse şi aşa porniră cu toţii,
Toţi erau în biserică. Intră şi Torbjorn. fără copii.
Dupăce se aşeză la locul lui, îşi îndreptă Departe însă, pe şosea mergeau alături
căutătura spre scaunele femeilor. Ingeborg Ingrid şi Synndve. (Va urma).

Mamă.

Mamă, scot răsboiu ’n şură Tu măicuţă, ştii ce-i jale
Şi-l mai las, nu-i cu soroc, Cât de amărât’ aş fi,
M’am urât de ţăsătură Cu descântecele tale
Simt că ’n vine-mi curge foc. Tu mă vindeci şi mă ’nvii.
Tâmpla-mi arde şi mă doare Vei fi dat şi tu cu spata
Capu-mi urlă ca năhui, Şi cu iţele ca ’n vis,
Şi mi-e cald şi mi-e răcoare, Dupăce-ai văzut pe tata
Nu mă spune nimărui. Şi-ai simţit că-i cel trimis.
Nici chiar tati nu mă spune, Mamă unde mi-e norocul
Pentruce să-l în fiori? Pentru care m’am luptat,
Stânge-mi apă de cărbune Nu mi-am împlinit sorocul,
Cum făceai de alte ori. N’am crezut, nu m’am rugat?
Tata seceră :i strânge „ Vine vine mai târziu
Cară lemne din păduri... Că-l alege Dumnezeu,"
Lui zadarnic ne vom plânge Mamă, cântă-mi la sicriu
De-ale vieţii lovituri. De-o veni al meu!
Maria Cunţan.