Page 8 - 1908-21

504 LUCEAFĂRUL Nrul 21. 1908.
„Cei dimprejur însă, mi-au spus c’am strigat Puteam eu să nu mă duc s’o consolez?
pe Marius în chinurile naşterii de bună seamă Şi apoi copilul ei îmi eră drag, îl iubeam
ca să-I blastăm, căci nu cred că instinctele cu toată iubirea, cu care trebuia să iubesc
brutale, să-ini fi învins conştiinţa păcatului. copilul meu. Numai când mă duceam la prie­
„Nu mai pot; înebunesc. Ar trebui să-i tena mea şi-i vedeam băiatul, înţelegeam cât
smulg copilul din braţe, atunci când îl stringe aşi fi putut fi de fericită, dacă nu se în­
el mai cu drag şi să-l arunc departe, cum tâmplă ce s’a întâmplat cu mine.
se lapădă omul de o ruşine. Să-i spun că Odată intrată în casa Anetei, puteam să
nu sunt vinovată, că n’am ştiut cu cine mă nu-i văd şi copilul ? — pe Milică ?
mărit, c’am greşit fără să mă gândesc, silită Nu te duce la el, că şi tu ai copil şi-i
de un nemernic şi azi când mă văd atât de iei boala...
iubită şi îngrijită, în tovărăşia unui om aşa Crezi, soro? — astea sunt basme...
de bun, n’aşi vrea ca tocmai eu, cea miluită, boala e dela Dumnezeu...
să fur atâta iubire, atâta lumină cu o min­ Şi-am intrat la copil ca la o mântuire.
ciună scârboasă. Nu pot să mai las pe Neagu L-am sărutat şi l-am mângâiat, în aşternutul
în rătăcirea lui, trebue să-l scot din visul lui de moarte, cu setea şi ardoarea despe­
acesta înşelător, trebue să mă scap de copil, ratului care-şi găseşte împăcarea lui sufle­
să rămân singură cu el. Atunci îmi voi răs­ tească.
coli tot sufletul, voi revărsă toată duioşia, Nu ştiu, însă, dacă aceasta nu e o crimă.
pentruca să-l fac fericit, cu ceeace e ade­ De ce căutam să întârziu în cameră şi să
vărat şi curat în simţirea mea, nu cu căderea ating toate lucrurile bolnavului ? Mi se în­
trupului blăstămat".... tunecă ochii ca la vederea unui spectru de
spaimă.
„Când îl văd cât iubeşte copilul, înţeleg Nu, n’am vrut să-mi omor băiatul, n’aveam
cât ar fi dorit să se ştie tată şi atunci hoţia nici un drept asupra vieţii lui, — dar trebuia
mea m’apasă mai ruşinos şi vina mă urmă­ să văd pe Milică, copilul acesta îmi eră
reşte şi mă mustră ca un vis greu. drag...
„încotro să mai găsesc împăcarea? Băiatul meu a murit tocmai la o săptămână,
„Ce-ar putea însă să mă mai împace ? când Milică s’a ridicat cu totul de pe boală.
„O, câtă fericire am pierdut pentr’o copi­ Să se fi luat oare moartea după mine, din
lărie! La câte bucurii nu trebue să renunţ; casa lor?
la câtă linişte şi mândrie nu mai am dreptul Ce-a fost însă până acum, s’a trecut totul,
să mă mai aştept, pentr’o rătăcire de-un acum sunt liberă, pot să-mi iubesc bărbatul,
moment ? mi-am răscumpărat îndeajuns greşala, sunt
„Să nu poţi să-ţi priveşti bărbatul în faţă, liberă, sunt toată a lui, trebue să-i fac
fără să roşeşti de căderea ta, sănii poţi să-l un copil care să fie al nostru"...
chemi voioasă, ca să te pleci cu el asupra
leagănului, mână ’n mână, tâmplă lângă tâmplă, „Joc un rol straniu. Eu trebue să par ve­
în aceeaşi înduioşare de părinţi fericiţi, care-şi selă şi caldă, pe când Neagu rămâne ne-
văd norocul înflorind!..." mângăiat. Pe el îl urmăreşte amintirea co­
pilului pe care îl credea al lui şi plânge ca
„în sfârşit sunt salvată. Copilul nu va mai după o perdere fără de preţ. înzădar îl mân­
stă între noi, ca o prăpastie peste care nu gâi şi-i dau curaj, el rămâne rece şi îm­
se mai poate trece. Eră din sângele meu, bătrâneşte văzând cu ochii. I-a intrat în cap
îmi eră fecior, dar nu-1 dorisem, nu-mi ideia nenorocită că nu va avea copii. Eu îl
trebuia, eră din păcat, de aceea nu poate cuprind iubitoare şi dornică, îi făgăduesc un
să-mi pară rău de moartea lui... rod fără seamăn, dar el dă trist din cap şi
Dar dacă l-am omorît eu? rămâne neîncrezător:
Să vedem, să-mi aduc aminte... Copilul S’a sfârşit... Nu vezi că suntem nişte
Anetei, prietena mea, eră bolnav de anghină. obosiţi ? O! dacă nu-1 pierdeam pe cel dintâi!...