Page 8 - 1908-22
P. 8
524 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1908.
ce? Nimic, gândeşte Aurora, nimic; n’a fost fi putut zice decât o singură întrebare, ce-i
el. Şi totuşi eră încredinţată că el a fost. tot veniâ pe limbă.
Valsul conteni şi începură alte jocuri. Ti „Şi pentruce, mă rog, să nu fi crezut de
nerii priviau de departe, alţii şi mai de loc că am puteâ veni?"
aproape Ia Aurora. Frumoasă fată! Tânără fată! Dar nu i-a pus întrebarea asta, ci-i veniâ
Trebue să joace, cu trupul ce-1 are, ca un aşa numai pe limbă.
fulg! Dar nime nu se apropia. De lângă Au Bătrânii însă răsuflară uşuraţi, când vă
rora - faţa încreţită, arsă de soare a preutesii zură că în sfârşit joacă şi fata lor. Şi iată,
şi barba mare încâlcită, hainele nu chiar o podoabă a petrecerii, iată cum joacă de
nouă ale părintelui îi îndepărtau pe aceşti frumos.
tineri, cari vor fi odată clasa înaltă. Ioniţă acela eră bun băiat. Jucase cu Au
„Cine dracul i-a adus pe amândoi, şi pe rora pân’ i s’a muiat gulerul dela cămaşe.
popa şi pe preuteasa. Iar fetei păreâ că-i pică sânge din obraz.
— Cine l-a pus să vie cu pălăria în mână? Dar aveâ Ioniţă un păcat, mare păcat pentru
Uite cum o strânge să nu i-o fure cineva. un tânăr: jucâ două-trei jocuri şi fugeâ Ia
Da preuteasa uite cum e îmbrăcată. bere, pânăce în urmă se împlântă cu totul
Gândeşti că-i o femeie de-aici dela gar la masă cu halba înainte.
derobă. Aşa făcu şi acum, şi Aurora putu să tot
— Zădarnic. Fata e tare frumoasă. aştepte. Nu l-a mai văzut. Ea a jucat odată,
Dac’ar fi avut minte o puneau să vie dar iată colo ’n colţ e o fată care n’a jucat
la petrecere în sânul vre-unei familii din chiar de loc. Şi, ca duşi de aceleaşi gânduri,
oraş." îşi întoarseră şi părinţii privirile într’acolo.
Şi aşa, întâlnindu-se patru-cinci la olaltă, „Tu, d’apoi că acolo-i popa Todoruţ cu
ţineau sfat despre fata popii Bucur Toma. fată-sa.
Dar înaintea atâtor doamne mari şi domni El să fie?
şoare alese, nici unul nu cuteză să se apropie Curat el."
de Aurora: popa şi preuteasa cu fiinţa lor Şi Bucur Toma n’a mai aşteptat nimic, ci
de faţă, făceau un zid puternic între fată şi a pornit spre el. Trebuiâ să mai steie, trebuiâ
jucători, şi zidul acesta nime nu cuteză să-l să mai aştepte, dar aci lângă femei ar fi ne
sară. bunit dac’ar mai fi stat. Căci trecuse miezul
Bătrânii dintru întâi nu ziseră nimic, nu nopţii şi Aurora tot cu jocul cel dintâi a
simţiră nimic, ci numai aşteptau. Dela o rămas.
vreme, însă, pe la al cincelea joc, inimile li A mers dar la popa Todoruţ, dar în viaţa
se strânseră, ca înecate de-o amăreală care lui nu i-a fost aşa de greu să înceapă vorba
strânge tare, faţa li se ’ntunecă şi-şi plecară cu un cunoscut, ca acum. Cât ce s’a aşezat
adânc capul în piept. lângă Todoruţ, îndată ce ş’au strâns mâna
Aurora oftă, o cuprindeau călduri, apoi în şi ş’au dat bună sara, păreâ că i-a înţepenit
gheţă în spate. Dar undeva printre cei mulţi limba în gură, şi pe creştet îl apăsă ceva
zări pe Ioniţă Pascu. îşi pironi ochii asupra greu ca plumbul, drept în mijlocul capului.
lui şi nu şi-i mai ridică, pânăce tânărul nu Cellalt iarăşi tăceâ. într’un târziu, în silă, ca
eră înaintea ei. şi când le-ai trage cu cleştele, se desprindeâ
„Domnişoara Aurora aici ? Cât îmi pare câte-o vorbă.
de bine. Dar n’aş fi crezut niciodată! Şi „Sănătos — frate Todoruţ?
domnul părinte bine ? şi doamna ? O, dar’ Sănătos — Bucure.
aţi venit de departe. Am trimis invitarea — Cucuruzele ce zic?
numai iac’aşa. Eram sigur că nu veniţi, dar Bine!
ştiţi ca să-mi fac datoria. într’adevăr mă Da grânele?
bucur. Acesta-i succesul meu. Dar n’aş fi — Şi grânele.
crezut niciodată să veniţi." Şi nu se puteâ — Şi ierburile?
miră destul. Popa nu ziceâ nimic. Nici n’ar — Şi ele.