Page 10 - 1908-22

526 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1908.
Vezi mă, ei câteodată ţi-s prietini. Da vezi nu le vor mai creşte aripi poate niciodată.
c’atunci au lipsă de noi! Trebue o alegere, Şi dintr’o întâmplare de aceasta, poate să-i
trebue o paradă naţională, trebue o colectă? rămână amară toată viaţa.“
A cui nume îl strigă atunci ei, pe a cui barbă în focul vorbirii sale nici nu băgă de seamă
se razimă? Pe bărbile noastre, măi Todoruţ. că preoteasa cu Aurora stau înaintea lui.
Ş’atunci îţi spun că eşti martir, că eşti apo­ Fata abia se ţineâ pe picioare. O durea
stol, şi dupăce s’a gătat afacerea, nu te mai capul, o luâ cu friguri şi cu junghiuri. Eră
vede. Am eu drept ori n’am, măi Todoruţ ?“ palidă şi ochii părea că i s’au tras adâr.c
Şi popa Bucur privi mânios în jur, ca şi când înlăuntru şi ard acolo.
ar fi pus întrebarea aceasta la o mulţime „Să mergem, tată, zise fata.
mare, nevăzută. Mergem, dragă, dacă vrei. E târziu.
„Drept ai, frate! Ştimu-le noi acestea. Patru, şopti preoteasa.
Ci nu te aprinde aşa pentru Dumnezeu! Patru? tresări Todoruţ. Atunci mergem
Aşa-i că-i drept! Măi las’ să m’aprind. şi noi. Mâne avem adunare cu poporul să
Ş’aşa ne ţin de proşti, mulţi ne cred tâmpiţi votăm ridicarea plăţii învăţătoreşti, cum cere
rău pe noi preoţii. Dar tu nu ştii durerea legea.
mea. Vezi, eu am aici în oraşul acesta patru Aşa? Bine faceţi!" Şi deodată, cât ce
prietini. Oameni cu poziţii înalte, cu plată ieşi în aerul de afară, Bucur par’că-şi uită
bună. Toţi m’au văzut şi s’au făcut că nu tot chinul nopţii aceleia. „Bine faceţi! zise
mă văd! Şi cine-s ei? Eu, în sufletul meu iar cătră Todoruţ. Noi, har Domnului, peste
înţeleg şi simt că-s mai mult decât ei. Pe aceasta am trecut. Acum numai să-mi ajute
doi eu i-am trecut maturitatea. Dar, măi Dumnezeu să văd turnul bisericii gata.
Todoruţ, pe mine nu asta mă doare aşa de Să-ţi ajute Dumnezeu!" Şi se despărţiră,
tare că nu se uită la mine. Dar mă doare în curând două căruţe duruiau în două părţi
micimea lor de suflet, mă doare valul acesta ale oraşului. Bucur se ghemui înainte, lângă
nesănătos, care face din două suflete, ce-ar slugă, şi începu să fumeze, pe când durerea
trebui să aibă aceleaşi gânduri şi nizttinţi, şi ruşinea îi copleşiau iarăşi sufletul.
două suflete duşmane. Numai vezi, noi jude­ îndărăt, Aurora îşi ducea din când în când
căm aşa, noi judecăm larg, dar copilele batista la ochi, în această întoarcere dela
noastre nu ştiu judecă astfel. Sufletul lor e întâiul pas ce l-a făcut în viaţă.
înfrânt poate pentru totdeauna, visurilor lor I. Agârbiceanu.

N o a p t e .
Măreaţă boltă înstelată Iar dorul meu e mare-adâncă
în visul ei şi-a făurit. Şi-o turbură un foc nespus.
Şi marea cântă, aplecată O stea mi-a strălucit de-asupra,
Pe pieptul ţărmului umbrit. O stea, o stea. Şi mi s’a dus.
O, poate marea ’n dulce cântec Azi întunerecu-şi arată
Să ’nşire scumpul ei mărgean: în valuri umbra lui haină.
Un cer întreg se oglindeşte Mai răsărî-vei tu din noapte,
în sânul unui ocean. I. Duioasa, blânda mea lumină ?
I. U. Soricu.