Page 17 - 1908-22

Nrul 22, 1908. LUCEAFĂRUL 533
gului, basmaua roşie de mătase fâlfăiâ aprinsă şi-a putut află norocul. Şi iar tăcură câteva
pe haina de lână neagră......................apoi, trecând clipe.
peste deal, se făcură nevăzuţi. Dar ai trecut lanurile cu grâul, tată!
Multă vreme, merseră tăcuţi alături tatăl zise Torbjorn deodată.
cu fiul. Ne-oin uită la ’ntors! şi trecură în-
Am un presimţ că el nu se ’ntoarce nainte. Torbjorn nu ’ndrăzneâ să mai întrebe
curând — zise Torbjorn. unde se duc, căci trecuseră şi de hotarul
— Ar fi şi mai bine, dacă în ţara lui nu Granliden.

Dări de seamă.

Caleidoscopul lui A. Mirea. a-i despărţi cu sila şi deci a sărăci literatura noastră
Că sub numele A. Mirea se ascunde un scriitcr de creaţii ce ei ar puteâ să ne mai dea.
mai vechiu, se bănuia deja dela întâile poezii sem­
nate astfel în Sămănătorul. Prea eră vădită încrederea Ceeace a unit, schimbând totodată ac;st.' dcuă
într’o valoare recunoscută, prea eră sigur cuvântul, ca talente lirice, pare a fi o dcsiluzic comună, un fel de
să se poată crede că aici încearcă să răsbată un nou parapon ce i-a cuprins pc amândoi, când au a uns
talent. să cunoască mai de aproape cum e lumea aceea,
Când mai târziu s’a dat pe faţă că sub acest pseu­ căreia ei îi dăruiau atâtea „fâşii" scumpe din sufletul lor.
donim scriu cunoscuţii poeţi D. Anghel şi Şt. O. Boemul scoborît din mansarda-i aşa de apropiată
losif, surprinderea a fost mare, cu atât mai mare, de cer, în mijlocul burghezimei aceleia fără inimă,
cu cât tovărăşia lor nu apărea numai ca o contopire fără gând şi fără pietate, care alcătueştc lumea, e
a două temperamente cunoscute, ci ca o putere cu cuprins de aceeaşi desamăgire crudă ca şi credinciosul,
totul nouă. căruia i se arată că idolul său e numai o motnâe,
D. Anghel a dat mai de mult un volum de poezii trasă cu aţe pe la spate. Imnul cucernic de slăvire
„în grădină", un volum ce nu şi-a trăit încă frum- se schimbă deodată în cântec de batjocură, ce tună
seţa, dar pe care timpul de e îngăduită prezicerea — ici şi colo a blestem.
de sigur îl va rândul odată ca verigă aleasă la lanţul Cel înşelat într’o credinţă îşi pierde cu credinţa
de aur început de Eminescu şi Vlahuţă. şi putinţa de a mai crede; în îndoială nu mai cinsteşte
într’o formă, în care se simte o chibzuială înde­ nimic cu adevărat, nici chiar sufletul său. Neîncrederea
lungată, prin pilde — fărâmi vii din fire, în care tre­ îl desparte oareşi-cum de lume, şi un simţ de pasi­
mură o simţire adâncă cu nenumărate harmonice, — vitate faţă de tot ceeace e şi se întâmp’ă, îi îngădue
Anghel sfeteşte, în cântare plir.ă de înţeles, ceeace în să râdă din înălţimi — înălţimi ce sunt uneori şi afară
suflet e numai dor şi durere, fără chip şi fără graiu. din el. în negarea mefistofelică e însă atâta venin; e
Ceva din parnasieni în formă, ctva din simbolişti în durerea aceea uriaşă a celui ce nu poate să iubească,...
simţire, şi ’n totul acel aproape de natură al durerea humoristului.
sufletului românesc. Dar dacă râsul apare aici ca norul de praf ce se
Şt. O. losif mai fericit, şi-a trăit mult din glorie, ridică dintr’un zid dărâmat, aceasta nu înseamnă că
atâta, încât în timpul din urmă începuse chiar să-şi el e totdeauna legat de o ruină; ci dimpotrivă, de
întrezărească uitarea. înzestrat cu un deosebit dar de cele mai multeori râsul e însăşi flacăra primenitoare
a ritma şi rimă, losif a pus în versuri, ce sunt tot­ a idealismului, a nădejdei de mai bine. în satiră râsul
deauna mai frumoase decât cuprinsul lor adevărat, curăţă şi învie ceeace e pe cale să se piardă...
mult din ceeace s’a idealizat obşteşte la noi în timpul Te vei întrebă poate acum, cetitomle, dacă schim­
din urmă. Putinţa aceasta de a se adaptâ, cât şi barea celor doi poeţi de care e vorba aici, s’a petrecut
uşurinţa versului, făcu să i se atribue talente de rap­ cu adevărat în tragedia pe care şi-o închipue scriitorul
sod. Nu însă după încercările-i epice i se preţuieşte acestor rânduri; sau dacă toată schimbarea lor nu a
azi talentul, ci după Patriarhalele ce se simt ca fost cumva numai o simplă adaptare la gustul şi firea
rugăciuni. publicului?! Vre-o dovadă e greu să-ţi dea cineva,
Amândoi prin traduceri şi-au deprins versul, şi-au ...un sfat însă da: Crede despre un scriitor numai
format gândirea, prin traduceri poate s’au apropiat aceea ce nu-ţi poate împuţina farmecul pe care l-ai
sufleteşte unul de altui. aspirat din opera sa; căci nu scriitorul pierde sub
A căută să se deosebească acum ce e al unuia şi bănuielile tale, ci numai sufletul tău pierde ceeace
ce al altuia, in volumul ncu al amândurora, înseamnă putea să-l înalţe. Şi încă ceva: nu uită că atunci când