Page 5 - 1908-21
P. 5

Nrul 21, 1908.             LUCEAFĂRUL                        501
      ruina  de  azi,  şi  atunci  în  orbitele  lui  stinse,   Zilele  treceau  grele  şi  nopţile  veniau  cu
      se  deschide  ca  o  perspectivă  de  lumină,  în   insomnie  şi  urât.  Toamna  aceea  târzie  se
      care  se  zăreşte  alături  de  mireasa  lui  blândă   lungeâ  nesfârşită,  cu  ploi  mărunte  şi  pâclă
      şi înţeleaptă.                    care apasă.
        Când  le-a  mai  venit  şi  copilul,  s’a  um­  Neagu  treceâ  prin  odăi  singur  şi  trist,
      plut  casa  şi  viaţa  lui  de  bucurie  şi  sărbă­  oprindu-se  la  lucrurile  care-i  aduceau  aminte
      toare...                          de  Suzana.  în  camera  de  lucru  a  moartei,
        Neagu  tresare  ca  de  iluzia  unei  emoţiuni.   stă  câteodată  uitat  şi-şi  purtă  ochii  împrejur,
      S’a  revăzut  un  moment  cu  copilul  în  braţe,   la  tot  cadrul  acela  evocator,  care  a  încun-
      primblându-se  ca  să-l  adoarmă.  Trezit  din   jurat-o  odată  şi  i-a  tăinuit  intimitatea  şi  gri­
      unda  acestei  amăgiri,  se  pomeneşte  iarăşi   jile.  N’a  schimbat  nimic  din  ordinea  obiec­
      măsurând lungul odăii, tot singur şi trist:  telor,  a  lăsat  totul  acolo,  după  cum  aşezase
        Ce  iute  a  trecut  prin  bucuriile  Iui.  mici  şi   dânsa.  Neagu  deschideâ  aşa  în  neştire  cutiile
      cum  s’au  mai  prefăcut  de  repede  toate  în   şi  saltarele  şi  ’n  ele  găsiă  podoabe  şi  relicve
      ruine.  Acum  căută  să  se  tragă  la  lumină,  ca   scumpe  de-ale  neveste-si.  De  fiecare  erâ
      de  sub  o  dărmătură  care-1  prinsese,  dar  când   ’egat  câte  c’o  amintire  şi  la  vederea  acestor
      vede  toată  năruirea  dinprejur,  îşi  strânge  ochii   rămăşiţe  dragi,  tresăriâ  mişcat,  ca  de  apro­
      în  orbite  şi-i  pare  rău  că  nu  l-a  sdrobit  cu   pierea Suzanei.
      totul prăbuşirea.                   în  amestecul  de  întâmplări  dureroase,  îi
        Ajuns  de  osteneală,  Neagu  se  mai  lăsă  pe   reveniâ  în  minte,  ca  o  nedumerire,  răceala  cu
      câte  un  scaun  din  cale,  aici  la  un  colţ  de   care  Suzana  a  întâmpinat  moartea  copilului.
      masă,  colo  lângă  o  fereastră,  dar  nicăiri  nu   De  unde-i  veniâ  puterea  aceea  neînţeleasă
      găsiă odihnă şi împăcare.         de  stăpânire?  S’ar  fi  părut  că  ea  aşteptă
        Ce-i mai poate da lui viaţa?    sfârşitul  acela.  Când  s’au  întors  dela  înmor­
        Gândul  acesta  îl  fură  şi-l  sorbea,  ca  o   mântare,  ea  tremură  agitată,  prinsă  ca  ’ntr’un
      vuitoare,  din  care  nu  mai  scapă  cine  cade.   fior  de  bucurie.  Atunci  i-a  aruncat  ea  şi
      îşi  vedea  tot  sfârşitul,  cu  trecerea  Iui  sar-   vorba aceea nesocotită, care l-a durut:
      bădă  prin  lume,  cu  ştergerea  oricărei  urme,   Lasă, Neagule, că-ţi fac eu alt flăcău,
      cu  uitarea  tuturor,  fără  nici  o  umbră  de  spe­  pe care-1 vom iubi mai mult...
      ranţă  sau  aşteptare...  Copilul  acela  aşa  de   Mintea  lui  se  ţineâ  de  umbra  Suzanei  şi
      dorit,  care  trebuiâ  să-i  ducă  sufletul  şi  nu­  nu  ştiâ  să-i  pătrundă  sufletul  dus  şi  s’o  cu­
      mele  în  viitor,  s’a  stins  pe  negândite,  ca  un   noască.  Ce  fire  neînţeleasă  şi  tare,  ce  amestec
      răsad  neîngropat  la  timp.  în  învăluirea  aceasta   bizar  de  înfrigurare  şi  stăpânire!  Nu  ştiâ
      de  păreri  de  rău,  reveniâ,  ca  o  umbră  de   nici  el,  ce  să  mai  creadă,  când  o  vedeâ
      doliu  şi  ispită,  amintirea  caldă  şi  moale  a   câteodată  aşa  biruită  şi  cu  gândurile  duse,
      nevestei  bune  şi  curate.  Vârtejul  acesta  de   şovăind  par’că  între  dragostea  ei  pornită  şi
      unde  încrucişate,  îl  întorcea  în  loc  şi-l  afundă   o  abatere  ofilitoare.  Erau  zile  când  rămâneâ
      în  clocot,  ameţindu-I  ca  ’ntr’o  învârtire  de   tristă, ca după o părere de rău...
      volbură,  cari  nici  nu  ’nghite  pe  cel  prins,   Dar moartea ei stranie ?
      nici  nu-l  aruncă  la  linişte.  Singuraticul  pro­  Neagu  se  cufundă,  la  gândul  acesta,  în  în-
      fesor  se  trezia  privind,  dela  geam,  curtea   tunerec  şi  ’n  îndoială,  ca  ’ntr’o  noapte  neagră,
      goală  şi  tristă,  cu  copaci  răsleţi  şi  fără  frunze.   în care nu se mai văd drumurile.
      Totul  erâ  trist  în  amurgul  acela  de  toamnă
      şi  pregătit  par’că  pentru  îngropare.  Ca  să  se   Tot  într’o  după-amiază  monotonă  şi  înne-
      mai  reculeagă  din  ruina  lui  sufletească,  Neagu   cată  în  pâclă  groasă,  Neagu  ajungând  în  odaia
      se  ridică  apoi,  aşa  sdrobit  şi  singur  şi  luă   de  lucru  a  moartei,  se  razimă  de  măsuţa
      iarăşi  odaia  în  lung,  trosnind  duşameaua  în   oglindei  şi  rămâne  abătut,  privind  aşa  pieziş
      mersul  lui  desnădăjduit,  până  nu-şi  mai  vedea   în neştire.
      calea, din întunerecul care înecă totul.  Moartea  atât  de  neînţeleasă  a  Suzanei  îl
                      *                 urmăreâ ca o enigmă. Revedeâ bine toate
                                                                   1*
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10