Page 20 - 1908-22

530 LUCEAFĂRUL Nrnl 22, 1908.

pentru a face frumos unei societăţi de mascaradă. — Primenirea pe care A. M. o aduce limbei poetice
Deosebirea între ce ar puteâ şi ce face, se arată prin întrebuinţarea de neologisme, nu poate fi socotită
lămurit şi in marginile Caleidoscopului. Aşa chiar In ca o violentare a limbei româneşti, căci, la drept
turniurile ridicule, cu dl Cioflec, A. M. ajunge câte­ vorbind, nici cei mai îndreptăţiţi să păstreze curăţenia
odată la gesturi frumoase, la câte o vorbă într’aripată, limbei, anume academicianii, par a nu se sinchisi de
ce are în ea o urmă de nesfârşit ca o adâncire de loc de aceasta; dovadă dicţionarul academiei
perspectivă printre copacii unei păduri. Ce-i dreptul, care evită aproape categoric darea sinonimelor curat
de prevederi criticului nu e îngăduit să vorbească. româneşti alături de numeroasele neologisme primite
Tot omul atâta timp cât nu poartă porecla de critic, deşi la multe din ele chiar un laic poate uşor
are dreptul să judece cum o vrea pe un scriitor şi găsi relativul românesc. Principiar însă această res­
opera sa; criticul însă nu Afară de operaţia analizei, pectare a cuvintelor străine e de sigur întemeiată pe
lui nu-i mai e permis să gândească nimic, ca şi când recunoaşterea insuficienţii graiului nostru — fost atâta
criticul ar fi inferior oricărui muritor. De aceea scrii­ timp numai popular - pentru gândirea cultă.
torul acestor rânduri mărturiseşte că de nu ar fi Dacă limba lui A. M. are ceva ciudat, câteodată
convins că nu e critic, n’ar îndrăsni să spună nici chiar comic, aceasta nu trebue trecută în seama ne­
puţinul pe care cetitorul îl află aici. ologismelor, căci neologismele sunt şi în părţile unde
Revenind însă la ceeace A. M. ne dă cu adevărat autorul nu glumeşte, ci trebue atribuit legăturei în
în Caleidoscopul său, e de adăugat că o bună parte care aceste cuvinte sunt puse, ciocnirei intenţionate
din arta poeziilor sale e datorită felului versificărei dintre ele. Ca şi în comparaţii şi în cuvinte A. M.
şi mai cu seamă naturei şi întrebuinţărei cuvintelor. exploatează surprinderea (o însuşire ce depinde poate
Propriu zis versificarea corectă încă nu e mare lucru, tot de creaţia în colaborare). Aşa o bună parte din
dovadă nenumăratele poezii de prin revistele noastre vorbele rimelor sale, au ceva din neaşteptatul răs­
cari într’o formă desăvârşită nu spun nimic. Aplicată punsului unui surd; efectul însă e mai presus de acel
la idei forma devine pentru cuprins, ceeace lintea de al obişnuitului calambur, prin aceea că autorul între­
cristal e pentru fluturul pe care îl închide: un chivot buinţează mai mult înţelesul cuvântului, decât sunetul
de înfrumseţare şi înveşnicire a unei scânteieri de o lui. în jocurile de cuvinte ca „Deschatnps" şi „bătut-a
clipă... A. M. colorează însă câteodată însăşi cristalul câmpii" şi altele la fel, se poate vedea această între­
formei, aşa încât ideia cuprinsă capătă o strălucire, buinţare a echivocităţii sensurilor, superioară obişnuitei
pe care ea în realitate nu o are. Dar considerând jonglerii cu omonime — care sacrificând înţelesul
lucrurile numai din punct de vedere curat formal, numai spirit nu poate să dovedească. Cea mai
originalitatea poeziei lui A. M. se impune tare, în subtilă drămuire a cuvintelor în această privinţă o
asemuire cu poezia obişnuită dela noi. Această ori­ arată „Colloquium", bucata poate cea mai cu haz
ginalitate nu e datorită vre-unei forme noi găsite, ci din tot volumul.
numai acelei îndrăsneţe întrebuinţări de cuvinte — Acum dacă s’a stăruit aici ceva mai mult asupra
altele decât cele consfinţite de poetice, prin cari A. M. limbei din poezia lui A. M., pricina e rolul hotărîtor
dă ritmului vechiu o cadenţă cu totul nouă, dă rimei pe care îl dă însuşi autorul. De multeori forma la
vechi un alt sunet. Fără a sili lămuririle, se poate A. M. salvează fondul.
spune că în noutatea cuvintelor, în rafinata preţuire Micile fiorituri de gândire, asemenea variaţi păr­
a sensurilor lor, se manifestă partea cea mai aleasă a ţilor dintr’o bucată de muzică bogat compusă, dau
talentului lui A. M. Cutezanţa de pildă de a introduce întregului — când sunt crescute firesc şi nu adău­
nelogismul în poezie, stă poate în legătură cu puterea gate , o intensitate care lipseşte temei principale
îndoită a autorului. De unde vine această cutezanţă, luate pentru sine. Există însă o mărime şi în micimile
momentan n’are nici o însemnăte, principalul e efectul vieţii; totul depinde numai de sufletul celui ce le vede.
înoirei atât în poezia lui A. M., cât şi influinţa asupra Iar dacă cetitorului i se va păreâ că în cele spuse
celorlalţi autori. Efectul cel mai de seamă a îmbogă­ aici se suprapreţueşte autorul Caleidoscopului, scrii­
ţirii dicţionarului poetic, e liberarea gândirei, e lărgirea torul acestor rânduri cere iertare şi lui că l-a indus
câmpului poetic. Şi această reacţie vine foarte la vreme, o clipă în eroare şi autorilor că le-a pus în seamă
căci în timpul din urmă, printr’o afectare de purism mai mult decât au avut ei însăşi intenţia de a dă.
se convenţionalizase tare mai toată poezia noastră. Există însă o desvinovăţire şi pentru rătăcirile de
Aşa până şi epitetele încetul cu încetul se hotărîseră, felul acesta, o desvinovăţire pe care Goethe a
încât reveneau la fel la orice scriitor. într’o mulţime strâns-o în cuvintele: „ein echtes Kunstwerk
din poeziile apărute în anii din urmă, vezi bine că bleibt wie ein Naturwerk vor dem Ver-
nu e nici un grăunte de simţire, şi cu toate acestea stande immer unendlich". Cum e îngăduit cuiva
îţi e aproape peste putinţă să le condamni, fiindcă să întrevadă puterea universală într’un firişor de iarbă,
masca lor poetică e desăvârşită. Manierismul ecoul de ce nu i-ar fi îngăduit ca în glumele din Caleido­
unei mari creaţii, ce răsună prelung în oboseala de scopul lui A. M. să presimtă o gândire şi un talent
după sforţarea uriaşă a plăsmuirei originale — ar fi serios?
dureros de recunoscut deja de acum la noi, când nici Berlin, Septemvrie 1908.
creaţia mare nu există şi nici motivul de a fi obosiţi. Marin Simionescu-Rîmniceanu.