Page 3 - 1908-21

LUCEAFĂRUL

REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTA. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
sub îngrijirea unui comitet de redacţie.
Colaboratori: I. Adam, I. Agârbiceanu, Z. Bârsan. G. Bogdan-Duică, Dr. I. Borcia, Dr. T. Brediceanu,
I. Ciocârlan, V. Cioflec, Al. Ciura, Maria Cunţan, I. Duma, Elena Farago-Fatma, O. Goga, Dr. I. Lupaş,
Dr. G. Murnu, H. P. Petrescu, Ecaterina Pitiş, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu,
I. U. Soricu, Caton Theodorian.

Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.

Poveste.
Eră frumoasă şi-i plăcea s’o cânle trubadurii... Să simt întreaga mea fiinţă cum se împarte şi se pierde,—
Atâta dori-e frunţii mele de-o mână care s’odesmierdel..."
6rădina-i respiră parfumuri prin gura miilor de flori,
Grădina ei eră orhestră de mandoline şi vioare, Şi ea îi mângăiâ pe frunte, pe-obrajii pali, trandafirii
Cântau, în agonia serii acorduri lungi, tremurătoare Atâtea plete răsfirase cu degetele ei subţiri,
Privighetorile ’mbătate de-atâta floare şi culori... Atâtea bucle negre, blonde, atâtea bucle castanii
Le parfumase cu risipa buchetelor de trandafiri!
Dar când se isprăviâ departe lumina palidului soare
Tăcea în umbră aiurarea întraripatelor vioare: Privirea ei abia acuma păreâ că s’a deschis luminii,
Cântă domniţa ’n raza lunii şi par’că lumină pământul Abiâ acum părea că vede grădina, stelele şi crinii,
Şi stele noi creşteau din cântec pe înstelatul labirint, Iar cântăreţii, fiecare, credea că el e cel dintâi
Cântau cascadele cu dânsa în triluri clare, de argint, Ce doarme-alăturea de dânsa, cu braţul ei la căpătâi...
lsvoare noi ţâşneau în codru şi florile creşteau,—iar vântul în ochii ei, cetiau poeţii poveşti ce n’au mai fost şoptite...
Din gura ei fură cântarea, prelungul frunzelor susur, Ca ’n nişte ape verzi şi limpezi, în ochii ei, pe nesimţite,
Şi-l împărţiâ în zări, s’audă rătăcitorul trubadur... Li se ’necâ întregul suflet şi gândul tot li se ’necâ...
Ueniâ atuncia visătorul cu ochii mari, cercetători, Stăpâna mea... coboară-ţi faţa, dă-mi ochii tăi,
Parfum de crini muriâ departe şi cântec de privighetori, [dă-mi gura ta,
Şi cântecul purtă ’ntr’acolo pe cântăreţul călător O sărutare... numai una... şi gândurile fi l-e ’nchin..."
Şi cântecu ’l duceâ ’n grădina reginei cântăreţelor... Pălind, se ridică domniţa şi el simţiâ că i-e străini...
Privighetorile ’mbătate de răsuflările grădinii înamoraţi de ea, poeţii cutreierau întreg pământul
Căutau un adăpost în umbra boschetelor de trandafiri, Purtând în suflete parfumul şi rana ’ntâiei lor iubiri,
înamoraţi de-atâta cântec se răzimau de dânsa crinii, Pe inimă purtau ascunse petalele de trandafiri
Un somn adânc ţesut din raze prindeâ cuprinsu ’ntregeifiri, Şi ’n inimele lor sărmane melancolia şi mormântul...
Şi ’n noaptea plină de lumină acordurile de chitară într’un amurg de primăvară veni un bard îndepărtat...
îmbrăţişau nemărginirea, se ridicau spre bolta clară, Şi el şi-a înstrunat, ca alţii, pe sub fereasta ei chitara
Romanţe pline de iubire cântau poeţii călători,
Şi el i-a spus că ea e soră cu zânele şi primăvara,—
Privighetorile şi crinii se deşteptau cu ’ntreaga fire Dar când l-a mângâiat pe frunte şi pletele i-a răsfirat,
S’audă iar cum moare ’n noapte eternul cântec de iubire
Poetul n’a căzut în vraja ispititoarelor priviri,
Cântat de el întâia oară, dar ei cântat de-atâtea ori...
Ci şi-a luat senin chitara, buchetele de trandafiri,
, Eu vin din ţări îndepărtate, chematde-al florilor parfum, Pierzându-se şi el pe urma atâtor cântăreţi pribegi...
Chemat de cântecile tale, de vraja lunei ispitit...
O lacrimă — întâia oară luci în ochii ei senini,
Domniţa mea, atâta pace pluteşte ’n jurul tău acum.
Şi lacrima a stins cântarea şi floarea tainicei grădini,
Privighetorile tăcură şi florile au adormit,
Pe urma celui de departe a plâns domniţa ani întregi,
Suntem doar noi... Coboară-ţi mâna, coboară mâna ta Ş’acum, când doarme în grădină, ea poate totîl mai aşteaptă
[uşoară
S’o simt pe fruntea mea cum trece, pe ochii mei cum Sub lespedea pe care alţii au scris o vorbă înţeleaptă:
[se coboară Eră frumoasă şi-i plăceâ s’o cânte trubadurii...
Şi lasă-mă, culcat pe sânu-ţi, să dorm o veşnicie-aşa, Victor Eftimiu.
Ca fluturarea unei aripi să simt pe frunte mâna ta,
1