Page 19 - 1908-22

Nrul 22, 1908. LUCEAFĂRUL 535

realizează în fiecare privitor, humorul, care e comic întruparea artistică — o dovadă că humorul e mult
transpus din lumea obiectivă în cea spirituală, ni se mai serios decât pare.
înfăţişează ca realizat deja de cineva, adecă ni se Toţi humoriştii pun în serviciul creaţiei lor mult
dă deodată atât cazul cât şi gândul ce face con­ mai multă artă superioară decât s’ar crede. Prin o
trastul, şi deci ca privitori nu ne rămâne decât să măiestrită redare, în care gluma nu diformează înfă­
retrăim ceeace s’a împlinit în sufletul humoristului. ţişarea, humoristul ajunge să dea plăsinuirei sale
în această uşoară definire a humorului se poate în­ ciudate o autenticitate demnă, ce se apropie uneori
trezări ceva din însemnătatea formei în humor: aşa de tragic. Gândească cetitorul de pildă la caricatura
de pildă că exprimarea humorului atârnă de o îndoită monumentală a lui Daumier. Fără a face acum din
reprezentare, adecă întâi redarea obiectului aşa cum A. M. un Daumier - căci ii lipseşte ceeace lipseşte
este şi imediat alături redarea lui in forma contra- tuturor scriitorilor noştri actuali, anume acea libertate
stândă din închipuirea humoristului. Ambele aceste a concepţiei prin care un caz particular e înălţat la
reprezentări au nevoe de o deosebită intensitate în universal omenesc, de aici şi caracterul provincial
redare, aşa ca deosebirea dintre ele să bată la ochi; al artei noastre, — e totuşi de recunoscut şi în creaţia
şi apoi ele trebuesc aşa împreunate încât să apară sa acea iscusinţă artistică care determină humorul
aproape simultan cetitorului. E o descriere deodată înalt: de a prinde din glumă o realitate demnă, im­
a aceluiaş lucru în două sensuri diferite, ceeace ca­ punătoare, in aşa fel încât gluma, deşi element alcă­
racterizează stilul humoristului. tuitor, să apară numai ca un gând alături de o icoană
Cea mai elementară formă a humorului e aceea din realitate.
câştigată din contrastul unui subiect neînsemnat Aşa toate acele comparaţii ce înmărmuresc prin
şi forma exagerală care îl exprimă, — ceva care nemijlocirea lor, cât şi atributele ce dor, ca indis­
dispune tot aşa ca şi priveliştea unui copil îmbrăcat creţiile naive ale unui enfant terrible, din poezia
în haina unui om mare. în Caleidoscopul lui A. Mirea I a Şosea, n’ar fi întru nimic mai presus de obişnuitele
se găseşte des acest fel de humor, nu însă acest criticări ale obiceiurilor lumei noastre avute, pe
mai bine zis comic de reprezentare face me­ cari oricine le face la noi, dar nu le urmează nimeni —,
ritul volumului. dacă ele n’ar aveâ forţa de a înfăţişă viu ceeace se
Unde A. M. îşi desvălue cu adevărat puterea sa ironizează.
artistică, e mai cu seamă în iscusinţa de a evocă prin Prin întruchipare adevărată orice îndeletnicire a
cuvinte imagini vii — ceva deosebit de pbişnuita minţii omeneşti devine artă; rangul artistic atârnă de
descriere înfoiată şi aproape impersonală care îneacă, tăria întruchipărei. Numai acel gând omenesc ce poate
mai bine alcătueşte literatura noastră actuală. deveni natură, adecă ce poate să se cufunde cu creaţia
Nu descrierea obiectivă, în care, cum spune Guyau, lui Dumnezeu, numai acela poate trăi de veci. O
„o gândire caută să gândească cât mai puţin posibil" observaţie fie ea de admiraţie, fie de defăimare, îşi
e ceeace scriitorul acestor rânduri preţueşte în creaţia pierde brice însemnătate şi moare, îndată ce realitatea
lui A. M., ci acel fel de a înfăţişă, în care realitatea ce a condiţionat-o, prin evoluţia veşnică a lumei, se
redată e însoţită de o gândire, de o simţire, realitatea preschimbă sau dispare. Când insă observaţia cuprinde
apare ca a cuiva şi nu pasivă. în Monstrul de fier în ea şi icoana acelei realităţi, atunci ea nu mai poate
se găsesc o sumă de pilde pentru acest fel de redare dispăreâ niciodată, căci are in ea însăşi, pentru tot­
a unui obiect din natură: cu o expresivitate de fiinţă deauna, realitatea care i-a dat naştere. Schimbe-se
şi într’o formă, ce e o gândire. lumea cât s’o schimbă, creaţiile lui Boccacio sau
De obiceiu înfăţişarea aceasta e într’o formă cu ale Iui Moliere, de pildă, vor rămâneâ întotdeauna,
două înţelesuri: comparaţiile cari în privinţa imaginci căci ele îşi au lumea lor în ele, sunt natura pentru
cresc un lucru, în privinţa sensului însă îl scoboară orice timp. Numai acea creaţie moare cu timpul
(de pildă: craiul nou ca o unghie a lui Dumnezeu) ce i-a dat naştere, care subînţelege realitatea, şi nu
slujesc redărei realităţii şi in acelaş timp lasă să se dă decât remarcările asupra acestei realităţi, conside­
simtă acea concepţie sceptic-cinică a artistului. rate drept cunoscute de oricine. Ca pildă pot sluji
Prin comparaţie, A. M. realizează îndoita repre­ nenumăratele poezii patriotice, cari dând numai aspi­
zentare de care s’a spus mai sus că hotăreşte humorul; raţiile unei lumi, nu şi lumea care le-a avut, nu mai
prin comparaţie, realizează arta. Comparaţia, prin care înseamnă nimic pentru timpurile viitoare.
înţeleg toată asociarea de imagini cuprinsă între ale­ La A. M. nu poate fi vorba de o lume, ci numai
gorie metaforă în mare — şi vorba figurată, e de icoane. Prin imagini infăptueşte, prin imagini
oareşi-cum principiul artei lui A. M. Din asemuire distruge. Imaginile i-ar puteâ însă asigură o realitate
naşte o poezie, prin o asemuire dă chip gândului, în şi in alte timpuri, dacă lumea pe care o cuprinde
asemuire îşi descarcă fantazia. Uneori întruneşte în n’ar fi aşa de meschină. Dacă poezia lui A. M. va
asemuire lucruri aşa disparate, încât îţi aminteşte de dispăreâ, pricina nu e micimea talentului, ci a vieţii
soţia acelui drăcuşor din poveste care, ca să petreacă sale. Cine poate să se avânte cu inima şi cu gândul,
odată, a schimbat peste noapte capetele la o sume­ ca în ultimele rânduri din Cometa, ca în cele câteva
denie de oameni. Cânturi apărute odinioară în Sămănătorul, pă-
Câtă ciudăţenie şi glumă e însă în împreunarea cătueşte cumplit şi faţă de sine şi faţă de lume, când
imaginelor. atâta seriozitate, aşi zice — pietate, e în lasă înălţimile ce i-ar fi dat poate să le ajungă,