Page 14 - 1908-22

530 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1908

Din literatura străină.

S y n n o v e S o l b a k k e n Da, s’o aşteptăm — zise SynnOve şi
se opri. Aci nu mai erau boabe de cules,
de Bjornstjerne Bjornson.
ceeace TorbjOrn văzuse îndată, dar SynnOve
(Urmare la Capit. VIII.) rupsese un păiuş lung şi înşiră boabele pe el.
Par’că-mi pare rău c’am venit — zise TorbjOrn începu:
Synnove. Azi m’am gândit mereu la ziua în care
Acuma nu-i nici un păcat dacă ştie tata. am mers împreună la confirmaţie.
Dar tot nu e tatăl meu. Şi eu m’am gândit.
Cine ştie, — răspunse Irgrid şi apoi De atunci s’au petrecut multe — şi cum
schimbă vorba. ea tăcea el urmă:
Mi se pare că aici e locul unde trebui Dar multe s’au întâmplat altminteri de
să aşteptăm, zise iar Ingrid după ce merseră cum credeam noi.
o bucată de drum şi intraseră în pădure. Synnove îşi înşiră boabele de zor, cu capul
El are de făcut un ocol mare — zise plecat, ferindu-se de privirea Iui.
SynnOve. SynnOve, tu nu ai nimic de spus?
lată-mă! strigă TorbjOrn şi răsări de Ea ridică capul şi râse.
după o piatră mare. Ce să am eu de spus?
Îşi pregătise frumos toate câte avea să le El, par’că se ’mbărbătă şi deodată vru s’o
spună — şi nu erau puţine. Azi nici nu aveâ cuprindă, dar când fu de tot aproape, nu
să-i fie greu, căci ştia şi tată-său şi, după cuteză, ci întrebă cu glasul pe jumătate:
cele petrecute la biserică, simţiâ el că se — N’a vorbit Ingrid cu tine?
învoeşte şi bătrânul: Ba da.
Să luăm mai bine drumul prin pădure, Atunci ştii ceva?
că e mai scurt. Ea nu răspunse. El mai zise odată:
Fetele nu ziseră nimic şi porniră cu el. Atunci tot ştii ceva?
TorbjOrn voia să vorbească cu Synnove, dar Vei fi ştiind şi tu răspunse ea cu
se gândi s’aştepte până vor fi trecut dealul faţa întoarsă.
apoi până vor fi trecut de mlaştină, iar Da, zise el şi voi să-i apuce mâna, dar
după ce trecură şi pe acolo, se socoti să mai ea înşiră boabele de zor.
aştepte până vor fi intrat mai adânc în pă­ Slabă treabă; tu-rni iei toată îndrăsneala.
dure... Ea ţineâ capul tot plecat. El nu vedeâ dacă
Ingrid, care vedea că frate-său nu se poate zimbeşte şi nu ştiâ deci ce să mai zică. La
hotărî să vorbească, domoli pasul şi rămase urmă o întrebă tare, dar totuşi cu vorba cam
departe în urma lor. Synnove se făcu că nu tremurată:
vede şi începu a culege porumbele de pe mar­ însfârşit, ce-ai făcut cu biletul?
ginea drumului. Ea tăcu şi se întoarse.
TorbjOrn zise în sfârşit: El îi puse mâna pe umăr, s’apleacă spre
Ce vreme frumoasă e azi. ea şi îi şopti:
Da. — Răspunde!
Şi iar mai făcură o cale, ea culegând L-am ars.
boabe, el mergând pe lângă ea. El voi iar s’o cuprindă, dar, când i se uită
Bine-ai făcut c’ai venit zise el. Ea în faţă, văzu că e gata să plângă şi o lăsă.
nu răspunse. — De ce mi-ai scris biletul?
Lungă a mai fost vara asta! Nu ţi-a spus-o Ingrid?
Ea nu răspunse nici acum. TorbjOrn se — Ba da, fireşte... dar tot... n’ai făcut
gândi că e greu să vorbeşti mergând. bine...
S’aşteptăm pe Ingrid. Aşa a vrut tata.