Page 11 - 1908-22

Nn ii 22. 1908. LUCEAFĂRUL 527

Tudorache Nebunu.
— Fragment. —
„Spuneaţi mai adineaori că aţi fost „pe s’a luat de băutură şi înjură spurcat şi i-a
muscel* 1 ?... Trecut-aţi pe la „ştubeu**?... căzut degetele dela picioare; a mai umblat
Da pe „vâlceaua Buzatului**?... şi Moş Niţă el vre-o patru ani desculţ, dar în urmă a
ne priviâ pe sub mustăţile-i stufoase, cari murit degerat. — D’apoi pe frate-său Tudo­
cătau a oală. „He, hei! da de unde să rache, îl ştiu, ia, cum mă ştiu pe mine**. Şi
ştiţi D-voastră câte ştiu eu? Că dacă n’oi Moş Niţă începu să râdă cu hohot.
şti eu, apăi cine să ştie? Nu zic ba, îţi fi „Nu, zău, Dumnezeu să mă ierte, — şi
fost departe şi îţi fi învăţat carte multă, Moş Niţă se bătu cu palma peste gură, —
d’apăi eu ştiu una: ştudiu ca studiu, da da multe năzbâtii mai făceâ şi Tudorache!...
praftica e ce e la Rumân!“ Moş Niţă mai Aşa l-am pomenit, oiri ca de vre-o treizeci
pufăi de câteva ori din lulea şi după o scurtă de ani, jigos şi sdrenţăros de-I mâncă mur­
tăcere, în care timp ne privi pe sub sprân­ dăriile; de nu-şi făceâ pomană la câte-o lună
cenele ce-i acoperiau aproape de tot pleoa­ jupânu Ghiţă, Dumnezeu să-l ierte, mare ne­
pele de deasupra ochilor, începu iar: „Da gustor pe vremurile acelea, - ca să pue să-l
să nu ziceţi că Moş Niţă a îmbătrânit de primenească şi să-l cureţe, apăi nimeni nu se
geaba... haida de! câte n'am văzut eu? cu îngrijeâ de el. Şi la ziua sorocită, îl prindeau
câte năţii de Rumâni n’am umblat? c’apoi pe Tudorache oamenii lui domnul Ghiţă, doi
să ştiţi dumneavoastră că eu ştiu şi ’talineşte, îl ţineau de picioare, doi de mâini şi unul îl
i’auzi numa': Basta signor Banda, Picolo rădeâ, iar Tudorache ţipă aşa de vrăjmaş
comanda! aşa-i că e frumos? că de, dacă de se auziâ tocma la Băneşti, de par’că ar
n’oi şti eu, apăi cine să ştie? Eu numa’ cu fi sbierat acolo. Dupăce-l rădeâ, îl duceau
’talieni am umblat: ba cu chervaua, ba când la gârlă; aici iar aşa, vre-o patru-cinci oa­
se lucră linia de trin...“ Şi unde se înfurie meni îl desbrăcau şi cu bicele în mână îl
Moş Niţă: „Eu mă ’nţelegeam cu un ’talian frecau cu cărămidă de se mai luă niţel jegu
ca nimeni altu!“ şi apoi lăsând glasul: de pe el, pe urmă altu trebuiâ să aştepte
„Da acu am mai uitat, mai de bătrâneţe şi cu un cântar şi cu primineli noi, ca să vie
apoi mai am şi-un junghiu, ia, mă ţine colea Tudorache să cântărească priminelile şi hai­
între spete!** par’că junghiul îl făcuse să nele, că altmintreli nu le ’mbrăcâ.
uite „’talineşte**. Şi-aveâ ăst Tudorache o putere vrăjmaşă.
Bine, Moş Niţă, dar începuseşi să ne Apucă boul, de trei-patru sute de ocâ
spui de „vâlceaua Buzatului**, ce e cu ea?... vechi, de-un corn, băgă capul pe sub burta
„E, apăi vezi, aşa e cu bătrâneţele, în­ boului şi-l luă în spinare cum ai luă un
cepusem să spui şi m’am dat în alta. — A miel. — Odată, Neică Anghel, măcelar vestit,
trăit pe vremuri, îmi spuneau bătrânii mei, primi ştirea dela suhat că i-a stricat ursul
ia, pe-acolo prin pădure pe unde e acu vre-o două vaci; ce se gândi el: „Măi, aşi
„ştubeu**, a trăit, unde-şi avea şi casa, un vrea să prinz ursul!“ şi chemă pe Tudorache
pricictor, d’ăia care luă banii pentru judeţ Nebunu: „Măi, Tudorache, ştii tu la mine la
şi însemnă pe răboj, cu numele Tudorache suhat?** „Păi!“ „Mă, nu ştiu cine a început
Buzatu. Dela el a rămas numele vălcelului să-mi fure din vite; să te duci tu şi să
„Vălcelul Buzatului**. De ăst om eu n’am ce prinzi pe hoţ, că te cinstesc eu!“ „M’oi
şti, ştiu numai c’a avut doi băieţi: pe Stoica, duce**. Şi a şi pornit. — Neică Anghel a
care-şi ziceâ Budişteanu şi pe Tudorache încălecat roibu şi a pornit în goană; a ajuns
Nebunu. Lui Stoica ce-i abătu într’o zi, înaintea lui, a învăţat pe văcar şi pe paznici
să se facă Sfântul Stoica. Trei ani a ce să facă şi plecă. Când a venit Tudo­
umblat desculţ şi vara şi iarna şi se duceâ rache, văcarul i-a arătat locul pe unde intră
la biserică în fiece zi, dar în a treia iarnă „hoţul**. Atât i-a trebuit nebunului; s’a pus